Nazareth – orasul Bunei Vestiri

Oraşul copilăriei lui Iisus, oraşul speranţei, al marilor taine ale mântuirii noastre

Nazareth a fost prima oprire „de suflet” pe care am facut-o cand ne-am aflat in Tara Sfanta, un loc de mare insemnatate pentru noi crestinii, intrucat in acest oras a locuit Maica Domnului cu parintii ei , Sfanta Ana si Sfantul Ioachim .
Era seara deja si destul de tarziu cand am ajuns noi iar biserica era inchisa…ni s-a spus de catre arabul care era de garda ca nu mai era posibil sa intram la ora aceea si tare ne-am intristat….insa Dumnezeu a tinut cu noi si pe cand eram pe punctul de a ne intoarce la autocar am avut parte de o mica minune : un alt paznic arab a sosit pe neasteptate sa ne instiinteze ca se deschide biserica!!! Nu pot sa exprim in cuvinte bucuria care ne-a cuprins si de indata ne-am indreptat prin curtea bisericii spre sfantul locas care ne astepta acum cu poarta larg deschisa.
Biserica Sf Arhanghel Gavriil este ridicata chiar deasupra izvorului care alimenteaza cu apa fantana la care venea de obicei Fecioara Maria sa scoata apa si care se afla in apropierea casei ei. Aici a fost intampinata ea intr-o zi de Sfantul Arhanghel Gavriil si a primit instiintarea data plina de bucurie si de lumina : taina mai presus de taina a Bunei Vestiri, vestea ca va naste pe Mantuitorul.

Curtea interioara a bisericii Sfantul Arhanghel Gavriil

Am aflat ca in vechime, pe locul fântânii s-a construit o capelă, care, în anul 614, a fost distrusă de perşi, dar a fost reconstruită apoi in cateva randuri. Catapeteasma actualei biserici, ridicată în formă de cruce, la 1781, pe locul unei biserici din secolul al XII-lea, este realizată din lemn de stejar adus din Balcani. Am admirat frumusetea si finetea lucraturii, sculptura minunata in lemn.

Lucratura minutioasa a sculpturii catapetesmei din lemn de stejar

Am ramas placut surprinsi sa vedem ca unele din icoanele zugravite pe peretii acestei minunate biserici infatiseaza chipuri de sfinti din tara noastra la care noi romanii avem mare evlavie si ale caror sfinte moaste se afla in biserici din Moldova. Ma refer la Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Nu mica a fost surpriza sa aflam ca sa picteze interiorul bisericii au venit aici tocmai din Bucovina noastra si au ramas pana au terminat lucrul, in 1978. Erau trei frati zugravi de icoane : Mihail Gavriil si Nicolae Morosanu _despre care am citit ca a devenit, a caror iscusinta ca iconari ne-a incantat tuturora privirea si ne-a mangaiat sufletul.

Fresce pe peretii interiori ai bisericii

A doua zi la lumina zilei din balconul hotelului unde am fost gazduiti peste noapte, am putut vedea frumoasa panorama a orasului Nazareth, al carui pitoresc doar il intrezarisem vag in seara sosirii noastre.

Panorama nocturna a orasului Nazareth

Mi-ar fi placut sa fi putut colinda prin oras, la pas, sa am ragazul sa privesc stradutele lui inguste care urca din Nazarethul de Jos inspre Nazarethul de Sus unde multi turisti doresc sa ajunga spre a admira peisajul minunat ce perspectiva il ofera. Nu mai era timp caci am pornit-o dis de dimineata dupa micul dejun, cu autocarul, catre alte locuri sfinte care ne asteptau in drumul nostru binecuvantat de pelerini in Tara Sfanta.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Parintele Teofil Paraian VORBE DE DUH

Pentru inlaturarea gandurilor rele, ne ajuta foarte mult inmultirea gandurilor bune.  Cu cat iti impodobesti mintea cu mai multe ganduri bune, cu atat se imputineaza gandurile cele rele. Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata , trebuie sa-ti faci randuiala in minte , iar daca nu-ti faci randuiala in minte , nu-ti poti face randuiala in viata. Asa ca grija noastra cea dintai este sa ne facem randuiala in minte.

In Filocalie se spune ca gandul omului, mintea omului, este ca o moara : asa cum moara macina ce bagi pe moara , tot asa si mintea – macina ce bagi in minte. Dupa gandurile pe care le porti in minte poti sa-ti dai seama cine esti : daca ai ganduri conforme cu voia Lui Dumnezeu – deci daca ai ganduri bune , esti om bun ; daca ai ganduri rele, esti om rau.

Publicat în Duhovnici, Sfaturi duhovnicesti | 16 comentarii

Inaltarea intru slava a Sfintei Cruci a Mantuitorului nostru – 14 septembrie

Predica la praznicul imparatesc Ridicarea Sfintei Cruci, din care redau pasaje aici, imi da prilejul sa inteleg intr-un mod mai aparte, si sa transmit si altora, insemnatatea acestei mari sarbatori a crestinilor. Sunt cuvintele rostite de parintele Ciprian Negreanu pe care nu l-am cunsocut personal dar l-am auzit vorbind in multe conferinte in cadrul ASCOR. Vorbeste frumos si simplu si mai ales raspicat, pe intelesul tinerilor carora li se adreseaza caci parintele este preot misionar al Bisericii Studenţilor din Cluj-Napoca şi duhovnicul ASCOR Cluj. Tot el este acel tanar care student la filosofie fiind traia o drama puternica, sufletul sau era apasat de gandul obsedant al sinuciderii. Dupa ani parintele Negreanu a marturisit minunea ce s-a petrecut la manastirea Prislop intr-o seara cand a ajuns acolo cu prietenul lui cel mai bun. Pe amandoi tinerii i-a podidit deodata un plans incontrolabil fara sa inteleaga de ce, iar viata amandurora s-a schimbat in scurt timp dupa aceea intr-un mod radical : atat Ciprian Negreanu cat si prietenul sau au urmat acelasi drum in viata devenind preoti. Acel an, 1993, parintele Ciprian il numeste anul convertirii sale. si pe drept cuvant. Spuneam ca nu l-am cunoscut personal pe parintele Negreanu de la Cluj, dar am avut bucuria de a-l cunoaste bine pe fratele lui geaman, Stefan Negreanu, care este preot slujitor la Capela Facultatii de Teologie „Ilarion Felea” din Arad unde este si profesor. L-am auzit povestind cu vocea-i domoala si sfatoasa cele intamplate la Prislop cu foarte multi ani in urma.

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

“Neîncetat să ne întoarcem la durerea inimii, la plânsul după Dumnezeu şi la ceea ce puteam să facem şi n-am făcut, deşi ştiam că trebuie să facem…”

.

Suntem în ziua Praznicului împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci, o sărbătoare mai puţin cunoscută, mai puţin înţeleasă, deşi este praznic împărătesc, dintre cele douăsprezece praznice ale Mântuitorului, cele mai importante din an. Şi o vedem pictată pe toate catapetesmele. Majoritatea, însă, ştim despre ce e vorba: despre căutarea ani de zile a Crucii Mântuitorului în Ierusalim şi după aceea călătoria, o căutare cumva mai ocolită a Crucii şi în toată Galileea, în Iudeea şi în Samaria, pe unde a umblat Sfânta Împărăteasă Elena, prima dată căutând Crucea în Ierusalim, negăsind-o, şi după aceea înţelegând că, pentru a descoperi Crucea, trebuie să meargă pe urmele Mântuitorului, de zămislirea Lui la Bunavestire, de la naşterea Lui, de la fuga Lui în Egipt, de la copilăria în Nazaret, până la botez și după aceea prin toate evenimentele prin care a trecut Mântuitorul ca să ajungă la Răstignire şi după aceea la Înviere.

Parintele Ciprian Negreanu

Şi aşa a făcut și a început să caute pe rând toate locurile pe care le-a sfinţit prin prezenţa Sa Mântuitorul şi pe care le-a încărcat cu putere şi cu amintire şi cu gând de foc, dar și prin prezenţa în sens propriu, prin atingerea Sa, iar Sfânta Elena peste tot pe unde oamenii îşi aduceau aminte sau ştiau din tradiţie că acolo a fost, a ridicat biserici, mănăstiri, locaşuri de închinare, spre aducere-aminte veşnică. Peste ele, mai târziu, se vor rezidi alte şi alte biserici. Una dintre ultimele rămase în picioare din vremea Împărătesei Elena este biserica Naşterii din Betleem, care e chiar biserica cea veche zidită de Împărăteasa Elena, zidurile au rămas aproape intacte în picioare după atâtea valuri şi valuri de păgâni, de învârtoşaţi, de cei despre care Scriptura zice: „Va veni vremea când toţi cei care vă vor ucide vor crede că aduc slavă lui Dumnezeu.” Au trecut toate neamurile pământului pe acolo, dar această biserică a rămas în picioare. Iar din celelalte au rămas măcar urme sau ziduri sau se descoperă acum mozaicuri, podeaua, s-a găsit la locul unde s-au înmulţit pâinile, vechea biserică ridicată de Împărăteasa Elena, s-au găsit mozaicurile vechi de 1700 de ani, care încântă şi acum ochiul.

inaltarea-sfintei-cruci1

La sfârşit, după ce împărăteasa a revenit la Ierusalim, s-a găsit abia atunci Crucea, și cu cinste, după ce a fost descoperită şi după ce s-a dovedit, prin minuni şi prin descoperiri dumnezeieşti, că este Crucea Mântuitorului, au ridicat-o şi au înălţat-o întru slavă în ziua de 14 septembrie a anului 335 în Biserica Sfântului Mormânt şi a Sfintei Învieri – şi din momentul acela şi a Sfintei Cruci – , împreună cu patriarhul Macarie al Ierusalimului. Si acel moment al ridicării Sfintei Cruci – de la coborârea de pe cruce a Mântuitorului probabil că această cruce nu s-a mai ridicat şi n-a mai fost văzută, cunoscută, n-a mai fost ştiută şi acum e ridicată spre cinstire şi spre slavă, ca şi altar pe care a binevoit Mielul lui Dumnezeu să se jertfească, altar pe care a curs sângele Mântuitorului Iisus Hristos, ca şi lemn al pomului nou din mijlocul raiului pe care s-a aşezat Rodul bogat care este Hristos şi din care curg sângele, apa şi Trupul de care ne împărtăşim. Este pomul din mijlocul raiului, Pomul vieţii și Crucea este trunchiul şi ramurile acestui copac, iar Mântuitorul este Rodul.

Iar acel moment al Înălţării Sfintei Cruci a rămas vestit peste veacuri şi peste timp, mai ales că închinarea la Cinstita Cruce a fost cel mai dorit lucru de către toţi pelerinii. Toţi care veneau în Ţara Sfântă, sute şi sute de ani după aceea, în toată perioada Imperiului Bizantin, mii de ani după, până după cruciade, veneau în primul şi în primul rând să se închine Sfintei Cruci şi după aceea tuturor locurilor sfinte. „

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. (Tropar la Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci).

Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci are o semnificatie cu totul deosebita pentru mine. In ziua de 14 septembrie anul 1988 am trait o experienta de mare importanta in viata mea pe care as dori sa o pot impartasi intr-o zi chiar aici, pana acum nu cred ca a venit vremea (va veni acel timp daca Domnul hotaraste) sa marturisesc anumite trairi personale care au influentat profund felul meu de a gandi si au aruncat lumina asupra intelegerii mai multor aspecte din viata.

Ce vrea să spuna acest praznic al ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI, cum ne vorbeşte nouă, personal? – PREDICI (audio si text) ale PR. CIPRIAN NEGREANU

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Biserica Sfantul Nicolae – Udricani

Sunt ani multi de cand am pasit intaia oara in aceasta micuta biserica din centrul Bucurestiului. L-am cunoscut atunci pe parintele Ioan, preotul paroh, despre care vorbeau cu mare respect si multa evlavie multi credinciosi, nu doar enoriasii bisericii. Veneau la dansul persoane din toate partile Bucurestiului pentru ca era un preot cu multa intelegere la oameni si nevoile lor sufletesti, avand mult discernamant duhovnicesc. si har de la Dumnezeu. Intr-o anume imprejurare, cu mult timp in urma am ajuns ca sa vorbesc cu parintele iar cuvintele si sfaturilei dansului mi-au adus multa liniste sufleteasca si au aruncat lumina asupra problemei. Parintele m-a incurajat repetand pe un ton calm si foarte sigur sa fiu linistita caci „va fi bine!” La acea ora nimic nu parea linistitor dar lunile care au urmat au dovedit adevarul spuselor sale.

In vara acestui an pasii m-au purtat fara sa imi dau seama catre bisericuta vizitata in trecut. Usa era deschisa si se auzeau din strada cuvintele unui sfant acatist, iar cand am ajuns pe treapta de sus din micul vas aflat pe masuta din pridvor a ajuns pana la mine aroma puternica si inaltatoare de tamaie.

Citind pe internet am aflat ca biserica Sfântul Nicolae-Udricani se numara printre monumentele istorice ale Bucureştiului din secolul al XVIII-lea, fiind ctitorita de jupan Udrecan Culcerul in 1735. Pe langa biserica s-a ridicat in vremea aceea una dintre primele scoli primare cu predare in limba romana (lucru demn de consemnat in plina epoca fanariota), Scoala de la Udricani, care a devenit vestita in tara intreaga. Aici au invăţat mari personalitati romanesti din acea perioada, printre care Anton Pann, Efrosin Poteca, Paris Mumuleanu, Petre Ispirescu s.a. Dupa Secularizarea averilor manastiresti, biserica a trecut în proprietatea statului si si-a pierdut veniturile din avere, ajungând într-o stare avansată de degradare. La iniţiativa lui Nicolae Iorga, care pe atunci era preşedintele Comisiunii Monumentelor Istorice, biserica Udricani a avut parte, din fericire, de ample lucrări de consolidare şi restaurare, reuşind sa isi recastige partial si averea.

In prezent, dupa multa alte lucrari temeinice de consolidare si restaurare care au durat ani de zile, am aflat bisericuta intr-o stare imbucuratoare si aceasta constatare mi-a umplut sufletul de bucurie. Ulterior am aflat ca numirea prof. dr. Constantin Patuleanu la Parohia Udricani, a fost facuta cu sarcina explicita de a salva biserica in calitatea ei de monument istoric şi de a recupera patrimoniul ei. Au fost astfel restaurate obiectele de cult şi candelele existente, precum şi toate icoanele din biserică, intre care icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, care a scăpat nevătămată din toate incendiile, şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de tip „Oranta” (Rugătoarea), din 1883, care este unică în România. Maica Domnului este infatisata cu mainile desfăcute, întinse spre cer, iar Pruncul Iisus este zugravit într-un cerc, peste pantecele ei (asemănător cu icoana Maicii Domnului „a Semnului”. Au fost efectuate sapaturi arheologice in timpul lucrarilor de consolidare si s-au descoperit vestigii pretioase, acestea fiind cele mai vechi din centrul Bucurestiului.

Stand de vorba cu parintele Constantin Patuleanu (intalnirea cu sfintia sa s-a dovedit la finalul dialogului a nu fi de fel intamplatoare), dansul mi-a spus ca icoana Maicii Domnului „Oranta” care se afla pe peretele din stanga al bisericii cum privim spre sfantul altar, a fost lucrata in 1885 (anul apare scris pe icoana), mai mult ca sigur in Grecia, posibil chiar la Sfantul Munte. Mi-a mai spus dansul ca nicaieri in tara nu mai aflam o icoana cu o reprezentare similara si de dimensiuni atat de mari. Este o icoana speciala, facatoare de minuni. Langa altar, in partea dreapta, parintele mi-a aratat icoana infatisandu-l pe Sfantul Nicolae, care a rezistat neatinsa de nici unul din incendiile prin care a trecut. Se cunoaste faptul ca uriase candelabre din metal s-au topit cu acele ocazii, dar icoana a ramas intreaga, doar usor innegrita pe spate.

Amanunte deosebit de interesante veti afla in filmul realizat de postul de televiziune Trinitas.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , | 2 comentarii

O întâmplare minunată povestită de Părintele Cleopa

Ne vorbea Părintele Cleopa despre o altă minune de taină petrecută tot în biserica Mănăstirii Sihăstria: ”În iarna anului 1971, eram de rând la Sfântul Altar. Am venit la biserică la ora 4 dimineața și îmi făceam rugăciunile pentru Sfânta Împărtășanie în fața Sfintei Mese. Nu după mult timp intră o femeie să se roage, venită de cu seara la mănăstire. N-o cunoșteam.

Se ruga încet pe la toate icoanele și făcea mereu metanii. Nu știa că mai este cineva în biserică, căci era întuneric, fiind timp de iarnă. Auzind eu că cineva se roagă atât de stăruitor, m-am uitat printre Sfintele uși să văd cine este. Femeia stătea în genunchi în mijlocul bisericii, cu mâinile ridicate și zicea din toată inima aceste cuvinte: ”Doamne, nu mă lăsa! Doamne, nu mă lăsa!”

Atunci am văzut o lumină gălbuie în jurul capului ei și m-am spăimântat. Apoi femeia a căzut cu fața la pământ și a început să se roage în taină, fără glas. Raza de lumină de deasupra ei se făcea tot mai mare și se ridica și mai mult deasupra capului. După puțin timp lumina s-a stins încet, iar femeia s-a ridicat și a ieșit din biserică. Era o femeie de la țară.

Iată deci cine are darul rugăciunii! Iată cine întrece pe mulți! Eu făceam proscomidia, și de mare emoție am început a plânge cu sfânta copie în mână.


„Numai Dumnezeu știe câți aleși are în această lume!”.

Sursa: Arhim. Ioanichie Bălan, Viața și nevoințele Arhimandritului Cleopa Ilie, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1999.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | 3 comentarii

Un loc de sfintenie si implinire – Manastirea Petru Voda

Manastirea Petru Voda – satul Petru Voda judetul Neamt

O dorinta de-a mea mai veche s-a realizat de foarte curand, mai exact in zilele trecute de la sfarsitul lunii iulie. Printr-una din acele misterioase, dar foarte sigure lucrari dumnezeiesti, m-am pomenit impreuna cu sora mea parca „purtate pe sus”ca sa ne aflam apoi la ceas tarziu de seara in curtea lacasului sfant care imbogateste peste secole salba de manastiri din tinutul plin de farmec si legenda descris odinioara de Calistrat Hogas in a sa lucrare „In Muntii Neamtului”. Mi-a fost dat ca in linistea noptii sa ma pot inchina in pace la mormantul bunului duhovnic care a ridicat manastirea si frumoasa ei biserica in chiar satul sau natal, Petru Voda. Parintele Iustin Parvu a gasit aici un loc nemaipomenit de frumos : o poiana scaldata in soare inconjurata de palcuri dese de brazi drepti ca lumanarile, care raspandesc in jur aroma lor puternica.

Lacasul din Muntii Stanisoarei cu hramul „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” a fost inaltat de duhovnicul nostru de vrednica amintire ca loc sfant de comemorare a tuturor celor care au suferit si murit in inchisorile comuniste.

Aici am ascultat cu o bucurie care inalta sufletul sunetul grav al clopotelor si glasul ritmic, sacadat al toacei la ceasurile randuite din vremuri stravechi.

Si tot aici am avut bucuria de a-l cunoaste pe parintele arhimandrit Hariton Negrea, ucenicul lasat stareț de insusi bunul si luminatul nostru duhovnic Iustin de la Petru Vodă, cu care am purtat conversatii duhovnicesti in memoria marelui duhovnic al neamului nostru si despre aspecte legate de viata sufleteasca, credinta si mantuire. Figura blanda a parintelui staret si vorba lui domoala, sfatoasa imi vor ramane in amintire. Un om smerit (purtand dupa propriile sale spuse „o palarie prea mare pentru capul sau…”) si un staret destoinic cu o nespusa evlavie si dragoste pentru marele sau inaintas pe urmele caruia calca cu multa sfiosenie, dar cu demnitate.

Toaca – un cantec al lemnului- Mănăstirea Petru Vodă.Neamţ – video you Tube

Biserica din lemn a Manastirii Petru Voda a fost pictata in stil bizantin, atat in interior, cat si in exterior, in tehnica tempera de către pictorul Mihai Gabor[ intre anii 1994-2000.  Chipurile sfintilor infatisate in culori armonioase au parca o expresie dumnezeiasca. In cimitirul manastirii am aflat mormintele parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa si al poetului marturisitor Radu Gyr ingropat aici alaturi de sotia sa. Un cimitir care arata un adevarat cult al celor plecati dintre noi prin modul in care este ingrijit, luminat si infrumusetat cu flori.

La o distanta de 2 kilometri de Manastirea Petru Voda am vizitat asezamantul monahal Paltin – Petru Voda, o manastire de maici. Sub ingrijirea Manastirii Petru Voda a luat fiinta un azil de batrani(Sfantul Pantelimon), o casa de copii cu predare, existand doua clase(Acoperamantul Maicii Domnului, dar si un dispensar medical pentru asigurarea asistentei medicale (cabinete de medicina generala si stomatologie). Tot in interiorul acestui asezamant are loc prelucrarea plantelor medicinale in cadrul unui laborator, preparandu-se medicamente naturiste pentru diverse afectiuni. Noi am ajuns chiar in ziua de 27 iulie, zi in care este cinstit an de an Sfantul Mare Mucenic Pantelimon

Hram la Manastirea Paltin – Sfantul Pantelimon
Manasirea este inchinata Adormirii Maicii Domnului si Sfantului Mare Mucenic Pantelimon


Am cunoscut pe maica stareta Iustina, precum si pe maica iconoma Fotini, cu care am purtat un dialog de mult folos; dansele ne-au condus si ne-au prezentat incaperile muzeului unde se afla si chilia parintelui Iustin Parvu datand din ultimii trei ani ai vietuirii sale. La vreme de boala parintele Iustin s-a bucurat de o ingrijire atenta si plina de devotament din partea maicutelor de la Paltin.

Am cunoscut trairi minunate si momente inaltatoare la cele doua sfinte asezaminte, ne-am rugat si am aprins lumanari pentru sufletele marturisitorilor din inchisori, intre care parintele martir Ilarion Felea (unchi dinspre mama). Ei sunt comemorati in volumul aparut recent la editura Fundatiei Iustin Parvu, intitulat „Sfintii inchisorilor” (aceasta noua carte a fost alcatuita cu osardia maicilor de la manastirea Paltin Petru Voda, in colaborare cu revista Atitudini, publicatie a aceleiasi fundatii.

Vesnica sa le fie pomenirea alaturi cu dreptii din neam in neam!

In incheiere, cateva spuse care dau de gandit, ele apartin parintelui Iustin care le-a gandit si rostit cu o mare si infinita tristete:

„E o criză profundă a omului modern, care nu mai ştie de unde vine şi spre ce merge“

„Suntem un popor mai dezorientat şi mai neunit decât toate celelalte popoare din jur “

„Românul are nevoie să-i ajungă cuţitul la os ca să acţioneze. Dacă nu l-a deranjat nimic, românul a stat cuminte, a dormitat în istorie“

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , , | 4 comentarii

Pustiul Hozevei – Loc sfintit prin puterea nevointei duhovnicesti

In noiembrie anul trecut am avut imensa bucurie de a face un pelerinaj in Tara Sfanta. Mai vizitasem Israelul in urma cu cativa ani dar pe cont propriu si tot ce am vazut in acea excursie a fost la bunavointa prietenilor care ma invitasera si cu a caror masina parcurgeam distanta dintre o localitate si alta. Retin si acum manastiri si biserici in care am intrat , insa prea putine. In schimb am vazut locuri istorice precum Cezareea la Marea Mediterana, acolo unde se pot vedea vestigiile fostului oras roman cu teatrul roman, ruinele palatului lui Irod si amfiteatrul, unde a fost descoperita piatra lui Pontius Pilat, in anul 1961. Dar Ierusalimul impreuna cu Bethlehemul nu mi-au fost accesibile in acel an din cauza unor incidente recente care avusesera loc atunci intre palestinieni si israelieni .

Am fost atunci de fapt un simplu turist care a vizitat Israelul ca pe o tara straina si atat, iar ce m-a impresionat in mod deosebit, imi amintesc, a fost aspectul ei european. Ma refer in special la sosele si autostrazi caci orasele in sine imbina arhitectura moderna stil european cu elemente ale arhitecturii locale. De aceasta data insa, revazand aceeasi tara am realizat ca o vad cu alti ochi, pentru ca eram acum pe drept cuvant un adevarat pelerin in Tara Sfanta. Am facut parte dintr-un grup de crestini ortodocsi romani si am fost calauziti peste tot de un preot care cunostea locurile sfinte in toate amanuntele si care avea pentru fiecare o prezentare deosebit de interesanta si fascinanta. Am fost insotiti pe tot parcursul si de un ghid evreu pe nume Benny (casatorit cu o romanca), un bun cunoscator al istoriei si geografiei locale.

De la Bethlehem, locul de nastere al Mantuitorului, situat in zona palestiniana, am vizitat mai multe obiective intre care Manastirea Sfantul Teodosie, Manastirea Sfantul Sava si Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Valea Hozevei unde se afla moastele sfantului Ioan Iacob de la Neamt (Hozevitul), singurul sfant roman canonizat de Patriarhia de la Ierusalim. Acest important eveniment a avut loc in data de 31 ianuarie anul 2016. Însusi Patriarhul Teofil al III‑lea al Ierusalimului şi a toată Palestina a oficiat Sfanta Liturghie, în cadrul careia s‑a savarsit proclamarea oficiala a canonizarii sfantului roman.

In alte articole publicate in aceste pagini l-am prezentat pe indragitul monah roman, Ioan Iacob de la Neamt, cel care a dus cu el in pustiurile Tarii Sfinte, o dorinta si o putere de nevointa cu totul iesite din comun. Sfantul Ioan Iacob Noul Hozevit s-a nevoit 24 de ani în Tara Sfanta, atât pe valea Iordanului, cat și în pustiul Hozeva, dar şi în Pustiul Iudeii si in pesterile de la Qumran, aproape de Marea Moarta. El a devenit astfel un minunat exemplu de vietuire in Hristos in vremea contemporana cu noi.

Pentru intaia oara in viata vedeam aievea un desert. Calatoria cu autocarul prin acest tinut arid cu dealuri stancoase acoperite de nisip, lipsit total de orice vegetatie m-a uimit si incantat in egala masura, intr-un mod straniu….Iar acum, drumul pe jos spre lacasul manastiresc serpuia in serpentine abrupte cand la vale cand in urcus, pe un soare torid in ciuda faptului ca ne aflam in luna noiembrie… Ma simţeam parca izolata complet de restul lumii, caci nu vedeam in jur decat stancile dogorate de soare, cu pesteri nenumarate, in care au trait sihastrii de odinioara, locuite astazi doar de animalele desertului. Nu simtem nici oboseala si nici greutate in a parcurge calea care se intindea parca nesfarsita, pentru ca tinta noastra era in raza vederii, mereu, ca un imbold. Vedeam Manastirea lipita de stanca uriasa drept in fata noastra la fiecare intorsatura a drumului. Pe cale, beduini calare pe magarusi ne imbiau spre a ne veni in ajutor, sa urcam si noi, dar nimeni dintre noi nu simtea nevoia.

In incinta racoroasa a sfintei manastiri am avut parte de bucuria unui pahar de apa rece oferit cu drag de un monah al locului, dupa ce ne inchinasem la moastele sfantului nostru cu evlavie si recunostinta rostind in gand o rugaciune.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | 2 comentarii

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Criscior – monument istoric din sec XV-XVI

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Criscior

Sunt ani multi de cand am scris prima oara despre bisericuta monument isoric, cu o vechime impresionabila in timp, aflata de secole pe coama domola a unui deal din comuna Criscior judetul Hunedoara, unde s-au nascut si au trait o buna parte a stramosilor mei dinspre mama. Nu doar atat, in aceasta mica bijuterie de cult ortodox am avut parte de binecuvantarea botezului in Hristos in urma cu foarte multi ani, fireste…in pofida faptului ca parintii mei locuiau si lucrau in Bucuresti pentru ca facusera studiile in capitala, se intalnisera acolo si tot acolo au fost repartizati. Mama venita de la Timisoara, tata fiind refugiat cu bunicii mei din Bucovina de Nord, in vreme de razboi. Trecuse timpul, aparusem pe lume din voia Domnului impreuna cu sora mea geamana si…Domnul a hotarat ca acest important moment din viata mea sa aiba loc nu in Bucuresti, ci in tinutul Zarandului in inimaTarii Motilor. Si acum cand scriu, acest lucru imi pricinuieste un sentiment de bucurie, o stare de impacare si de liniste. Sunt foarte legata sufleteste de aceste locuri, mult mai mult decat ar putea cuvintele mele sa exprime.

In articolul scris in 2011 publicam un articol aflat in Ziarul Lumina in care se relata despre comemorarea in acel an a 600 de ani de atestare documentara a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Criscior. Ma opream scurt si asupra evenimentului din viata mea mentionat mai sus.

A fi botezata la varsta „frageda” de un an si jumatate (acolo se ajunsese cu tergiversarile cauzate de greutatile acelor timpuri), in chiar ziua de 15 august ce cadea intr-o zi de Duminica – sarbatorirea Praznicului de Adormirea Maicii Domnului (Sfanta Marie Mare cum il numesc ardelenii), cand bisericuta a primit si vizita arhiereasca din partea episcopului de atunci (fiind zi de hram), a insemnat ceva in mintea, dar mai ales in sufletul meu si a lasat mai multe urme decat daca cele intamplate atunci ar fi avut loc in imprejurarile randuite in mod obisnuit.

Terenul pe care se afla vechiul cimitir al bisericii a fost donat de o stra-stra-bunica si sora ei spre odihna vesnica a celor care au plecat rand pe rand dintre cei vii.

In luna septembrie a anului 2017 am reusit sa ajung din nou pe meleagurile unde imi petreceam multe vacante minunate la rude, am nimerit o vreme superba ca de vara si am facut mai multe poze pe care le-am repartizat in cadrul articolului spre ilustrare. Fotografiile cu vederi din sat sunt preluate de pe net, insa.

Comuna Crişcior, pe atunci un sat doar, isi are obarsia fiintei sale in istoria veche a Tarii Motilor si ocupa un loc cu totul aparte în istoria neamului. Coriolan Suciu (profesor, preot și istoric român) consideră că prima menţiune documentară a localităţii Crişcior este din anul 1439. (Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. I, Bucureşti, 1966). Profesorul Silviu Dragomir( istoric, om politic, membru titular (1928) al Academiei Romane) considera că acest locaş „este construit şi pictat în epoca Angevinilor, chipul jupânului Bâlea fiind cel mai vechi portret cunoscut pe care-l avem la românii din Ardeal” iar profesorul Virgil Vătăşianu (istoric de artă, medievist, pedagog român membru al Academiei Romane, profesor universitar la Cluj) mărturiseşte: „ Am cercetat în România 800 de biserici şi mănăstiri şi numai la Crişcior am aflat masa cu Cina cea de Taină în formă de potcoavă, dovadă că această pictură este din sec. XV, când se picta aşa”. (V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în Ţările Române, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1959, p. 143).

In centrul comunei se poate vedea un monument in forma de cruce in care se aminteste satul Criscior ca loc de unde a pornit Rascoala Motilor iobagi condusi de Horea, Closca si Crisan. Localitatea se afla asezata intr-un loc deosebit de pitoresc intre dealuri inalte si impadurite pe valea Crisului Alb. Atestarea documentara o situeaza intre cele mai vechi localitati din judetul Hunedoara.




Pentru cititorii care ajung pe aceasta pagina si doresc sa afle mai multe lucruri interesante din istoria bisericii mele dragi alatur link-ul :

https://bisericadincriscior.blogspot.com/2017/07/preoti-care-au-functionat-in-parohia.html

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Cuvinte ce din suflet izvorasc

Cine l-a cunoscut pe parintele Hrisostom Filipescu fie in persoana, fie citind lucrarile sale, se simte cu adevarat binecuvantat intocmai ca atunci cand in viata intalneste dupa o indelunga cautare, duhovnicul mult dorit. De cand am luat prima oara contact cu scrierile sale, in urma cu foarte multi ani, am cautat sa gasesc tot ce a publicat acest tanar preot al carui discurs duhovnicesc gaseste ecou in sufletele unui foarte mare numar de credinciosi crestini. Cuvintele sale arunca lumina asupra unor stari si trairi avute, dar mai putin constientizate de noi pana atunci, tinute ascunse undeva in adancul fiintei. Asta cred eu ca se intampla cu fiecare dintre cei care ajung sa il citeasca si asa se explica nevoia pe care o simt de a afla cat mai multa lumina din aceste cuvinte. Spuse simple si frumoase care ating si trezesc in sufletul meu ceva dinainte simtit insa mai greu de exprimat in propriile cuvinte.

În loc de concluzie – un cuvânt al Prărintelui Hrisostom Filipescu despre “Uşile şi ferestrele din coridorul vieţii noastre”

„De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii
Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru este mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Iisus Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.”

sursa: https://luatilumina.blogspot.com/2015/06/viata-de-parintele-hrisostom-filipescu.html

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Sfinţii urmăreau cu agerime toate mişcările inimii lor

In urma cu mai multi ani tot pe acest blog, faceam afirmatia ca Sfantul Ioan de Kronstadt (parintele Ioan cum il numeau credinciosii in timpul vietii sale traita cu mult har si folos cu mai bine de un secol in urma), mi-a devenit unul din cei mai indragiti sfatuitori in cele duhovnicesti intru incercarea de indreptare, imbunatatire si imbogatire a vietii mele in Hristos Domnul.

Sfantul Ioan de Kronstadt, in tot ceea ce a facut ca preot paroh la biserica din Kronstadt, a fost insufletit de o mare dragoste si o credinta neabatuta de nici o clipa de indoiala sau de sovaire. Marturie stau sentimentele de recunostinta si iubire pe care i le-au purtat enoriasii si sumedenie de credinciosi care veneau din multe parti ale Rusiei pentru a cere un sfat parintelui Ioan. El insusi a fost de o sinceritate totala atunci cand a relatat in filele jurnalului personal multe din starile sufletesti prin care trecea (obisnuia sa-si analizeze necrutator comportamentul fiecarei zile) si lupta dusa prin rugaciuni spre indepartarea ispitelor zilnice care nu ocolesc nici un om oricat de curat la suflet si prin aceasta sfant, ar fi el. Procedand astfel parintele Ioan a devenit el insusi un exemplu pentru aceia a caror credinta slabeste sau se clatina in valtoarea vietii. In momentele mai dificile de tulburare si descuajare poate, m-am deprins sa recapat curaj deschizand paginile cu insemnarile parintelui unde regasesc sfaturi vii desprinse din propriile sale trairi, un real si folositor indemn si sprijin in intarirea credintei…orice credincios crestin ar avea acelasi suport moral si sufletesc facand acest lucru, sunt convinsa.

Intr-una din lucrarile Sfantului Ioan de Kronstadt, „Viata mea in Hristos”, aflam multe, felurite si ajutatoare constatari referitoare la ce inseamna viata crestinului dornic de curatire a sufletului sau si imbunatatire a felului de a se purta pentru a fi mai placut celor din jur si in fata lui Dumnezeu. Venite din partea acestui mare duhovnic invrednicit cu mult har si dar, invataturile care se desprind din cuvintele sale sunt de mare pret. Redau cateva dintre observatiile sale.

„Orice s-ar spune, omul devine uneori din cale-afară de supărăcios şi de rău nu fiindcă e în firea lui să fie aşa, ci fiindcă diavolul s-a stră­duit din răsputeri să-l facă aşa. Observaţi-vă pe voi înşivă, observaţi-i şi pe alţii atunci când devin irascibili şi răi, când voi înşivă şi ei aţi fi fost în stare să faceţi una cu pământul pe cineva care vă duşmăneşte în mod real sau nu­mai vi s-a părut că o face.

Comparaţi această stare cu liniştea care vă cuprin­de şi îi cuprinde şi pe alţii (uneori foarte repede, prin lucrarea îngerului pă­zitor), blândeţea, bunătatea de caracter care reapar la propria voastră persoa­nă sau la alţii, trecerea de la o anumită stare la contrariul ei. Vă veţi spune în sine: acesta pare un alt om, nu seamănă cu cel care cu puţin timp în urmă era plină de mânie şi răutate. Acest om este cel „din care ieşiseră demonii… şezând jos, la picioarele lui Iisus” (Luca 8, 35) (adică blând şi smerit), cuminţit şi întreg la minte. Oare să nu se mai afle în el nici urmă din vechea răutate şi din nebunia de mai înainte? Unii tăgăduiesc existenţa duhurilor rele.

Dar asemenea cazuri precum cele de mai sus din viaţa unor oameni arată limpede că ele există. Dacă fiecare efect are propria sa cauză şi dacă pomul se cunoaşte după roade, cum ar putea să nu se vadă în cineva, care este cuprins de o furie dementă, duhul rău care lucrează în el şi care nu se poate mani­festa decât într-un mod care îi este întru totul propriu. Poate cineva să nu recunoască în dezlănţuirea de ură a cuiva pe începătorul a toată răutatea? Mai mult decât atât, omul care s-a molipsit de ţâfnă şi iritare şi care emană ură simte desluşit în piept prezenţa unei forţe malefice; ea îi produce în suflet o cu totul altă stare decât aceea de care vorbeşte Mântuitorul, referindu-se la prezenţa Sa: „Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 30). Când este prezent cel rău, te simţi îngrozitor, simţi o apăsare trupească şi sufletească.” (Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Duhovnicul bucuriei

De dragul Parintelui Teofil pe care il consider cu smerenie , iubire si evlavie a fi bunicul meu duhovnicesc de cand, cu foarte multi ani in urma am facut cunostinta cu scrierile sale, redau continutul unei postari mai vechi de pe un alt blog al meu dedicat memoriei bunului, inteleptului preot monah plin de lumina harului daruit de Domnul doar oamenilor alesi…

Cine a luat cunostinta de intelepciunea invataturilor atat de frumoase in simplitatea lor directa, nu se mai satura a cauta lucrarile parintelui arhimandrit Teofil de la Sambata de Sus, a-i asculta conferintele din cadrul ASCOR tinute in sali arhipline in fata tinerilor studenti din toate marile orase al tarii. Blandetea, bunatatea care se citea pe fata dansului si cuvintele sale pline de miez duhovnicesc prezentate in felul sau aparte, sunt lucruri care nu se pot uita.

Parinte drag, ne poarta, te rugam, in rugaciunile tale acolo unde te afli acum si de unde privesti cu dragoste si intelegere la noi!..

Parintele Arhimandrit Teofil Paraian avea mult indragitul obicei de a-i intampina pe vizitatorii care veneau la manastire la dansul pentru sfaturi in problemele lor de suflet cu aceste cuvinte : „Sa va bucurati!” si un suras bland plin de bunatate ii lumina intreaga fata.
In lumea crestin ortodoxa din tara noastra Parintele a fost supranumit cu bun motiv „Duhovnicul bucuriei”. Si asa i-a rams numele.

Cuvinte duhovnicești

 

Părintele Teofil a lăsat multe cuvinte duhovnicești proverbiale, unele în sensul apoftegmelor patericale. Câteva dintre acestea:

  • Credinţa noastră e o credinţă despovărătoare.
  • Măsura credinţei e măsura vieţii.
  • Să te depăşeşti prin credinţă şi să te dăruieşti prin iubire.
  • Dumnezeu ne zâmbeşte şi noi trebuie să-I zâmbim lui Dumnezeu şi oamenilor.
  • Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul fericirii unde se arată iubirea lui Dumnezeu.
  • Mai întâi datoria şi apoi bucuria.
  • Ce faci te face.
  • Sunt un duhovnic mare pentru cei care mă ascultă, mic pentru cei care nu mă ascultă şi de nimic pentru cei care mă ocolesc.
  • Prietenia e ceva din realitatea raiului.
  • Gândiţi frumos ca să trăiţi frumos şi să fiţi fericiţi.
  • Dacă vrei să-ţi faci rânduială în viaţă, trebuie să-ţi faci mai întâi rânduială în minte.
  • Să avem inimă de părinte, inimă de frate şi inimă de prieten.
  • Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă!

sursa : https://inmemoriam–parinteleteofilparaian.blogspot.com/

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | 4 comentarii

Ceahlaul intre leganda si adevar

Cuviosul Peon Sihastrul, de pe Muntele Ceahlău (secolele XV-XVI)

In seria articolelor in care mi-am propus sa infatisez lacasuri de cult din tara noastra, mai exact acele biserici sau manastiri care imi lasa o impresie cu totul speciala cand le vizitez sau imi atrag atentia in mod deosebit prin ceva anume atunci cand gasesc o prezentare mai deosebita pe internet care relateaza despre ele si istoria lor ce se pierde in timp.

De data aceasta ma voi referi la Manastirea aflata pe Muntele Ceahlau , numele este putin pompos pentru micuta biserica de lemn care a fost ridicata acolo si voi lega existenta ei de viata unui monah roman cunoscut in zona pe vremea nevointei lui duhovnicesti, despre care nu auzisem inca si a carui prezentare am citit-o in „Patericul romanesc” al arhimandritului Ioanichie Balan. si care a fost preluata de alte site-uri crestin ortodoxe intre care crestinortodox.ro.

Manastirea „Schimbarea la Fata” pe Muntele Ceahlau

Incepand cautarile am gasit un articol unde am citit despre istoricul manastirii aflate pe un platou al muntelui Ceahlau. Ca urmare a initiativei IPS Daniel au inceput in anul 1992 lucrari pentru construirea unei manastiri pe legendarul munte
Ceahlau iar in luna august din anul 1993 lacasul aflat in stare finalizata a fost sfintit de catre Mitropolitul Moldovei si Bucovinei de la acea vreme (IPS Daniel) insotit de un sobor de arhierei, preoti si diaconi. Data tarnosirii bisericii din lemn este 28 august 1993. Unele amanunte despre modul in care a fost ridicata biserica la o mare inaltime le aflati citind acest scurt
articol.

Am fost insa si mai impresionata, intr-un mod cu totul aparte, citind alte materiale care se refera la Muntele Ceahlau despre care se spune ca „a fost făcut din poruncă cerească”, conform unei anumite legende. Cu totii ne reamintim de o alta legenda, care ne povesteste ca pietrele uriase care se vad pe munte nu ar fi altceva decat Baba Dochia si turma sa de oi inghetate/impietrite in ninsoarea si inghetul ce au survenit din senin cand aceasta isi conducea oile la pascut in munte, dupa ce lepadase toate cojoacele incalzindu-se pe drum …

Conform unor autori ale caror articole le-am citit, ar exista in lume trei munti considerati sfinti si care au acelasi hram – „Schimbarea la Fata”. Acestia sunt: „Muntele Tabor” din Israel, acolo unde Iisus Hristos, in prezenta a trei apostoli – Petru, Iacov si Ioan – s-a schimbat la fata, aratandu-si Dumnezeirea; „Muntele Athos” din Grecia si ,,Muntele Ceahlau” din Romania. Am vizitat unul din acesti trei munti, Muntele Tabor, dar Ceahlaul nu l-am urcat niciodata desi am facut mult turism de munte in tinerete urcand aproapte toti muntii din tara, inclusiv crestele Fagarasilor. Iar la Muntele Athos… nu am permisiunea sa ajung…Ar fi de urmarit mai indeaproape acest mod de a vedea importanta Ceahlaului nostru, daca va voi Domnul! Chiar configurarea lui in spatiu ii confera o mare asemanare cu Muntele Tabor, precum se poate observa privind fotografia masivului.

Redau aici textul citit de mine si aflat in Patericul romanesc al parintelui Ioanichie Balan, o lucrare ce merita mare apreciere deoarece scoate din anonimat numele, viața și cuvintele unor sfinți părinți ce s-au nevoit în Mănăstirile românești incepand din secolul III pana in prezent.

CUVIOSUL PEON SIHASTRUL – Muntele Ceahlau

(secolele XV-XVI)

Marele sihastru ieroschimonahul Peon era cu metania din Schitul lui Silvestru, situat la nord de Muntele Ceahlău. Umplându-se de râvnă pentru dragostea lui Hristos, a sihăstrit mulţi ani pe culmea unui deal din apropiere, devenind iscusit lucrător al rugăciunii şi înainte-văzător. Locul în care s-a nevoit se cheamă până astăzi „Dealul lui Peon”.

Apoi, dorind să urmeze marilor pustnici egipteni şi sinaiţi, şi-a făcut o colibă pe vârful Muntelui Ceahlău şi a sihăstrit acolo mai mult de zece ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, rugându-se pentru lume şi răbdând cu bărbăţie frigul iernii, vânturile cele iuţi şi ispitele diavolului. A adunat încă şi câţiva ucenici şi a ajuns părinte duhovnicesc al tuturor sihaştrilor din jurul Ceahlăului. Deci, văzând cuviosul râvna lor, a aşezat un clopot şi o toacă de lemn pe vârful muntelui şi a rânduit să se sune în fiecare zi şi miez de noapte pentru deşteptarea la rugăciune a călugărilor ce se nevoiau în jurul muntelui.

După numele cuviosului, Ceahlăul s-a numit sute de ani „Muntele lui Peon”, popular „Pionul”, iar cele două vârfuri se numesc până astăzi „Toaca” şi „Panaghia”. Tot el a rânduit şi zi de hram pentru Muntele Ceahlău, la 6 august, Schimbarea Domnului la Faţă, asemenea Muntelui Athos, înălţând deasupra muntelui o mică biserică de lemn, unde se făcea Sfânta Liturghie.

Cuviosul Peon a rânduit ca la hramul muntelui să se adune pe Ceahlău, o dată pe an, toţi sihaştrii şi credincioşii din împrejurimi. Aici făceau priveghere de toată noaptea, săvârşeau Sfânta Liturghie, se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mâncau împreună, apoi, dând laudă lui Dumnezeu, cobora fiecare la chilia sa. Astfel, acest mare părinte a făcut din Ceahlău un Athos românesc, creând în Moldova o puternică tradiţie autohtonă, care se păstrează până în zilele noastre, Ceahlăul fiind singurul munte din Carpaţi şi Balcani care are zi de hram, ca şi Muntele Athos.

Spre bătrâneţe, Cuviosul Peon s-a stabilit în sihăstria lui Silvestru, la poala muntelui, înnoind în întregime schitul şi adunând în obştea sa până la 30 de călugări. De la el, sihăstria lui Silvestru se numeşte până astăzi „Mănăstirea Pionul” (Peon). Deci, ajungând la vârsta de peste optzeci de ani şi simţindu-se chemat de Hristos, a adormit cu pace şi a fost numărat în ceata cuvioşilor părinţi români.

Preacuvioase Părinte Peon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 157)

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu