Parintele Teofil Paraian VORBE DE DUH

Pentru inlaturarea gandurilor rele, ne ajuta foarte mult inmultirea gandurilor bune.  Cu cat iti impodobesti mintea cu mai multe ganduri bune, cu atat se imputineaza gandurile cele rele. Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata , trebuie sa-ti faci randuiala in minte , iar daca nu-ti faci randuiala in minte , nu-ti poti face randuiala in viata. Asa ca grija noastra cea dintai este sa ne facem randuiala in minte.

In Filocalie se spune ca gandul omului, mintea omului, este ca o moara : asa cum moara macina ce bagi pe moara , tot asa si mintea – macina ce bagi in minte. Dupa gandurile pe care le porti in minte poti sa-ti dai seama cine esti : daca ai ganduri conforme cu voia Lui Dumnezeu – deci daca ai ganduri bune , esti om bun ; daca ai ganduri rele, esti om rau.

Publicat în Duhovnici, Sfaturi duhovnicesti | 16 comentarii

O casă este binecuvântată când tot lucrul de zi cu zi este făcut cu rugăciune

 

Mâncarea pregătită cu dragoste şi rugăciune e binecuvântare pentru cei ce se împărtăşesc din ea. Ne putem ruga şi în timp ce ne îmbrăcăm, spunând: „Doamne, îmbracă-mă cu dreptatea Ta”. La ieşirea şi la intrarea în casă, putem să ne rugăm aşa: „Doamne, binecuvântează intrarea şi ieşirea mea”. Se pot spune rugăciuni asemănătoare şi pentru alte ocazii. Semnul crucii şi o rugăciune de călătorie trebuie făcute înainte de a pleca la orice drum.

Într-una din zicerile Părinților Pustiei, citim că bucățele pregătite de un călugăr erau foarte apreciate de frați. Fiind întrebat într-o zi ce lucruri deosebite amestecă în felul lui de a găti, a răspuns că nu era decât un fel de mâncare cu linte fiartă. Numai după multe insistente a sfârșit prin a-și mărturisi secretul, și anume că la fiecare etapă de pregătire a mâncării spunea o rugăciune de pocăința.

Rugăciune pentru înțelegerea în familie, către Sfinții Mucenici Adrian și Natalia (26 August)

O, sfințită pereche, Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, fericiților soți și vitejilor pătimitori! Auziți-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, și trimiteți asupra noastră toate cele de trebuință sufletelor și trupurilor noastre, și rugați-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască și să facă cu noi după îndurările Sale, că să nu pierim în păcatele noastre. Așa, Sfinților Mucenici primiți glasul rugăciunii noastre, și izbăviți-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam și de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică și de toate nevoile, necazurile și bolile, că pururea fiind întăriți cu rugăciunile voastre să preaslavim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slavă, cinstea și închinăciunea, dimpreună și Celui Fără de început al Sau Părinte și Preasfantului Duh, în vecii vecilor. Amin

Folosul rugăciunii

Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gură, prin cuvânt, cu mintea sau cu inimă. Fiecare, cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage.
L-a întrebat cineva pe părintele Paisie Olaru:
– Care este, Părinte, folosul rugăciunii, în general, și al rugăciunii inimii, în special?
– Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gură, prin cuvânt, cu mintea sau cu inimă. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage. Numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos, care izvorăște lacrimi de umilință, care ne ajută să părăsim păcatele și să creștem în dragoste, în smerenie și în credința. Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune și pocăința.

Surse: http://altarulcredintei.md Din Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 32-35

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Azi, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului (Sfanta Maria Mare)

Acest tainic eveniment al trecerii Maicii Domnului din viata pe care a dus-o in lume, la viata vesnica, alaturi de Fiul ei si Mantuitorul nostru , este prilej de sarbatorire cu bucurie si lumina. “Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nu a murit din cauza vreunei boli sau de bătrânețe, ci a murit din marea dragoste si dorul sfânt de a fi impreună cu Fiul ei” (Arhimandritul Serafim Man)

Adormirea Maicii Domnului ca eveniment deosebit este tratat in scrierile unor parinti orientali: Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului, Sfantul Ioan Damaschin si Patriarhul Modest al Ierusalimului.

In momentul in care Hristos Dumnezeu a decis sa o aduca pe Maica Sfanta alaturi de El, l-a trimis pe Arhanghelul Gavril, cu trei zile inainte ca fecioara sa moara, sa ii transmita spusele lui Hristos: „Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. La auzul acestora, Fecioara Maria, cuprinsa de dor, s-a bucurat de faptul ca isi va revedea Fiul si a decis sa mearga la Muntele Maslinilor pentru a se ruga. In drumul ei spre locasul de rugaciune, Sfanta Fecioara Maria vede cum pomii de pe munte se apleaca.

Dupa rugaciune decide sa se intoarca acasa, iar de indata ce paseste in casa toate incaperile incep sa se cutremure. Decide sa aprinda multe lumanari si ii multumeste lui Dumnezeu, dupa care isi cheama rudele si vecinii sa o ajute la grijitul casei si toate cele necesare pentru ingroparea ei. Le spune tuturor ceea ce ingerul i-a transmis si le arata tuturor darul care i-a fost oferit: o stalpare de finic.

Odata cu ridicarea Fecioarei Maria la ceruri, Apostolii ii ajutara pe credinciosi cu asezarea trupului care a dat viata Mantuitorului nostru in satul Ghetsimani.

Pentru mulţi poate fi o surpriză să găsească într-o carte de Cântări în cinstea Maicii Domnului (1990) două poezii de Mihai Eminescu, sonetul Răsai asupra mea si Rugăciune. Nu distonează prin nimic faţă de celelalte, anonime; dimpotrivă, în versul eminescian se concentrează o lumină extraordinară, de credinţă, evlavie şi smerenie, care se revarsă şi asupra celorlalte, prin cuvântul cu sonorităţi aparte. Aceste poezii, precum şi altele, ca Învierea, Ta twan asi sau Colinde, colinde, aceasta din urmă aproape intrată în folclor, ne atrag atenţia asupra literaturii noastre de inspiraţie religioasă, poate una din cele mai bogate, dar al cărei drum a devenit greu de reconstituit.

Fiorul credinţei a inspirat pagini de mare elevaţie şi poate că nu peste mult timp va găsi cineva răgazul să le redea circuitului public, după ce au aşteptat atâta în cine ştie ce ediţii rare, în pagini de revistă prăfuite de vreme. Chiar poezia românească se naşte sub semnul Credinţei, în Psaltirea lui Dosoftei (1673), iar acest semn va marca momentele ei de glorie. De la Dosoftei întemeieterul la Eminescu Desăvârşitorul, până la Arghezi şi Voiculescu, poezia sentimentului religios a însoţit, cu înfiorările ei profunde, cu neliniştile sale, evoluţia literaturii noastre.

De o atenţie deosebită s-a bucurat la noi cinstirea Fecioarei, aşa cum o demonstrează şi creaţia eminesciană. Cartea îngrijită de diaconul Gheorghe Băbuţ Maica Domnului Ocrotitoarea României ne dă o idee despre dimensiunile acestui cult, deşi, la o cercetare puţin mai aprofundată, găsim mult mai multe pagini literare, şi încă dintre cele mai izbutite. Numai în volumul Gânduri albe, postume ale lui Vasile Voiculescu (editate în 1986), am detecta materia unei întregi cărţi.

Poezia noastră cultă a însoţit cinstirea Fecioarei de imaginea “luminii line”, sintagmă cu reverberaţii în imnologia creştină. La Voiculescu, de exemplu, izvorul “luminii line” e fiinţa Fecioarei Măria, Lumina Dintâi, originară, vindecătoare de angoasele aduse de civilizaţia brutală:”Lumină lină a Sfintei Marii, / Vino-n acest amurg de lume / Să ne scapi de agonicele zvârcoliri; / Iată, omul pune la cale anume / Spulberul nefericitei tale zidiri”.

Pentru Eminescu, Fecioara este “crăiasa” lumii, taina vieţii şi a morţii, îndurarea, mila care risipeşte deznădejdea. Poetul înalţă rugăciunea în numele tuturor suferinzilor: “Crăiasă alegându-te,/ Îngenunchem rugându-te / Înalţă, ne mântuie / Din valul ce ne bântuie; / Fii scut de întărire / Şi zid de mântuire, / Privirea-ţi adorată / Asupră-ne coboară / O, maică prea curată / Şi pururea fecioară, / Marie!” (Rugăciune).

surse : http://calendarulortodox.ro ; http: Pr. prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU//www.mihai-eminescu.ro/maica-domnului-si-eminescu/

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Sfantul Nifon patriarhul Constantinopolului – primul sfant canonizat pe pamant romanesc – si Sfantul Voievod Neagoe Basarab

Sfantul Nifon a fost Patriarh al Constantinopolului intre anii 1486-1488 și 1496-1498, iar Mitropolit al Țarii Romanești intre anii 1498 si 1505. Ajunge in 1502 in tara noastra, in vremea domniei lui Radu cel Mare. In 1503 a infiintat Episcopiile Ramnicului si Buzaului. A trecut la cele vesnice pe 11 august 1508. Mentionam ca in anul 1517, moastele sale au fost aduse in Tara Romaneasca de Sfantul Voievod Neagoe Basarab. A fost canonizat in anul 1517, in timpul domniei Sfantului Domnitor Neagoe Basarab.

Sfantul Nifon este cinstit pe 11 august. Sfantul Ierarh Nifon s-a nascut in tinutul Peloponez din sudul Greciei, in perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns in calugarie de vestitul pustinc Antonie, moment in care primeste numele Nifon.

In anul 1483 este chemat la slujirea arhiereasca, in scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar dupa numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului in locul lui Simeon, trecut la cele vesnice.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a indepartat din scaun in anul 1488. Sfantul Nifon ajunge in Manastirea Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul) din insula prezenta in fata orasului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit si a petrecut pana in anul 1496 cand a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. Dupa numai doi ani si cateva luni, este din nou exilat de turci in Adrianopol. Aici il va cunoaste pe domnitorul Radu cel Mare al Tarii Romanesti (1495-1508). Radu cel Mare il va aduce in 1504 in Tara Romaneasca pentru a conduce si reorganiza Biserica.

Disputa cu Radu cel Mare

Şederea Sfântului Nifon în Ţara Românească a fost scurtă, între el şi domnitor iscându-se curând neînţelegeri. Radu cel Mare îşi cununase sora, pe domniţa Caplea, cu un boier moldovean, pe nume Bogdan, fugit în Ţara Românească să scape de pedeapsa voievodului Ştefan cel Mare, pe care îl trădase. Întrucât acest boier avea soţie şi copii, Nifon l-a îndemnat să pună mai presus de orice canoanele şi legiuirile bisericeşti, să lase pe femeia cu care se căsătorise din interese politice şi să se întoarcă la familia sa. Neînţelegând duhul blândeţii cu care îi vorbise Nifon, boierul s-a plâns domnitorului că ierarhul este împotriva acestei căsătorii pe care nu vrea să o recunoască. S-a ajuns astfel la un conflict între cele două autorităţi, statală şi bisericească. Mâniat, voievodul „s-a pornit cu sălbăticie împotriva sfântului”, învinuindu-l că a călcat predaniile şi rânduielile ţării şi cerându-i să plece din Ţara Românească. În vara anului 1505, vrednicul ierarh a părăsit Ţara Românească, îndreptându-se spre Sfântul Munte Athos. La 11 august 1508, fostul Patriarh Ecumenic şi Mitropolit al Ungrovlahiei, Nifon II, s-a mutat la Domnul.

În 1515, Neagoe Basarab (care purtase de grijă lui Nifon în timpul neînţelegerilor sale cu Radu cel Mare), ajuns acum domnitor al ţării (1512-1521), a trimis pe logofătul Danciu în fruntea unei solii la Mănăstirea Dionisiu, ca să ceară pentru o vreme osemintele lui, spre a fi aduse în ţară. La 16 august 1517 (a doua zi după sfinţirea Mănăstirii Curtea de Argeş), au fost puse deasupra mormântului lui Radu cel Mare, făcându-se rugăciuni pentru iertarea lui. În aceeaşi zi a avut loc şi canonizarea fostului Patriarh Ecumenic şi Mitropolit al Ţării Româneşti, de faţă fiind şi Patriarhul Ecumenic Teolipt I.

Este prima canonizare care a avut loc în ţara noastră. S-a hotărât ca pomenirea lui să se facă în ziua morţii sale, adică la data de 11 august a fiecărui an. Tradiţia spune că în prima noapte de rugăciune, spre revărsatul zorilor, Neagoe Vodă, care era părtaş la rugăciune, a văzut „în aţipeală” iertarea lui Radu Vodă.

Aratandu-i-se domnitorului in chip minunat aceasta impacare, el a poruncit ca moastele sfantului Nifon sa fie asezate intr-un sicriu de argint, poleit cu aur si pietre scumpe si inapoiate Manastirii Dionisiu. Monahii acestei manastiri in semn de multumire, i-au daruit lui Neagoe Basarab capul si mana dreapta a Sfantului Nifon. Moastele au fost depuse in Manastirea Curtea de Arges, iar in anul 1949 au fost mutate in Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se afla si in prezent.

Sfantul Nifon este primul sfant canonizat pe pamant romanesc si cel care a alcatuit Rugaciunea de Dezlegare care se citeste la Slujba inmormantarii.

Un mare dar oferit de catre Sfantul Ierarh Nifon spiritualitatii si culturii noastre este aparitia trilogiei macariene: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) si Tetraevangheliarul (1512), toate tiparite la indemnul sau.

Sursa: CrestinOrtodox.ro si ziarullumina.ro

Cristina David

 

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Sfanta Teodora de la Sihla si Pestera ei – loc de pelerinaj si rugaciune

Alaturi de numerosii ostenitori odrasliti de neamul românesc, se afla pomenite în calendarul ortodox foarte multe femei cuvioase, care prin viata lor aleasa au bineplacut lui Dumnezeu. În acelasi timp, ele sunt o frumoasa pilda vrednica de urmat, pentru femeile crestine din toate timpurile si toate locurile.

De o asemenea vietuire aleasa s-a învrednicit si cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Muntii Neamtului.

Ca si copila, alaturi de sora sa, Sfanta Teodora a crescut intr-o familie de oameni credinciosi care adesea mergeau la manastirile din tinutul Neamtului, intre care numim pe cele foarte cunoscute si vizitate de pelerini : Neamt, Secu, Sihastria, Agapia – locuri minunate pline de har si frumusete. Tatal ei s-a numit Stefan Joldea, armas paznic al cetatii Neamt, loc unde era depozitat tezaurul tarii. El si sotia lui si-au crescut fetele in dreapta credinta mostenita de la stramosi si dragoste de Dumnezeu si sfintii Lui. Teodora, inca de copil, indragise viata din manastiri si dorea sa se retraga din lume pentru a duce o viata in pace si rugaciune.Plecand insa sora ei Marghiolita mult prea devreme la Domnul, parintii au convins-o sa ramâna alaturi de ei. La vremea cuvenita se casatoreste si merge în partile Tarii de Jos, unde locuia sotul ei. Nu mult vreme dupa aceea, i-au murit amandoi parintii. Afland curand ca nu puteau avea copii, Teodora si sotul ei s-au sfatuit si au luat hotararea sa intre amândoi în câte o manastire. Asa au si facut simtind fiecare ca infaptuiau voia Domnului.

Potrivit traditiei, a plecat mai întâi ea si a intrat în manastirea Varzaresti, din partile Buzaului, o sihastrie în care vietuiau vreo 30 de maici calauzite de egumena lor, schimonahia Paisia. La scurt timp, s-a calugarit si el la manastirea Poiana Marului, luând numele Elefterie, învrednicindu-se si de taina Sfintei Preotii.

Cuvioasa Teodora a îmbracat haina vietuirii îngeresti la vârsta de 30 de ani. Vazând-o atât de tânara egumena a luat-o pe lânga ea, spre a-i fi ucenica. Asa îsi începe sfânta nevointele dupa pravila vietii calugaresti, fiind pilda pentru toate celelalte vietuitoare, prin râvna cu care le îndeplinea. Întâmplându-se în aceasta vreme sa navaleasca turcii, egumena Paisia, Teodora si alte câteva maici parasesc aceasta sfânta asezare, refugiindu-se în locuri mai retrase, la hotarul dintre Muntii Buzaului si cei ai Vrancei. Aici construiesc un mic altar si câteva chilii modeste pentru adapost, continuându-si pravila de la Varzaresti. La scurt timp, din cauza vârstei înaintate si a multelor osteneli, schimonahia Paisia, trece la cele de sus.

Dupa ce s-au linistit lucrurile în tara, Cuvioasa Teodora, care vietuise aici zece ani, si-a îndreptat pasii spre locurile copilariei. Se opreste mai întâi la manastirea Neamt, unde se roaga la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului (înfiintata prin 1650) si dupa ce se marturiseste duhovnicului Pavel, care o si împartaseste, pleaca „la început pentru un an” sa vietuiasca în linistea codrilor seculari din împrejurimi.

Tot mergând prin Muntii Sihlei a ajuns în cele din urma la chilia unui batrân sihastru, asezata sub niste stânci uriase „ce stateau parca gata sa se prabuseasca”. Batrânul i-a oferit chilia sa „acestui suflet virtuos de femeie”, el plecând într-un loc „mai tainic, mai neajuns”, pentru a-si gasi adapost.

Acesta este momentul începutului unei noi etape din viata cuvioasei Teodora. Ea se nevoia în rugaciune neîncetata, veghe de toata noaptea si cugetare dumnezeiasca adânca. Hrana sa era alcatuita din: bureti, urzici, mure, afine, zmeura, precum si din pesmeti si poame uscate, pe care i le aduceau cei de la schitul Sihastria. La toate acestea se adauga si hrana cea dumnezeiasca, Trupul si Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneala a petrecut râvnitoarea maica vreme îndelungata, citind, la vremea potrivita Ceasurile, Vecernia si Utrenia, însotite de multe metanii si lacrimi duhovnicesti.

La scurt timp dupa trecerea sa la Domnul, a început ridicarea Schitului Sihla. Între anii 1730-1763, s-au construit rând pe rând, biserica cu hramul „Schimbarea la fata” si „Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul” si chiliile din jur, care cu unele îmbunatatiri dureaza pâna în zilele noastre.

Din pacate, sfintele sale moaste nu au ramas aici pentru mult timp sau macar la noi în tara. Aceasta deoarece prin anii 1828-1834, în timpul ocupatiei rusesti, ele au fost luate si duse în cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev.

Cu toate acestea poporul nostru binecredincios a considerat-o sfânta imediat dupa moarte, cinstind-o cu toata evlavia. În sedinta din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât ca ea sa se numere în rândul sfintilor sai. Pomenirea sa se face de atunci, în fiecare an, în ziua de 7 august.

sursa : http://www.cuvantul-ortodox.ro/cuvioasa-teodora-sihla-viata-tropar-cantari-predica-pestera-video/

NOTA

Pestera Sfintei Teodora de la Sihla este un alt loc de pelerinaj si rugaciune, ce se afla in munti, mai sus, ascunsa printre stanci. Aici si-a petrecut cativa ani din viata, in izolare totala si rugaciune, Sfanta Teodora, supranumita de Biserica Ortodoxa „floarea duhovniceasca si de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei”.

Pestera este situata intr-un spatiu ingust dintre doua stanci inalte, in care a fost creat un altar de rugaciune, luminat mereu de lumanari si candele aprinse de vizitatori.

In apropierea pesterei se afla si o stanca de o forma insolita, ce poate fi escaladata si pe o scara, unde traditia spune ca era locul in care sfanta lua masa. Bucatele pe care le manca erau firimituri aduse de pasarile cerului, de la manastirea Sihastria.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Arhimandritul Irinarh Roseti si Muntele Tabor

„În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus pe ei într-un munte înalt, în singurătate. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor aşa încât faţa Sa strălucea ca soarele, iar hainele Sale se făcuseră albe ca lumina. Şi iată că s-au arătat lor Moise şi Ilie, vorbind împreună cu Iisus. Atunci, începând Petru, a zis către Iisus: Doamne, bine este nouă să fim ; dacă voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi una lui Ilie. Dar pe când vorbea el încă, iată un nor luminos i-a învăluit pe ei şi iată un glas din nor a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit, în care bine am voit; pe Acesta să-L ascultaţi. Şi auzind ucenicii, au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte tare. Dar apropiindu-se Iisus, s-a atins de ei şi le-a zis: sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Atunci, ridicându-şi ochii lor, n-au mai văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau ei din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: să nu spuneţi nimănui cele ce aţi văzut, până nu se va scula din morţi Fiul Omului.” (Matei 17, 1-9)

Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o manastire greco-ortodoxa inchinata acelui eveniment din viata Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde „Vechiul este acoperit de Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har”. Muntele Tabor este unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel si tinta tuturor pelerinilor crestini in Tara Sfanta. Dar nu numai atat, pe el se inalta o manastire cu biserica ei care are o importanta aparte pentru noi, romanii care vizitam Muntele schimbarii la fata a Domnului nostru Iisus Hristos.

De numele unuia din marii călugări ai monahismului românesc din secolul XIX, Arhimandritul Irinarh Roseti (arhimandrit, stareţ, duhovnic şi sihastru) cu metania din manastirea Neamt, se leaga construirea unei mari biserici de piatră pe Tabor, în cinstea Schimbării Domnului la Faţă. Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavol. Incepand el in anul 1859 construcţia unei mari biserici de piatră pe Tabor, în cinstea Schimbării Domnului la Faţă, arhimandritul Irinarh Roseti n-a avut bucuria s-o vadă terminată. În toamna anului 1859, când zidăria era pe la jumătate, s-au isprăvit banii adunaţi şi piatra pentru zid. Tot atunci a venit ordin de la autorităţi să oprească lucrarea, până va obţine firman de la Constantinopol. Astfel, bătrânul, simţindu-şi sfârşitul apropiat, aştepta cu bucurie slobozirea din legăturile trupului.

La 26 decembrie 1859, cuviosul arhimandrit, stareţ şi duhovnic Irinarh se mută la cele veşnice, regretat de fiii săi duhovniceşti, şi este înmormântat în biserica începută de el şi terminată de ucenicul său. Peste câţiva ani, osemintele sale au fost strămutate în partea de miazăzi, alături de ctitoria sa. După mărturia ucenicului său, ierodiaconul Nectarie Banul se cunosc unele amanunte ca acestea:

  • Spunea ierodiaconul Nectarie că, îndată ce a răposat stareţul, s-a auzit vestea aceasta peste tot. Atunci credincioşii din Nazaret şi Cana Galileii, fiii săi duhovniceşti de prin sate, bărbaţi şi femei, alergau pe Muntele Tabor să sărute moaştele Cuviosului Irinarh şi să ia ultima binecuvântare.

  • Spunea iarăşi că la prohodirea arhimandritului Irinarh a venit mitropolitul Nazaretului cu preoţi şi mult popor din Galileea. Iar când să-l îngroape, unii rupeau, din evlavie, bucăţi mici din rasa bunului lor sfetnic, stareţ şi părinte. Apoi a fost îngropat în biserica ctitorită de el.
    Aceasta este viaţa şi acestea sunt câteva din faptele Cuviosului Arhimandrit Irinarh Roseti din Muntele Tabor.

    Cuviosul Irinarh a fost pretuit asadar si recunoscut ca mare duhovnic si sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese inzestrat de Dumnezeu.

    Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. Biserica ortodoxa „Schimbarea la Fata”, de pe Muntele Tabor a fost reconstruita in anul 1911. Ea apartine Patriarhiei Ierusalimului si este considerata prima mare ctitorie romaneasca din Tara Sfanta. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret. Sunt la manastire cateva maici care vorbesc romaneste pentru ca sunt romance…

 

sursa : http://www.sfant.ro/sfinti-romani/arhimandritul-irinarh-roseti-manastirea-horaita-si-muntele.html

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Scrisoare inedita a Sfantului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul

 

La scurtă vreme de la ziua pomenirii Sfân­tu­lui Cuvios Ioan Ia­cob de la Mănăs­ti­rea Neamţ prezint, cu mare evlavie şi bucurie, rândurile unei scrisori în manuscris, pe care o consider inedită.

 

 

 

 

 

 

 

La multi ani!

Sfintele sărbători cu bine, fraţilor întru Hristos Constantine, Dimitrie şi soră Elenă!

Din smerita mea peşteră mă duc cu gândul la sfânta Peşteră din Vitleem, unde s-a născut Îm­păratul Păcii şi Mântuitorul nostru.

El a plecat cerurile ca să ne rădice pe noi către cele de sus.

A venit în lume ca să ne adu­că pace. Dar iată că lumea de azi nu preţueşte nici sfânta Lui pogorâre şi nici pacea pe care au vestit-o Îngerii la Vitleem.

Mândria lui Irod căuta să piar­dă pe Cel născut în Peşteră, iar ştiinţa deşartă a lumii de azi caută să piardă sfânta credinţă din inima creştinilor.

Domnul pătimeşte şi astăzi prigoană din partea lumii de­şar­te, ca şi în vremea lui Irod.

Irozii şi fariseii nu s-au terminat. Ba încă sunt mai harnici astăzi.

Toate născocirile împreună cu desmăţul şi cu necredinţa împlinesc lucrul lui Irod.

Traiul răsfăţat fugăreşte credinţa din inima omului şi răceşte dragostea cea curată.

Înţelepciunea omenească de azi caută să zboare mai sus decât Dumnezeu ca şi oarecând Lucifer.

Pentru asta se mânie Dum­nezeu şi depărtează blagoslovenia de pe pământ.

83960_3_sf.stefan+sf.ioanAzi Radioul cântă pretutindenea, dar lumea este cuprinsă de frică şi desnădejde. Născocirile pe care le face sunt uneltele morţii. Şi-a pregătit mintea omului scule cari ucid şi trupul şi sufletul. Singură îşi fabrică pierzarea. O mică scântee poate să aprindă focul cel mare.

Dar milostivul Dumnezeu mai ţine pe loc calul cel de foc, pentru ca să ne pocăim noi nevrednicii.

Pocăinţă aşteaptă Domnul de la creştini, căci preţul lor este mai scump decât cerurile.

Preţul creştinilor este însăş sângele cel scump al Domnului.

Pentru asta mai ţine Dum­nezeu lumea.

Semnele mâniei lui Dum­nezeu le putem cunoaşte prea bine şi cine ştie câte valuri a­ma­re vor veni peste lume până când va pricepe înşelăciunea şi va căuta izvorul cel sfânt al păcii care s-a arătat în Peştera de la Vitleem. Până atunci lumea în­cear­că să meargă în lună şi în stele şi doarme somnul nesim­ţirii la cântecul de Radio.

Pe noi cari avem credinţă curată, ne-a ales Domnul din lume, măcar că trăim în lume.

Deci pentru sufletele noastre însetează şi astăzi Domnul căci noi suntem un trup şi un duh şi capul nostru este însuşi Hristos (cum zice Sf. Apostol Pavel).

Sfântul Apostol şi Evan­ghe­list Ioan scrie în cartea sa, zicând:

„Nu iubiţi lumea nici cele din lume“, iar Sf. Apostol Iacob scrie: „Dragostea lumii acesteia, duşmănie este cu Dumnezeu“.

Apoi Sf. Apostol Pavel scrie:

„Toţi cei ce vor dori să ducă viaţă cucernică întru Hristos Iisus, vor fi prigoniţi!“

Deci noi nu aşteptăm de la lu­mea asta decât necaz şi prigoană precum însuşi Domnul a suferit de la sfânta Sa Naştere şi până la mormânt.

Şi Domnul ca şi noi a pribegit în ţară străină (adică în Egipt) şi toată viaţa a fost prigonit.

Să iubim şi noi necazurile şi prigoanele căci din ele a băut Domnul Slavei. Să gustăm din oţetul şi din fierea Lui, ca să ne îndulcim şi din Slava lui cea sfântă, pentru rugăciunile Prea Curatei Sale Maici, care L-a născut cu trupul pentru mântuirea noastră. Amin.

Al frăţiilor voastre smerit rugător către Domnul,

Ieroschimonah Ioan Iacob din Schitul Sf. Ana

26 Decembrie 1958, Hozeva

Această epistolă a Sfântului Ioan Iacob a fost adresată unei familii de români ortodocşi, stabiliţi în Ierihon încă din anul 1933. Proveneau din judeţul Tu­tova (zona Bârladului) şi au reuşit atunci, în vremea Pro­tec­to­ratului britanic asupra Lo­cu­ri­lor Sfinte, să cumpere o proprietate în oraşul biblic Ierihon. Deşi nu erau oameni bogaţi, din munca lor aveau cele necesare traiului şi pe deasupra mai făceau bine şi altora.

În casa familiei Samoilă a po­posit la Ierihon şi arhim. Cleopa Ilie cu însoţitorii săi, în timpul vizitei pe care a făcut-o în Ţara Sfântă, la sfârşitul anilor 70.

Sursa: Ziarul Lumina/ Arhim. Timotei Aioanei: Manuscris inedit al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | 2 comentarii

Ganduri de lumina

Fiecare dintre noi, cand ne intalnim cu greutatea, cu un obstacol, cu o neplacere, cu o nenorocire spunem: Ajuta-mi Doamne! Da, Doamne!”. Frantura aceasta de rugaciune am putea s-o spunem mai des. Si mai este ceva. O sa va spun acum cum faceam eu foarte mult in tineretea mea. Mergeam pe strada, alergam de la un curs la altul, de la o facultate la alta si incercam sa gandesc pozitiv, pentru toata lumea, fiindca puterea gandului este enorma. Trebuie ca fiecare dintre noi sa devenim un emitator de unde pozitive, de unde de dragoste, de pace, de bucurie si de lumina. Eu socotesc ca daca tot timpul am zice Doamne, sa daruim semenilor nostri un gand de dragoste, pace, bucurie si de lumina”, daca tot timpul am gandi asa, in momentele noastre libere, am crea o adevarata noosfera spirituala. Am impresia ca ceea ce este agresat la noi este tocmai noosfera, de care vorbea asa de mult Camil Petrescu. Noi trebuie sa ne impotrivim agresiunii noosferei, cu gandirea pozitiva, cerand pentru lume, pentru semenii nostri, pentru aproapele nostru. Sa gandim intotdeauna la aproapele nostru. Astazi, am ajuns sa nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Ma tem ca, daca nu vom gandi pozitiv legatura noastra cu aproapele o sa ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem in pericol sa ne izolam. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atata vreme de la jumatatea secolului trecut, ne ameninta pe toti. Singura iesire din asta este indreptarea catre aproapele nostru. In felul acesta indeplinesti si o porunca Dumnezeiasca si realizezi si o comuniune sociala, fara de care lumea nu mai poate exista. Sa iertam tuturor, cum zice Mantuitorul. E adevarat ca e groaznic de greu, dar macar nu-i face rau, bucura-te de bucuria lui sau indurereaza-te de durerea lui. Asa se spune, ca de durerea lui mai degraba te indurerezi, decat sa te bucuri de bucuria lui.

Sursa : https://zoedumitrescubusulenga.wordpress.com/about/ganduri-catre-tineri-reflectii-despre-traditie-si-model/

Cristina David

 

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu