Nazareth – orasul Bunei Vestiri

Oraşul copilăriei lui Iisus, oraşul speranţei, al marilor taine ale mântuirii noastre

Nazareth a fost prima oprire „de suflet” pe care am facut-o cand ne-am aflat in Tara Sfanta, un loc de mare insemnatate pentru noi crestinii, intrucat in acest oras a locuit Maica Domnului cu parintii ei , Sfanta Ana si Sfantul Ioachim .
Era seara deja si destul de tarziu cand am ajuns noi iar biserica era inchisa…ni s-a spus de catre arabul care era de garda ca nu mai era posibil sa intram la ora aceea si tare ne-am intristat….insa Dumnezeu a tinut cu noi si pe cand eram pe punctul de a ne intoarce la autocar am avut parte de o mica minune : un alt paznic arab a sosit pe neasteptate sa ne instiinteze ca se deschide biserica!!! Nu pot sa exprim in cuvinte bucuria care ne-a cuprins si de indata ne-am indreptat prin curtea bisericii spre sfantul locas care ne astepta acum cu poarta larg deschisa.
Biserica Sf Arhanghel Gavriil este ridicata chiar deasupra izvorului care alimenteaza cu apa fantana la care venea de obicei Fecioara Maria sa scoata apa si care se afla in apropierea casei ei. Aici a fost intampinata ea intr-o zi de Sfantul Arhanghel Gavriil si a primit instiintarea data plina de bucurie si de lumina : taina mai presus de taina a Bunei Vestiri, vestea ca va naste pe Mantuitorul.

Curtea interioara a bisericii Sfantul Arhanghel Gavriil

Am aflat ca in vechime, pe locul fântânii s-a construit o capelă, care, în anul 614, a fost distrusă de perşi, dar a fost reconstruită apoi in cateva randuri. Catapeteasma actualei biserici, ridicată în formă de cruce, la 1781, pe locul unei biserici din secolul al XII-lea, este realizată din lemn de stejar adus din Balcani. Am admirat frumusetea si finetea lucraturii, sculptura minunata in lemn.

Lucratura minutioasa a sculpturii catapetesmei din lemn de stejar

Am ramas placut surprinsi sa vedem ca unele din icoanele zugravite pe peretii acestei minunate biserici infatiseaza chipuri de sfinti din tara noastra la care noi romanii avem mare evlavie si ale caror sfinte moaste se afla in biserici din Moldova. Ma refer la Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Nu mica a fost surpriza sa aflam ca sa picteze interiorul bisericii au venit aici tocmai din Bucovina noastra si au ramas pana au terminat lucrul, in 1978. Erau trei frati zugravi de icoane : Mihail Gavriil si Nicolae Morosanu _despre care am citit ca a devenit, a caror iscusinta ca iconari ne-a incantat tuturora privirea si ne-a mangaiat sufletul.

Fresce pe peretii interiori ai bisericii

A doua zi la lumina zilei din balconul hotelului unde am fost gazduiti peste noapte, am putut vedea frumoasa panorama a orasului Nazareth, al carui pitoresc doar il intrezarisem vag in seara sosirii noastre.

Panorama nocturna a orasului Nazareth

Mi-ar fi placut sa fi putut colinda prin oras, la pas, sa am ragazul sa privesc stradutele lui inguste care urca din Nazarethul de Jos inspre Nazarethul de Sus unde multi turisti doresc sa ajunga spre a admira peisajul minunat ce perspectiva il ofera. Nu mai era timp caci am pornit-o dis de dimineata dupa micul dejun, cu autocarul, catre alte locuri sfinte care ne asteptau in drumul nostru binecuvantat de pelerini in Tara Sfanta.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Parintele Teofil Paraian VORBE DE DUH

Pentru inlaturarea gandurilor rele, ne ajuta foarte mult inmultirea gandurilor bune.  Cu cat iti impodobesti mintea cu mai multe ganduri bune, cu atat se imputineaza gandurile cele rele. Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata , trebuie sa-ti faci randuiala in minte , iar daca nu-ti faci randuiala in minte , nu-ti poti face randuiala in viata. Asa ca grija noastra cea dintai este sa ne facem randuiala in minte.

In Filocalie se spune ca gandul omului, mintea omului, este ca o moara : asa cum moara macina ce bagi pe moara , tot asa si mintea – macina ce bagi in minte. Dupa gandurile pe care le porti in minte poti sa-ti dai seama cine esti : daca ai ganduri conforme cu voia Lui Dumnezeu – deci daca ai ganduri bune , esti om bun ; daca ai ganduri rele, esti om rau.

Publicat în Duhovnici, Sfaturi duhovnicesti | 16 comentarii

azi… Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul — albastru de… mai departe (2)

„Sfântul Grigorie a răspuns către dânsul cu grai blând şi cu multă smerenie: „În sufletul meu, o, părinte, se petrec două lucruri, căci am şi mâhnire şi bucurie. Mâhnire, pentru că mă tem să nu-mi fi întins vrăjmaşul vreo cursă prin cele ce mi s-au arătat; iar bucurie, fiindcă nădăjduiesc că lumina ce mi s-a […]

azi… Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul — albastru de… mai departe (2)
Imagine | Publicat pe de | 2 comentarii

Predica Parintelui Sofian la INTRAREA IN BISERICA A MAICII DOMNULUI

Redau aici cuvintele rostite de parintele Sofian Boghiu la incheierea predicii tinute de dansul la „sărbătoarea frumoasă şi delicată a Intrării în Biserică a Maicii Domnului”.

„Atâta vreau să vă spun, fraţi creştini, şi am să închei aşa cum încheia fericitul Antim cuvântul lui la sărbătoarea de astăzi, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului:

Drept aceea dară, trebuieşte şi noi, când vom intra în sfânta biserică, să ne curăţim întâi de păcatele noastre şi de cugetele cele viclene şi apoi cu cunoştinţă întreagă să ne facem vase alese, să primim, prin darul Duhului Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre şi aşa, cu acest mijloc, vom fi adevăraţi prăznuitori, măcar că pe Preasfânta Fecioară, de vreme ce este şi se numeşte pricina tuturor bunătăţilor, nu este cu putinţă nici cu un mijloc să o cinstim şi să o prăznuim precum se cade. Pentru că cinstea ei biruieşte toată limba şi covârşeşte tot cugetul omenesc; iară încă trebuie cu frică şi cu bucurie, cu frică pentru păcat şi cu bucurie pentru mântuire, să-i spunem toţi, cu un glas, lauda cea îngerească: «Bucură-te, ceea ce eşti. plină de dar, Domnul este cu tine». A căruia slavă, în veci“.

Gabriela Mihaita David – schita dupa Icoana Intrarii in biserica a Maicii Domnului

postare – Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | 2 comentarii

Manastirea Bistrita – locul unde odihneste Sfantul Cuvios Grigorie Decapolitul, aparator neostenit al sfintelor icoane

In biserica noastra din Philadelphia, „Sfanta Treime”, se afla, oferit de maicutele de la Manastirea Bistrita, un epitrahil care a fost atins de sfintele moaste ale sfantului, acestea fiind de multe secole in biserica manastirii, spre inchinare. Am poposit in doua randuri la acest sfant locas foarte drag sufletului meu caci sunt legata prin fire nevazute si binecuvantate de lunga sa istorie duhovniceasca.

Ctitorie a boierilor Craioveşti, Mănăstirea Bistrița datează din jurul anului 1490. Prima atestare documentară a mănăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 aparținând lui Vlad Vodă Călugărul.

În anul 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842).

Banul Barbu şi Sfântul Constantin Brâncoveanu – ctitori ai mănăstirii

Mănăstirea a fost puternic avariată de expediția condusă de Mihnea cel Rău în 1509. După înlăturarea acestuia, banul Barbu o reface cu sprijinul lui Neagoe Basarab, între anii 1515-1519. Pictura a fost atribuită meșterilor zugravi Dumitru, Chirtop şi Dobromir, de numele cărora se leagă fresca Mănăstirii Dealu de lângă Târgoviște şi executarea lucrărilor în piatră de la ansamblul Curtea de Argeș.

În anul 1683 domnitorul Constantin Brâncoveanu dăruiește mănăstirii un policandru ornat cu ouă de struț, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, cărți liturgice și clopotul mare care cântărește 800 kg. Tot acum a fost reparat întreg complexul monahal, așezământ zugrăvit în 1820 de banul Grigore Brâncoveanu.

Tiparnița de la Bistrița

De remarcat este faptul că în complexul monahal de la Bistrița s-a instalat prima tiparniță din Țara Românească, a ieromonahului Macarie, precum şi o legătorie de cărți bisericești. După opinia unor cercetători, aici s-a tipărit în anul 1508 „Liturghierul slavon” al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc.

În anul 1573 ieromonahul Eftimie, egumen al mănăstirii, a redactat în limba română primul act mănăstiresc, cunoscut sub numele deZapisul lui Eftimie. Un alt reprezentant al școlii slavo-române este ieromonahul Mihail Moxa care în 1620 a tipărit „Cronica Universală”, iar în 1640 „Pravila de la Govora”.

Încercări și binecuvântări

În anul 1838 întregul așezământ a fost puternic afectat de un cutremur. În anul 1846 în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu a început zidirea noii biserici. Construită în stil gotic, biserica a fost pictată de Gheorghe Tattarescu în 1850. Sfințirea bisericii s-a săvârșit la 15 august 1855 în timpul domnitorului Ştirbei Vodă.

În anul 1948, prin hotărârea Sfântului Sinod, mănăstirea a fost transformată în chinovie de maici, iar apoi desființată prin decretul 410/1959.

În anul 1984 episcopul Gherasim Cristea a început un amplu proces de revigorare a vieții monahale, organizând aici un centru de conservare și restaurare a icoanelor și cărților vechi.

Astăzi, mulțime de credincioși vin la Mănăstirea Bistriţa pentru a se închina moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul și a participa la slujbele religioase.

Autor – Silviu Cluci / sursa: doxologia.ro

Nota – Radu cel Mare- domnitorul care a comandat prima carte tipărită din spațiul românesc. Radu al IV-lea, supranumit “cel Mare” era fiul nelegitim al lui Vlad Călugărul, fratele vitreg al lui Vlad Țepeș. Radu a primit calificativul de ”cel Mare” și ”cel Bun” de la scriitorii cancelariei domnești și de la cronicari. Cea mai cunoscută ctitorie a lui Radu cel Mare este biserica mănăstirii Dealul, cea mai frumoasă de până atunci de pe pământul Țării Românești. Materialul utilizat a fost de cea mai bună calitate: blocuri de piatră legate între ele cu scoabe de fier și marmură. Meșteri pricepuți- poate chiar Manole de la Curtea de Argeș- sapă cu migală podoabele și vor face din biserica mănăstirii Dealul o capodoperă a arhitecturii muntene. Domnul s-a îngrijit și de alte lăcașuri de cult: Tismana, Govora, cele de la Muntele Athos. În Serbia ridică o biserică mică, dar foarte frumoasă la Lopușnia. În ceea ce privește cultura și organizarea bisericească, Radu cel Bun are merite deosebite prin măsurile luate.

postare Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Cuvant despre ce inseamna a posti

Incepand cu ziua de ieri, 15 noiembrie, a inceput Postul Craciunului, al Nasterii Domnului , dupa cum este randuit de Sfanta Biserica din vremea Sfintilor Parinti.

Sunt mereu si vor fi intrebari in legatura cu postirea la care este chemat credinciosul crestin ortodox in patru perioade din an, unele lungi si foarte lungi, altele mai scurte. Scrierile Sfintilor Parinti, sfaturile parintilor duhovnici ne indeamna cu intelepciune sa tinem postul atat pentru folosul trupului si mai ales al sufletului ingreunat cu cele rele ale greselilor si pacatelor repetate in timpul dintre aceste perioade de trezvie duhovniceasca. Pentru ca nu ma simt indreptatita si nici vrednica de a comenta acest aspect al vietii crestinilor ortodocsi, las minti luminate si inimi credincioase sa aiba un cuvant de spus.

„Să nu suferim în zadar osteneala postului, şi să pierdem şi plata lui, că se poate să ducem şi osteneala postului şi să nu luăm nici plata lui.

Cum ? Când de bucate ne depărtăm, dar de păcate nu ne lepădăm. Când carne nu mâncăm, dar mâncăm casele săracilor. Când nu ne îmbătăm cu vin ci cu pofta cea rea. Când toată ziua stăm nemâncaţi, dar o petrecem în privelişti desfrânate. Iată osteneala postului, dar plata lui nicăieri.”

(Sfantul Ioan Gura de Aur – din “Omilii si cuvantari”)

Parintele Ilarion Argatu – Cugetari despre Post

Postul nu este plăcut omului bogat, dar este plăcut celui sărac.

Postul nu este plăcut omului leneş, dar este plăcut celui  muncitor.

Postul nu este plăcut oaspeţilor, dar este plăcut  drumeţilor.

Postul este lungime de viaţă.

Postul este înviorare a trupului şi înălţare a  sufletului spre taine nepătrunse.

Postul este fericire a trupului şi strălucire a sufletului.

Postul este armonie între trup şi suflet, cu sănătate îndelungată.

Prin post cunoşti pe om. Prin post cunoşti natura.

Prin post dai întâietate celui cu întâietate.

Prin post cunoşti taina lumii, prin post cunoşti pe satana, prin post cunoşti pe Dumnezeu şi pe tine însuţi.

Prin post descătuşezi trupul de lăcomie, de lene, de furt, de minciună, de pizmă, de răutate, de sudalmă, de batjocură, de fumat, de beţie, de indiferentism.

Prin post sufletul se înalţă la slavă, păşind pe culmile cele mai îndrăzneţe faţă de muritori, capabil de fapte mari faţă de tot omul ce este în suferinţă, capabil să înfrunte pe blasfemitorii de om şi de Dumnezeu, capabil să schimbe mersul de la rău spre bine, capabil să facă minuni pe pământ, precum s-a şi făcut întotdeauna şi se fac şi acum de cei ce-l respectă.

Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevărată hrană plină de viaţă.

Postul nu este pentru cei proşti, ci pentru tot omul şi mai ales pentru cel înţelept, că înţeleptul îşi iubeşte viaţa şi ca atare trebuie să iubească postul.

Postul este o scânteie pe pământ şi cine o vede îşi va aprinde lumânarea la ea, ca prin lumina ei să poată păşi în viaţă şi să treacă din fericire în fericire.

Cine urăşte postul, se urăşte pe sine!

„Postul singur nu este de ajuns niciodată, pentru ca omul să poată fi socotit ca stăpân pe sine şi a fi şi pe calea mântuirii. Luat singur, nu poate fi socotit decât ca acel om ce a desprins din funia puternică o fâşie şi a legat dobitocul, socotind a fi de ajuns, iar restul de funie a pus-o în cui. Dar dobitocul a rupt fâşia şi a intrat în grădină, i-a făcut mare stricăciune pe când omul dormea, ca apoi ducându-se în lucernă a mâncat până a crăpat. Dacă ar fi fost legat cu întreaga funie în fâşiile ei nedesprinse, nu s-ar fi întâmplat nici paguba şi nici moartea dobitocului. Astfel este şi trupul ce este legat numai cu postul şi nu cu întregimea faptelor legate de fâşia postului. De fâşia postului ştim că se învecinează şi chiar soră este cu fâşia – milostenia. Cu aceste fâşii, postul şi milostenia se învecinează şi sunt surori chiar cu dreptatea şi adevărul, iar cu acestea se învecinează lumina şi iubirea şi pe deasupra tuturor pe care le îmbrăţişează este dragostea de Dumnezeu cu toate poruncile Evangheliei. Aceste 7 viţe formează pentru creştin cea mai bună frânghie pentru a lega trupul de a nu cădea în vicii, la stricăciune şi moarte, iar sufletul se va putea înălţa pe culmile cele mai înaripate până la lumina cea mai apropiată a Dumnezeirii.” (Parintele Ilarion Argatu – despre post)

URARE de Preot Sorin Croitoru

Mâine-ncepem post frumos,
Postul Pruncului Hristos,
De aceea vă urez
Un post liniștit, duios,
Cu blândețe, cu iertare,
Cu evlavie mai mare.

Gura s-o deschideți rar,
Mâna s-o deschideți des,
Să vă umpleți de răbdare
Și de milă, mai ales..

Acușica e Crăciunul:
Îngeri vor cânta în cor,
Lăudând pe Pruncușor,
Și vor binecuvânta
Toată omeneasca fire
Dăruindu-i de la Tatăl,
Pace și bunăvoire.

Iar de vom posti frumos,
Vom vedea cu ochii minții
Ce vedeau cândva și sfinții:
O Fecioară preasmerită,
Cântând doine fericită,
Sărutând doi ochișori,
Mângâind doi obrăjori,
Alintând un Pruncușor,
Pe al nost’ Mântuitor!

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , | 2 comentarii

Manastirea Sfantul Sava (Mar Saba) – o nestemata in desert

Cateodata in momentele, destul de rare, de ragaz si liniste imi apar in fata ochilor imagini vii din timpul petrecut in Tara Sfanta, ramase ca amintiri de suflet pentru tot restul vietii. Ma intorc cu gandul astazi in Pustiul Iudeii, o zona arida in care vegetatia supravietuieste cu mult chin in forme specifice doar desertului.

Parca vad aievea locul incarcat de harisme duhovnicesti insa lipsit aproape in intregime de conditiile esentiale traiului omenesc, loc aflat in mijlocul desertului: este vorba despre Manastirea Sfantului Sava cel Sfintit din Pustiul Iudeii. Parasisem Israelul si trecusem dincolo de zidul inalt care desparte statul israelian de teritoriul palestinian. Intrasem in Cisiordania, în plină zonă locuită de arabi care vietuiesc dupa propriile lor legi; din autocar vedeam privelistea dezolanta care ni se oferea de ambele parti ale drumului : coline pe care se ridicau case pe jumatate construite sau total abandonate, doar strazi ponosite si saracie dusa la extrem. Ma copleseste si intristeaza diferenţa uriasa intre prosperul Israel şi ceea ce se află dincolo de zidurile făcute din beton, electrificate şi prevăzute cu sisteme sofisticate de alarmă.


Plecasem dis de dimineata din Betlehem si urmaream cu emotie apropierea de Valea Chedronului (Valea Cedrilor) in care se afla manastirea. Drumul serpuia larg prin desertul neprimitor. Inca cateva minute si in fata noastra aparu unul dintre cele mai vechi lacasuri manastiresti din lume sfintit prin secole de viata de rugaciune neintrerupta si pastratoare intocmai a traditiilor sfinte. Este greu de crezut cand te gandesti, ca acest asezamant sihastresc devenit in timp un imens centru religios al lumii ortodoxe, a pornit de la o singura chilie, aceea a Sfantului Sava, aflata in peretele de piatra din partea stanga a Paraului Cedrilor.

Noi, femeile din grup nu am coborat spre poarta manastirii ci am luat-o in sus pe o panta abrupta catre „Turnul Femeilor” de unde privirea ne-a fost pe deplin rasplatita de superba panorama a intregii asezari. Fusesem incunostiintate din timp ca nu vom putea intra in manastire caci trasatura particulara a manastirii este aceea ca inauntrul zidurilor ei doar barbatii au acces, un canon sau o randuiala ce ne aduce aminte de Muntele Athos. Se spune ca nici mamei Cuviosului Sava nu i-a fost ingaduit sa intre in lacasul sfant. Acolo sus ne-am oprit ca sa ne tragem sufletul si sa admiram indelung frumusetea stranie a locului. Un magarus care statea calm si rabdator langa stapanul lui ne privea cu multa curiozitate. Beduinii si magarusii lor sunt o emblema a desertului, i-am intalnit peste tot in timpul cat am traversat Cisiordania.

In apropiere se afla chilia pe care Sfantul Ioan Damaschinul (considerat parintele muzicii psaltice), neobosit nevoitor in secolul VII, si-a sapat-o in stanca cu propriile maini.

In manastire locuiesc si trei calugari romani facand parte dintr-o obste care nu numara mai mult de 15 monahi. La plecare am coborat si noi, hagitele, pana la poarta joasa si stramta a manastirii unde un calugar ne-a intampinat ca sa ne dea binecuvantare si cate o iconita fiecareia dintre noi. Cu multumire in suflet si cu recunostinta in gand pentru cele aflate si vazute am parasit manastirea intorcand capul sa privesc inca o data, lung, inegalabila ei frumusete.

Photo – autoarea

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , | 3 comentarii

„Medicul fara de arginti” – marele poet isihast al Rugului Aprins

„credința trebuie să stea la temelia spiritului omului normal”„dacă n-aş fi ajuns medic, cred că aş fi fost preot”.

Sunt impresionante nenumaratele marturii ramase de la fostii detinuti politici aflati in inchisoare in acelasi timp cu medicul si poetul crestin Vasile Voiculescu.

“Acolo, printre deţinuţii care veneau de la Bucureşti, m-a impresionat figura de Crist a unui om mai vârstnic cu care am intrat în vorbă. Stătea pe banchetă şi, văzându-mă atât de chinuit, mi-a oferit locul lui. Ne-am împrietenit în cele două zile şi jumătate cât a durat drumul până la Aiud. Aveam să aflu mai târziu că omul acela plin de blândeţe şi bunătate era marele scriitor Vasile Voiculescu.

Ca şi în prima clipă când l-am întâlnit: blând, îndatoritor, liniştit şi resemnat. Se ruga şi el, dar nu cu voce tare, nu ostentativ. Mai mult bănuiam că se roagă, când îl vedeam într-o anumită atitudine. Cu mine se purta ca un adevărat părinte. […] Îl întrebam uneori: «Domnule doctor, oare de ce trebuie să pătimiţi la vârsta dumneavoastră?» Şi îmi răspundea: «Domnule Dobre, asta mi-a fost crucea pe care trebuie să mi-o duc»“. ( Aristide Dobre – coleg de inchisoare cu Vasile Voiculescu la Aiud).

Doamne

În vârful copacului Tău sunt o floare…
Pe cea mai înaltă ramură a lumii
Mă leagăn în talazul de azur şi soare.
Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,
Ci slobodă, spre cer, înfloritoare
Inima mea nu mai întârzîie:
Zbucneşte afară în limpezi petale
Să lege rod tainic, bob de poezie
Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.
Petala mi-e cu aripa rudă,
Miresme, cântec gata să s-audă.
Zâmbesc sub luceafar visarile-mi grele,
Beau apele lunii, se umflă în ele
Păunii nopţii cu cozile-n stele.
…Scuturaţi-mă vânturi mladii ori haine,
Singură moartea e o dincolo de fire
Prăpastie cu adânc de fericire.
Furtuna extazului mă va urca, poate,
Peste vamile şi stavilele toate,
Într-o pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,
Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.
Floarea căzută din împărăţie
A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.

Vasile Voiculescu

sursele informarii – internet

Postare – Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Duminica binecuvantata in Pace si Lumina Lina!

LUMINA LINA

Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară

De dincolo de luni venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni sa-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină,nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi szrăcit
Cel plâns şi cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat

Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.

Poezie de Ioan Alexandru

Muzica si interpretare de Tudor Gheorghe

Postare – Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | 4 comentarii

Nicolae Steinhardt – monah luminat si carturar desavarsit

Nicolae Steinhardt – personalitatea cu totul speciala a marelui carturar si om induhovnicit a carui convertire la crestinism s-a petrecut intr-un mod aparte, extraordinar, in vremea cand se afla in inchisoare la Jilava m-a impresionat profund. Am citit de-a lungul timpului relativ multe articole despre „monahul de la Rohia” si cele doua carti ale sale („Jurnalul fericirii” , „Daruind vei dobandi”), iar la una din revenirile mele in tara am vizitat manastirea Rohia din dorinta de mult nutrita de a cunoaste locul unde dansul a trait ca monah timp de noua ani. Dupa cum scrie chiar parintele in autobiografia sa, a fost „cucerit din prima zi si deplin” de acest loc binecuvantat din Muntii Maramuresului iar timp de sapte ani a mers regulat la Rohia, de cel putin trei ori pe an, pe cateva zile, apoi pe cateva saptamani. Autobiografia s-a publicat în volumul inedit: „Ispita lecturii”, Ed. Dacia, Cluj, 2000 .

„Am fost, banuiesc, supus unui examen, unei cercetari negrabite” – este comentariul sau in aceeasi autobiografie. Nicolae Steinhardt a fost primit in manastire abia in anul 1980 cand staretul de atunci al manastirii, parintele Serafim Man, a iesit din spital unde era internat special spre a-l calugari pe Nicolae Steinhardt pentru simplul fapt ca ii promisese ca il va tunde in monahism. Pe atunci arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului era parintele Iustinian Chira supranumit „Voievodul Maramuresului” si considerat un adevarat sfant.

In opera sa „Jurnalul fericirii”, o carte mult mai complexa decat un simplu jurnal personal, monahul de la Rohia reda pe larg, cu o mare sensibilitate precum si talent scriitoricesc, momentele cruciale din viata sa intre care si botezarea lui in Hristos in celula din inchisoare la varsta de 52 de ani.

„Dau din tot sufletul slavă lui Dumnezeu că m-a învrednicit de Sfântul Botez şi de călugărie, mult mai mult decât putea nădăjdui un ins ca mine.”

Ajungand la „Casa Poetului” (unde a locuit un timp si poetul Ioan Alexandru) am intrat cu sfiala in chilia parintelui Steinhardt unde am gasit o sumedenie de „memorabilia” ce i-au apartinut. Intre ele pe un scrin, sub geam de sticla se afla certificatul original al botezului sau desavarsit in august 1964, dupa iesirea din inchisoare pentru ca trebuia sa aiba loc, conform practicii crestin ortodoxe, si taina Mirungerii, adica ungerea cu Sfantul Mir ce reprezinta pecetea darului Sfantului Duh ( „se impartaseste primitorului ha­rul intaririi, cresterii si desavarsirii duhovnicesti incepute prin botez”).

„La iesirea din inchisoare, in urma gratierii generale a detinutilor politici (august 1964), am desavarsit Botezul prin Mirungere de la (preotul Gheorghe Teodorescu)”- am citat din autobiografia parintelui Steinhardt, scrisa la doi ani inainte de moartea sa. Marturiseste in aceeasi autobiografie ca ” De atunci am dus o viata crestina conform datinii si regulilor bisericesti. Jinduiam acum dupa calugarie. O doream inca din inchisoare”.

Realitatea Spirituala Pelerinaj la Athos 4

Privind un video pe You Tube, am avut surpriza de a afla unele amanunte nestiute din viata marelui carturar si om al lui Dumnezeu, Nicolae Steinhardt. Urmaream viata calugarilor de la Muntele Athos ca sa aflu ceea ce o femeie nu poate afla din propriile experiente intrucat prezenta noastra acolo este oprita intr-un mod randuit de Dumnezeu. Este vorba de o lege, numita „avaton”, prin acest cuvant facandu-se referire la interdictia femeilor de „a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos. Avaton este actul care a permis locului sa ramana pana astazi unul sihastresc si monahal, singurul de acest gen din intreaga lume. Fac o mica rectificare aici, cu gandul la avatonul de la manastirea Frasinei din judetul Valcea unde am ajuns si eu insa mi-a fost permis accesul doar jos, la manastirea de maici. In acest film am aflat despre parintele Paisie Rogojan de la Schitul Lacu (unul din cele doua schituri romanesti de la Sfantul Munte). El a fost cel mai apropiat colaborator si ucenic duhovnicesc al monahului de la Rohia si tot lui i-a lasat Jurnalul fericirii. Din cele relatate de parintele Paisie realizatorului video-ului intr-un dialog emotionant, aflam amanunte despre ultimele clipe ale parintelui Nicolae Steinhardt inainte de plecarea lui la Domnul.

surse de informare – lecturi personale si internet

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | 8 comentarii

Mai aproape de Cer si de Dumnezeu

Rareori, sa recunoastem, ne gandim la cei care din motive binecuvantate s-au retras din lume in locuri sfintite prin secole de rugaciune neintrerupta si o viata inchinata Mantuitorului, mai aproape de Dumnezeu si de natura. Dintotdeauna am simtit un profund respect pentru oamenii care au ales calea lepadarii de cele lumesti fara sa mai priveasca inapoi la viata obisnuita. Cred cu convingere ca cei care au putut sa se rupa dintre ai lor parasind tot ce le-a fost comod, familiar, la indemana si poate chiar placut pana la un anumit punct in timp, au simtit printr-un filon ascuns al sufletului lor legatura cu cele dumnezeiesti si au ales ca sa faca acest lucru; o chemare harica, altfel nu imi pot explica…

Din vremuri stravechi al caror inceput nu avem cum a-l cunoaste, sihastrii au indragit locurile ascunse din muntii tarii noastre, ferite de ochii lumii. Putini oameni se aventurau sa ajunga pana la culmile inalte si impadurite cu acces extrem de anevoios, chiar imposibil pe alocuri.

Ajungand in preajma Ceahlaului, nu m-am incumetat sa-l urc cu toate ca in tinerete am facut ascensiuni pe multe varfuri inalte ale muntilor nostri . M-am multumit asadar si m-am bucurat sa vizitez schitul Durau, un loc frumos din cale afara si plin de liniste. Denumirile locurilor din zona demonstreaza prezența sihaștrilor și călugărilor din timpuri imemoriale .

Nume precum „Piciorul Sihastrului”, „Groapa Sihaștrilor”, „La Chilii”, „Chilia lui Iosaf”, „Poiana Maicilor”, „Panaghia” (din greceşte, „Cea întru tot Sfântă” ‒ în cinstea Maicii Domnului), „Paraul Calugarului”, „Piciorul Serafimei”, „Obcina Chiliei”, „Peștera lui Gherman”, „Piatra Altarului” si altele cu o sonoritate specifica vietii de sihastru.

Este greu de știut când au venit primii sihaștri pe aceste locuri și care a fost originea lor. Foarte posibil ca unii dintre ei au fost călugări din prejma locului întorși de la Muntele Athos sau calugari din marile manastiri ale Moldovei.

Am gasit un material video foarte bun si placut de urmarit pentru aceia dintre cititori care sunt doritori sa afle aspecte mai putin cunoscute in legatura cu vietile oamenilor indumnezeiti care isi duc traiul lor auster prin codrii desi ai Tinutului Neamtului netinand cont de intemperii si oprelisti, cu gand doar de rugaciune.

Pe Muntele Ceahlau in mijlocul naturii omul se simte mai aproape de Dumnezeu

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Nu le descoperi tuturor tainele inimii tale

Avem adeseori nevoie de sfaturi cum sa ne comportam si sa actionam in viata dar mai ales cum sa ne pazim inima si sufletul de cei care nu cunosc ce inseamna si deci nu inteleg adevarata sinceritate si bunatate fata de ceilalti. Sfantul Serafim de Sarov este unul dintre cei mai indragiti sfinti ai ortodoxiei, el fiind cunoscut peste tot in spatiul ortodox, iar „din invatatura lui se citeaza atat in randul credinciosilor, cat si in cadrul teologiei academice, mai ales atunci cand se vorbeste despre sfintirea persoanei umane.”

„Când se va întâmpla să fiți printre oameni în lume, nu trebuie să vorbiți despre lucrurile duhovnicești, mai ales când la ei nu se bagă de seamă dorința de a asculta. Dar când apare trebuința, trebuie să lucrăm fără fereală, întru slava lui Dumnezeu, după cuvântul: Eu pre cei ce Mă proslăvesc îi voi proslăvi (I Împ. 2, 30), căci calea este de acum deschisă.”

„Nu trebuie să ne deschidem inima înaintea altuia fără să fie nevoie; dintre mii de oameni poți găsi doar unul care să îți păstreze taina. Dacă noi n-o păstrăm înlăuntrul nostru, cum putem să nădăjduim că ea va fi păstrată de alții?”

„Nu trebuie să vărsăm din inimă fără să fie nevoie lucrurile cele mai bune care au intrat în ea, pentru că cele adunate pot fi ferite de vrăjmașii văzuți și de cei nevăzuți numai atunci când sunt păzite înlăuntrul inimii. Nu le descoperi tuturor tainele inimii tale.”

„În tot chipul trebuie să ascunzi în tine comoara harismelor, altminteri o vei pierde și nu o vei mai afla. După cum spune din cercare Sfântul Isaac Sirul, mai bun este ajutorul cel din păzire decât ajutorul cel din fapte.”

„Trebuie să fii milostiv față de cei săraci și de cei străini; mult s-au îngrijit pentru aceasta marii luminători și Părinți ai Bisericii.”

„Suntem datori să ne străduim în tot chipul a împlini cuvântul lui Dumnezeu: fiți, dar, milostivi precum și Tatăl vostru este milostiv (Lc. 6, 36), și: milă voiesc, iar nu jertfă (Mt. 9, 13).”

„Când îi întoarcem spatele unui om sau când îl jignim, pe inimă parcă se pune o piatră.”

Sfântul Serafim de Sarov

Extras din „Rânduieli de viață creștină”, Ed. Sophia, București, 2007

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | Lasă un comentariu