Nazareth – orasul Bunei Vestiri

Oraşul copilăriei lui Iisus, oraşul speranţei, al marilor taine ale mântuirii noastre

Nazareth a fost prima oprire „de suflet” pe care am facut-o cand ne-am aflat in Tara Sfanta, un loc de mare insemnatate pentru noi crestinii, intrucat in acest oras a locuit Maica Domnului cu parintii ei , Sfanta Ana si Sfantul Ioachim .
Era seara deja si destul de tarziu cand am ajuns noi iar biserica era inchisa…ni s-a spus de catre arabul care era de garda ca nu mai era posibil sa intram la ora aceea si tare ne-am intristat….insa Dumnezeu a tinut cu noi si pe cand eram pe punctul de a ne intoarce la autocar am avut parte de o mica minune : un alt paznic arab a sosit pe neasteptate sa ne instiinteze ca se deschide biserica!!! Nu pot sa exprim in cuvinte bucuria care ne-a cuprins si de indata ne-am indreptat prin curtea bisericii spre sfantul locas care ne astepta acum cu poarta larg deschisa.
Biserica Sf Arhanghel Gavriil este ridicata chiar deasupra izvorului care alimenteaza cu apa fantana la care venea de obicei Fecioara Maria sa scoata apa si care se afla in apropierea casei ei. Aici a fost intampinata ea intr-o zi de Sfantul Arhanghel Gavriil si a primit instiintarea data plina de bucurie si de lumina : taina mai presus de taina a Bunei Vestiri, vestea ca va naste pe Mantuitorul.

Curtea interioara a bisericii Sfantul Arhanghel Gavriil

Am aflat ca in vechime, pe locul fântânii s-a construit o capelă, care, în anul 614, a fost distrusă de perşi, dar a fost reconstruită apoi in cateva randuri. Catapeteasma actualei biserici, ridicată în formă de cruce, la 1781, pe locul unei biserici din secolul al XII-lea, este realizată din lemn de stejar adus din Balcani. Am admirat frumusetea si finetea lucraturii, sculptura minunata in lemn.

Lucratura minutioasa a sculpturii catapetesmei din lemn de stejar

Am ramas placut surprinsi sa vedem ca unele din icoanele zugravite pe peretii acestei minunate biserici infatiseaza chipuri de sfinti din tara noastra la care noi romanii avem mare evlavie si ale caror sfinte moaste se afla in biserici din Moldova. Ma refer la Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Nu mica a fost surpriza sa aflam ca sa picteze interiorul bisericii au venit aici tocmai din Bucovina noastra si au ramas pana au terminat lucrul, in 1978. Erau trei frati zugravi de icoane : Mihail Gavriil si Nicolae Morosanu _despre care am citit ca a devenit, a caror iscusinta ca iconari ne-a incantat tuturora privirea si ne-a mangaiat sufletul.

Fresce pe peretii interiori ai bisericii

A doua zi la lumina zilei din balconul hotelului unde am fost gazduiti peste noapte, am putut vedea frumoasa panorama a orasului Nazareth, al carui pitoresc doar il intrezarisem vag in seara sosirii noastre.

Panorama nocturna a orasului Nazareth

Mi-ar fi placut sa fi putut colinda prin oras, la pas, sa am ragazul sa privesc stradutele lui inguste care urca din Nazarethul de Jos inspre Nazarethul de Sus unde multi turisti doresc sa ajunga spre a admira peisajul minunat ce perspectiva il ofera. Nu mai era timp caci am pornit-o dis de dimineata dupa micul dejun, cu autocarul, catre alte locuri sfinte care ne asteptau in drumul nostru binecuvantat de pelerini in Tara Sfanta.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Parintele Teofil Paraian VORBE DE DUH

Pentru inlaturarea gandurilor rele, ne ajuta foarte mult inmultirea gandurilor bune.  Cu cat iti impodobesti mintea cu mai multe ganduri bune, cu atat se imputineaza gandurile cele rele. Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata , trebuie sa-ti faci randuiala in minte , iar daca nu-ti faci randuiala in minte , nu-ti poti face randuiala in viata. Asa ca grija noastra cea dintai este sa ne facem randuiala in minte.

In Filocalie se spune ca gandul omului, mintea omului, este ca o moara : asa cum moara macina ce bagi pe moara , tot asa si mintea – macina ce bagi in minte. Dupa gandurile pe care le porti in minte poti sa-ti dai seama cine esti : daca ai ganduri conforme cu voia Lui Dumnezeu – deci daca ai ganduri bune , esti om bun ; daca ai ganduri rele, esti om rau.

Publicat în Duhovnici, Sfaturi duhovnicesti | 16 comentarii

Pustiul Hozevei – Loc sfintit prin puterea nevointei duhovnicesti

In noiembrie anul trecut am avut imensa bucurie de a face un pelerinaj in Tara Sfanta. Mai vizitasem Israelul in urma cu cativa ani dar pe cont propriu si tot ce am vazut in acea excursie a fost la bunavointa prietenilor care ma invitasera si cu a caror masina parcurgeam distanta dintre o localitate si alta. Retin si acum manastiri si biserici in care am intrat , insa prea putine. In schimb am vazut locuri istorice precum Cezareea la Marea Mediterana, acolo unde se pot vedea vestigiile fostului oras roman cu teatrul roman, ruinele palatului lui Irod si amfiteatrul, unde a fost descoperita piatra lui Pontius Pilat, in anul 1961. Dar Ierusalimul impreuna cu Bethlehemul nu mi-au fost accesibile in acel an din cauza unor incidente recente care avusesera loc atunci intre palestinieni si israelieni .

Am fost atunci de fapt un simplu turist care a vizitat Israelul ca pe o tara straina si atat, iar ce m-a impresionat in mod deosebit, imi amintesc, a fost aspectul ei european. Ma refer in special la sosele si autostrazi caci orasele in sine imbina arhitectura moderna stil european cu elemente ale arhitecturii locale. De aceasta data insa, revazand aceeasi tara am realizat ca o vad cu alti ochi, pentru ca eram acum pe drept cuvant un adevarat pelerin in Tara Sfanta. Am facut parte dintr-un grup de crestini ortodocsi romani si am fost calauziti peste tot de un preot care cunostea locurile sfinte in toate amanuntele si care avea pentru fiecare o prezentare deosebit de interesanta si fascinanta. Am fost insotiti pe tot parcursul si de un ghid evreu pe nume Benny (casatorit cu o romanca), un bun cunoscator al istoriei si geografiei locale.

De la Bethlehem, locul de nastere al Mantuitorului, situat in zona palestiniana, am vizitat mai multe obiective intre care Manastirea Sfantul Teodosie, Manastirea Sfantul Sava si Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Valea Hozevei unde se afla moastele sfantului Ioan Iacob de la Neamt (Hozevitul), singurul sfant roman canonizat de Patriarhia de la Ierusalim. Acest important eveniment a avut loc in data de 31 ianuarie anul 2016. Însusi Patriarhul Teofil al III‑lea al Ierusalimului şi a toată Palestina a oficiat Sfanta Liturghie, în cadrul careia s‑a savarsit proclamarea oficiala a canonizarii sfantului roman.

In alte articole publicate in aceste pagini l-am prezentat pe indragitul monah roman, Ioan Iacob de la Neamt, cel care a dus cu el in pustiurile Tarii Sfinte, o dorinta si o putere de nevointa cu totul iesite din comun. Sfantul Ioan Iacob Noul Hozevit s-a nevoit 24 de ani în Tara Sfanta, atât pe valea Iordanului, cat și în pustiul Hozeva, dar şi în Pustiul Iudeii si in pesterile de la Qumran, aproape de Marea Moarta. El a devenit astfel un minunat exemplu de vietuire in Hristos in vremea contemporana cu noi.

Pentru intaia oara in viata vedeam aievea un desert. Calatoria cu autocarul prin acest tinut arid cu dealuri stancoase acoperite de nisip, lipsit total de orice vegetatie m-a uimit si incantat in egala masura, intr-un mod straniu….Iar acum, drumul pe jos spre lacasul manastiresc serpuia in serpentine abrupte cand la vale cand in urcus, pe un soare torid in ciuda faptului ca ne aflam in luna noiembrie… Ma simţeam parca izolata complet de restul lumii, caci nu vedeam in jur decat stancile dogorate de soare, cu pesteri nenumarate, in care au trait sihastrii de odinioara, locuite astazi doar de animalele desertului. Nu simtem nici oboseala si nici greutate in a parcurge calea care se intindea parca nesfarsita, pentru ca tinta noastra era in raza vederii, mereu, ca un imbold. Vedeam Manastirea lipita de stanca uriasa drept in fata noastra la fiecare intorsatura a drumului. Pe cale, beduini calare pe magarusi ne imbiau spre a ne veni in ajutor, sa urcam si noi, dar nimeni dintre noi nu simtea nevoia.

In incinta racoroasa a sfintei manastiri am avut parte de bucuria unui pahar de apa rece oferit cu drag de un monah al locului, dupa ce ne inchinasem la moastele sfantului nostru cu evlavie si recunostinta rostind in gand o rugaciune.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Criscior – monument istoric din sec XV-XVI

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Criscior

Sunt ani multi de cand am scris prima oara despre bisericuta monument isoric, cu o vechime impresionabila in timp, aflata de secole pe coama domola a unui deal din comuna Criscior judetul Hunedoara, unde s-au nascut si au trait o buna parte a stramosilor mei dinspre mama. Nu doar atat, in aceasta mica bijuterie de cult ortodox am avut parte de binecuvantarea botezului in Hristos in urma cu foarte multi ani, fireste…in pofida faptului ca parintii mei locuiau si lucrau in Bucuresti pentru ca facusera studiile in capitala, se intalnisera acolo si tot acolo au fost repartizati. Mama venita de la Timisoara, tata fiind refugiat cu bunicii mei din Bucovina de Nord, in vreme de razboi. Trecuse timpul, aparusem pe lume din voia Domnului impreuna cu sora mea geamana si…Domnul a hotarat ca acest important moment din viata mea sa aiba loc nu in Bucuresti, ci in tinutul Zarandului in inimaTarii Motilor. Si acum cand scriu, acest lucru imi pricinuieste un sentiment de bucurie, o stare de impacare si de liniste. Sunt foarte legata sufleteste de aceste locuri, mult mai mult decat ar putea cuvintele mele sa exprime.

In articolul scris in 2011 publicam un articol aflat in Ziarul Lumina in care se relata despre comemorarea in acel an a 600 de ani de atestare documentara a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Criscior. Ma opream scurt si asupra evenimentului din viata mea mentionat mai sus.

A fi botezata la varsta „frageda” de un an si jumatate (acolo se ajunsese cu tergiversarile cauzate de greutatile acelor timpuri), in chiar ziua de 15 august ce cadea intr-o zi de Duminica – sarbatorirea Praznicului de Adormirea Maicii Domnului (Sfanta Marie Mare cum il numesc ardelenii), cand bisericuta a primit si vizita arhiereasca din partea episcopului de atunci (fiind zi de hram), a insemnat ceva in mintea, dar mai ales in sufletul meu si a lasat mai multe urme decat daca cele intamplate atunci ar fi avut loc in imprejurarile randuite in mod obisnuit.

Terenul pe care se afla vechiul cimitir al bisericii a fost donat de o stra-stra-bunica si sora ei spre odihna vesnica a celor care au plecat rand pe rand dintre cei vii.

In luna septembrie a anului 2017 am reusit sa ajung din nou pe meleagurile unde imi petreceam multe vacante minunate la rude, am nimerit o vreme superba ca de vara si am facut mai multe poze pe care le-am repartizat in cadrul articolului spre ilustrare. Fotografiile cu vederi din sat sunt preluate de pe net, insa.

Comuna Crişcior, pe atunci un sat doar, isi are obarsia fiintei sale in istoria veche a Tarii Motilor si ocupa un loc cu totul aparte în istoria neamului. Coriolan Suciu (profesor, preot și istoric român) consideră că prima menţiune documentară a localităţii Crişcior este din anul 1439. (Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. I, Bucureşti, 1966). Profesorul Silviu Dragomir( istoric, om politic, membru titular (1928) al Academiei Romane) considera că acest locaş „este construit şi pictat în epoca Angevinilor, chipul jupânului Bâlea fiind cel mai vechi portret cunoscut pe care-l avem la românii din Ardeal” iar profesorul Virgil Vătăşianu (istoric de artă, medievist, pedagog român membru al Academiei Romane, profesor universitar la Cluj) mărturiseşte: „ Am cercetat în România 800 de biserici şi mănăstiri şi numai la Crişcior am aflat masa cu Cina cea de Taină în formă de potcoavă, dovadă că această pictură este din sec. XV, când se picta aşa”. (V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în Ţările Române, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1959, p. 143).

In centrul comunei se poate vedea un monument in forma de cruce in care se aminteste satul Criscior ca loc de unde a pornit Rascoala Motilor iobagi condusi de Horea, Closca si Crisan. Localitatea se afla asezata intr-un loc deosebit de pitoresc intre dealuri inalte si impadurite pe valea Crisului Alb. Atestarea documentara o situeaza intre cele mai vechi localitati din judetul Hunedoara.




Pentru cititorii care ajung pe aceasta pagina si doresc sa afle mai multe lucruri interesante din istoria bisericii mele dragi alatur link-ul :

https://bisericadincriscior.blogspot.com/2017/07/preoti-care-au-functionat-in-parohia.html

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Cuvinte ce din suflet izvorasc

Cine l-a cunoscut pe parintele Hrisostom Filipescu fie in persoana, fie citind lucrarile sale, se simte cu adevarat binecuvantat intocmai ca atunci cand in viata intalneste dupa o indelunga cautare, duhovnicul mult dorit. De cand am luat prima oara contact cu scrierile sale, in urma cu foarte multi ani, am cautat sa gasesc tot ce a publicat acest tanar preot al carui discurs duhovnicesc gaseste ecou in sufletele unui foarte mare numar de credinciosi crestini. Cuvintele sale arunca lumina asupra unor stari si trairi avute, dar mai putin constientizate de noi pana atunci, tinute ascunse undeva in adancul fiintei. Asta cred eu ca se intampla cu fiecare dintre cei care ajung sa il citeasca si asa se explica nevoia pe care o simt de a afla cat mai multa lumina din aceste cuvinte. Spuse simple si frumoase care ating si trezesc in sufletul meu ceva dinainte simtit insa mai greu de exprimat in propriile cuvinte.

În loc de concluzie – un cuvânt al Prărintelui Hrisostom Filipescu despre “Uşile şi ferestrele din coridorul vieţii noastre”

„De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii
Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru este mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Iisus Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.”

sursa: https://luatilumina.blogspot.com/2015/06/viata-de-parintele-hrisostom-filipescu.html

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Sfinţii urmăreau cu agerime toate mişcările inimii lor

In urma cu mai multi ani tot pe acest blog, faceam afirmatia ca Sfantul Ioan de Kronstadt (parintele Ioan cum il numeau credinciosii in timpul vietii sale traita cu mult har si folos cu mai bine de un secol in urma), mi-a devenit unul din cei mai indragiti sfatuitori in cele duhovnicesti intru incercarea de indreptare, imbunatatire si imbogatire a vietii mele in Hristos Domnul.

Sfantul Ioan de Kronstadt, in tot ceea ce a facut ca preot paroh la biserica din Kronstadt, a fost insufletit de o mare dragoste si o credinta neabatuta de nici o clipa de indoiala sau de sovaire. Marturie stau sentimentele de recunostinta si iubire pe care i le-au purtat enoriasii si sumedenie de credinciosi care veneau din multe parti ale Rusiei pentru a cere un sfat parintelui Ioan. El insusi a fost de o sinceritate totala atunci cand a relatat in filele jurnalului personal multe din starile sufletesti prin care trecea (obisnuia sa-si analizeze necrutator comportamentul fiecarei zile) si lupta dusa prin rugaciuni spre indepartarea ispitelor zilnice care nu ocolesc nici un om oricat de curat la suflet si prin aceasta sfant, ar fi el. Procedand astfel parintele Ioan a devenit el insusi un exemplu pentru aceia a caror credinta slabeste sau se clatina in valtoarea vietii. In momentele mai dificile de tulburare si descuajare poate, m-am deprins sa recapat curaj deschizand paginile cu insemnarile parintelui unde regasesc sfaturi vii desprinse din propriile sale trairi, un real si folositor indemn si sprijin in intarirea credintei…orice credincios crestin ar avea acelasi suport moral si sufletesc facand acest lucru, sunt convinsa.

Intr-una din lucrarile Sfantului Ioan de Kronstadt, „Viata mea in Hristos”, aflam multe, felurite si ajutatoare constatari referitoare la ce inseamna viata crestinului dornic de curatire a sufletului sau si imbunatatire a felului de a se purta pentru a fi mai placut celor din jur si in fata lui Dumnezeu. Venite din partea acestui mare duhovnic invrednicit cu mult har si dar, invataturile care se desprind din cuvintele sale sunt de mare pret. Redau cateva dintre observatiile sale.

„Orice s-ar spune, omul devine uneori din cale-afară de supărăcios şi de rău nu fiindcă e în firea lui să fie aşa, ci fiindcă diavolul s-a stră­duit din răsputeri să-l facă aşa. Observaţi-vă pe voi înşivă, observaţi-i şi pe alţii atunci când devin irascibili şi răi, când voi înşivă şi ei aţi fi fost în stare să faceţi una cu pământul pe cineva care vă duşmăneşte în mod real sau nu­mai vi s-a părut că o face.

Comparaţi această stare cu liniştea care vă cuprin­de şi îi cuprinde şi pe alţii (uneori foarte repede, prin lucrarea îngerului pă­zitor), blândeţea, bunătatea de caracter care reapar la propria voastră persoa­nă sau la alţii, trecerea de la o anumită stare la contrariul ei. Vă veţi spune în sine: acesta pare un alt om, nu seamănă cu cel care cu puţin timp în urmă era plină de mânie şi răutate. Acest om este cel „din care ieşiseră demonii… şezând jos, la picioarele lui Iisus” (Luca 8, 35) (adică blând şi smerit), cuminţit şi întreg la minte. Oare să nu se mai afle în el nici urmă din vechea răutate şi din nebunia de mai înainte? Unii tăgăduiesc existenţa duhurilor rele.

Dar asemenea cazuri precum cele de mai sus din viaţa unor oameni arată limpede că ele există. Dacă fiecare efect are propria sa cauză şi dacă pomul se cunoaşte după roade, cum ar putea să nu se vadă în cineva, care este cuprins de o furie dementă, duhul rău care lucrează în el şi care nu se poate mani­festa decât într-un mod care îi este întru totul propriu. Poate cineva să nu recunoască în dezlănţuirea de ură a cuiva pe începătorul a toată răutatea? Mai mult decât atât, omul care s-a molipsit de ţâfnă şi iritare şi care emană ură simte desluşit în piept prezenţa unei forţe malefice; ea îi produce în suflet o cu totul altă stare decât aceea de care vorbeşte Mântuitorul, referindu-se la prezenţa Sa: „Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 30). Când este prezent cel rău, te simţi îngrozitor, simţi o apăsare trupească şi sufletească.” (Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Duhovnicul bucuriei

De dragul Parintelui Teofil pe care il consider cu smerenie , iubire si evlavie a fi bunicul meu duhovnicesc de cand, cu foarte multi ani in urma am facut cunostinta cu scrierile sale, redau continutul unei postari mai vechi de pe un alt blog al meu dedicat memoriei bunului, inteleptului preot monah plin de lumina harului daruit de Domnul doar oamenilor alesi…

Cine a luat cunostinta de intelepciunea invataturilor atat de frumoase in simplitatea lor directa, nu se mai satura a cauta lucrarile parintelui arhimandrit Teofil de la Sambata de Sus, a-i asculta conferintele din cadrul ASCOR tinute in sali arhipline in fata tinerilor studenti din toate marile orase al tarii. Blandetea, bunatatea care se citea pe fata dansului si cuvintele sale pline de miez duhovnicesc prezentate in felul sau aparte, sunt lucruri care nu se pot uita.

Parinte drag, ne poarta, te rugam, in rugaciunile tale acolo unde te afli acum si de unde privesti cu dragoste si intelegere la noi!..

Parintele Arhimandrit Teofil Paraian avea mult indragitul obicei de a-i intampina pe vizitatorii care veneau la manastire la dansul pentru sfaturi in problemele lor de suflet cu aceste cuvinte : „Sa va bucurati!” si un suras bland plin de bunatate ii lumina intreaga fata.
In lumea crestin ortodoxa din tara noastra Parintele a fost supranumit cu bun motiv „Duhovnicul bucuriei”. Si asa i-a rams numele.

Cuvinte duhovnicești

 

Părintele Teofil a lăsat multe cuvinte duhovnicești proverbiale, unele în sensul apoftegmelor patericale. Câteva dintre acestea:

  • Credinţa noastră e o credinţă despovărătoare.
  • Măsura credinţei e măsura vieţii.
  • Să te depăşeşti prin credinţă şi să te dăruieşti prin iubire.
  • Dumnezeu ne zâmbeşte şi noi trebuie să-I zâmbim lui Dumnezeu şi oamenilor.
  • Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul fericirii unde se arată iubirea lui Dumnezeu.
  • Mai întâi datoria şi apoi bucuria.
  • Ce faci te face.
  • Sunt un duhovnic mare pentru cei care mă ascultă, mic pentru cei care nu mă ascultă şi de nimic pentru cei care mă ocolesc.
  • Prietenia e ceva din realitatea raiului.
  • Gândiţi frumos ca să trăiţi frumos şi să fiţi fericiţi.
  • Dacă vrei să-ţi faci rânduială în viaţă, trebuie să-ţi faci mai întâi rânduială în minte.
  • Să avem inimă de părinte, inimă de frate şi inimă de prieten.
  • Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă!

sursa : https://inmemoriam–parinteleteofilparaian.blogspot.com/

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | 4 comentarii

Ceahlaul intre leganda si adevar

Cuviosul Peon Sihastrul, de pe Muntele Ceahlău (secolele XV-XVI)

In seria articolelor in care mi-am propus sa infatisez lacasuri de cult din tara noastra, mai exact acele biserici sau manastiri care imi lasa o impresie cu totul speciala cand le vizitez sau imi atrag atentia in mod deosebit prin ceva anume atunci cand gasesc o prezentare mai deosebita pe internet care relateaza despre ele si istoria lor ce se pierde in timp.

De data aceasta ma voi referi la Manastirea aflata pe Muntele Ceahlau , numele este putin pompos pentru micuta biserica de lemn care a fost ridicata acolo si voi lega existenta ei de viata unui monah roman cunoscut in zona pe vremea nevointei lui duhovnicesti, despre care nu auzisem inca si a carui prezentare am citit-o in „Patericul romanesc” al arhimandritului Ioanichie Balan. si care a fost preluata de alte site-uri crestin ortodoxe intre care crestinortodox.ro.

Manastirea „Schimbarea la Fata” pe Muntele Ceahlau

Incepand cautarile am gasit un articol unde am citit despre istoricul manastirii aflate pe un platou al muntelui Ceahlau. Ca urmare a initiativei IPS Daniel au inceput in anul 1992 lucrari pentru construirea unei manastiri pe legendarul munte
Ceahlau iar in luna august din anul 1993 lacasul aflat in stare finalizata a fost sfintit de catre Mitropolitul Moldovei si Bucovinei de la acea vreme (IPS Daniel) insotit de un sobor de arhierei, preoti si diaconi. Data tarnosirii bisericii din lemn este 28 august 1993. Unele amanunte despre modul in care a fost ridicata biserica la o mare inaltime le aflati citind acest scurt
articol.

Am fost insa si mai impresionata, intr-un mod cu totul aparte, citind alte materiale care se refera la Muntele Ceahlau despre care se spune ca „a fost făcut din poruncă cerească”, conform unei anumite legende. Cu totii ne reamintim de o alta legenda, care ne povesteste ca pietrele uriase care se vad pe munte nu ar fi altceva decat Baba Dochia si turma sa de oi inghetate/impietrite in ninsoarea si inghetul ce au survenit din senin cand aceasta isi conducea oile la pascut in munte, dupa ce lepadase toate cojoacele incalzindu-se pe drum …

Conform unor autori ale caror articole le-am citit, ar exista in lume trei munti considerati sfinti si care au acelasi hram – „Schimbarea la Fata”. Acestia sunt: „Muntele Tabor” din Israel, acolo unde Iisus Hristos, in prezenta a trei apostoli – Petru, Iacov si Ioan – s-a schimbat la fata, aratandu-si Dumnezeirea; „Muntele Athos” din Grecia si ,,Muntele Ceahlau” din Romania. Am vizitat unul din acesti trei munti, Muntele Tabor, dar Ceahlaul nu l-am urcat niciodata desi am facut mult turism de munte in tinerete urcand aproapte toti muntii din tara, inclusiv crestele Fagarasilor. Iar la Muntele Athos… nu am permisiunea sa ajung…Ar fi de urmarit mai indeaproape acest mod de a vedea importanta Ceahlaului nostru, daca va voi Domnul! Chiar configurarea lui in spatiu ii confera o mare asemanare cu Muntele Tabor, precum se poate observa privind fotografia masivului.

Redau aici textul citit de mine si aflat in Patericul romanesc al parintelui Ioanichie Balan, o lucrare ce merita mare apreciere deoarece scoate din anonimat numele, viața și cuvintele unor sfinți părinți ce s-au nevoit în Mănăstirile românești incepand din secolul III pana in prezent.

CUVIOSUL PEON SIHASTRUL – Muntele Ceahlau

(secolele XV-XVI)

Marele sihastru ieroschimonahul Peon era cu metania din Schitul lui Silvestru, situat la nord de Muntele Ceahlău. Umplându-se de râvnă pentru dragostea lui Hristos, a sihăstrit mulţi ani pe culmea unui deal din apropiere, devenind iscusit lucrător al rugăciunii şi înainte-văzător. Locul în care s-a nevoit se cheamă până astăzi „Dealul lui Peon”.

Apoi, dorind să urmeze marilor pustnici egipteni şi sinaiţi, şi-a făcut o colibă pe vârful Muntelui Ceahlău şi a sihăstrit acolo mai mult de zece ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, rugându-se pentru lume şi răbdând cu bărbăţie frigul iernii, vânturile cele iuţi şi ispitele diavolului. A adunat încă şi câţiva ucenici şi a ajuns părinte duhovnicesc al tuturor sihaştrilor din jurul Ceahlăului. Deci, văzând cuviosul râvna lor, a aşezat un clopot şi o toacă de lemn pe vârful muntelui şi a rânduit să se sune în fiecare zi şi miez de noapte pentru deşteptarea la rugăciune a călugărilor ce se nevoiau în jurul muntelui.

După numele cuviosului, Ceahlăul s-a numit sute de ani „Muntele lui Peon”, popular „Pionul”, iar cele două vârfuri se numesc până astăzi „Toaca” şi „Panaghia”. Tot el a rânduit şi zi de hram pentru Muntele Ceahlău, la 6 august, Schimbarea Domnului la Faţă, asemenea Muntelui Athos, înălţând deasupra muntelui o mică biserică de lemn, unde se făcea Sfânta Liturghie.

Cuviosul Peon a rânduit ca la hramul muntelui să se adune pe Ceahlău, o dată pe an, toţi sihaştrii şi credincioşii din împrejurimi. Aici făceau priveghere de toată noaptea, săvârşeau Sfânta Liturghie, se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mâncau împreună, apoi, dând laudă lui Dumnezeu, cobora fiecare la chilia sa. Astfel, acest mare părinte a făcut din Ceahlău un Athos românesc, creând în Moldova o puternică tradiţie autohtonă, care se păstrează până în zilele noastre, Ceahlăul fiind singurul munte din Carpaţi şi Balcani care are zi de hram, ca şi Muntele Athos.

Spre bătrâneţe, Cuviosul Peon s-a stabilit în sihăstria lui Silvestru, la poala muntelui, înnoind în întregime schitul şi adunând în obştea sa până la 30 de călugări. De la el, sihăstria lui Silvestru se numeşte până astăzi „Mănăstirea Pionul” (Peon). Deci, ajungând la vârsta de peste optzeci de ani şi simţindu-se chemat de Hristos, a adormit cu pace şi a fost numărat în ceata cuvioşilor părinţi români.

Preacuvioase Părinte Peon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 157)

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Saptamana Patimilor Domnului nostru – „Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta.” (Mat. 22:37)

A şaptea săptămână a Postului Mare

În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos, şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-l cu toată inima ta.

Când Evreii Îl pălmuiesc, tu întinde mana ta în apărare şi primeşte palma în locul Lui. Când Îl scuipă, tu spune: Scuipătorilor, ce veţi arunca unii altora în faţă, dacă asupra Lui folosiţi tot scuipatul vostru, toată alcătuirea voastră?

Mergi după El pe Calea Patimilor, şi poartă crucea Lui împreună cu Simon Kirineanul, şi împreună cu fericita Veronica şterge-i faţa de praf şi sânge, şi împreună cu Mironosiţele plângi şi umezeşte-i buzele uscate cu un pahar de apă rece, şi răcoreşte-i fruntea înfierbântată. Dăruieşte-i întreagă inima ta şi iubeşte-l cu toată inima ta în ceasurile umilinţei Lui.

Când auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale mâini, tu strigă: Au! Când sunt bătute cuiele în preacinstitele Sale picioare, tu iarăşi vaită-te, ca şi cum fierul s-ar înfige în trupul tău.

Închină-te Preasfintei Sale Maici şi sărută poala şi mânecile veşmintelor sale. Nu-i spune nimic. Nu o întreba nimic. Închină-te încă o dată sfintei sale dureri. Şi încă o dată sfintei sale tăceri. Spune în sineţi: Preacinstită Maică, şi eu Îl iubesc cu toată inima mea.

Scoate inima ta şi pune-o în trupul Său şi uită de sine. Fii în El şi rabdă ce rabdă El şi cu totul să mori pentru sine. Mori înaintea Lui.

Când Iosif şi Nicodim Îl pogoară în mormânt, tu caută să fii împreună cu El în mormânt. Închipuie-ți că nu eşti viu în această lume. Ca o umbră să stai undeva aproape de mormânt, şi viaţa ta să o priveşti ca fiind în mormânt. Şi iţi va fi dulce, foarte dulce, moartea cu El şi intru El.

Oare cu cat mai dulce va fi învierea cu El şi intru El, când a treia zi te vor lumina îngerii la mormânt?! Oştenii Împăratului merg înaintea Împăratului, feţele lor-s ca fulgere arzătoare, iar veşmintele albe-s ca zăpada. Iar când îngerii lui Dumnezeu vor lumina în întunericul Golgotei şi în întunericul sufletului tău, atunci te vei simţi ca un om nou.

 Şi când, tremurând, vei privi Minunea Minunilor, şi nu vei şti dacă să te ascunzi sau să fugi sau să i te arăţi, iată, El întâiul se va apropia de tine şi ca pe Maria te va chema după nume. Iar când El te va numi prin glasul Lui, ca printr-un fir electric va intra în tine un nou curent, o nouă viaţă, o nouă putere. Şi El iţi va întoarce inima ta, ţi-o va da şi pe a Lui. Şi tu, tremurând, vei cădea la picioarele Lui şi, printre  suspine, vei striga precum Toma: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu, slavă Ţie!

sursa – Sfântul Nicolae Velimirovici, „Inima în Marele Post”

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

De ce nu îl mai sărbătorim pe Sfântul Gheorghe în 23 aprilie?

Desigur ca este vorba doar de anul in care ne aflam, 2019. In articolul citit de mine astazi, aflam raspunsul…Noi, crestinii ortodocsi îl vom sărbători in acest an pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe abia dupa Sfanta Sarbatoare a Invierii Domnului. Care este motivul din spatele acestei schimbări?

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, este prăznuit în fiecare an pe data de 23 aprilie. În această zi, peste un milion de români își sărbătoresc onomastica. Cu toate acestea, creştinii ortodocşi care au consultat calendarul pe anul 2019 au observat că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe va fi sărbătorit pe 29 aprilie.

Motivul acestei schimbări îl găsim în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, cartea care prezintă regulile referitoare la desfăşurarea cultului divin pentru fiecare zi din an. Răsfoind paginile Tipicului, ajungem la capitolul 45, unde ne este prezentată rânduiala de slujbă a sfinților prăznuiți în Săptămâna Mare și unde citim că, „dacă se va întâmpla hramul unui sfânt sau al unei sfinte în Lunea, Marțea, Miercurea sau Joia cea Mare, atunci cântăm toată slujba seara şi dimineaţa, în Duminica Floriilor”. Înțelegem, astfel, că hramul oricărui sfânt, fiind un moment de bucurie duhovnicească, nu se integrează în specificul Săptămânii Sfintelor Pătimiri, care este o perioadă de post aspru, de meditație și intensă pregătire și primenire sufletească pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

Dar dacă urmărim din nou calendarul, vedem că sărbătoarea Sfântului Gheorghe nu coincide nici cu Duminica Floriilor, ci a fost amânată pentruLuni, în Săptămâna Luminată, între paranteze fiind consemnată și următoarea informație: Slujba Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se săvârșește astăzi, potrivit hotărârii Sfântului Sinod.

Într-adevăr, în acest an, din motive pastorale, dar și pentru a da importanța cuvenită sărbătorii Sfântului Gheorghe, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca slujba Marelui Mucenic să fie săvârșită nu în Duminica Floriilor, așa cum prevede Tipicul, ci în cea de-a doua zi de Paști. Raționamentul acestei decizii stă și în faptul că, în ajunul Floriilor, Vecernia săvârșită în cinstea Sfântului Gheorghe s-ar fi suprapus cu tradiţionala procesiune organizată în majoritatea parohiilor din țara noastră. În cadrul acesteia, credincioşii și preoții poartă în mâini ramuri de salcie sau finic şi flori, actualizând, astfel, drumul parcurs de Mântuitorul Nostru din Betania către Ierusalim.

Luni, în cea de-a doua zi de Paşti, slujba Sfântului Gheorghe este unită cu cea specifică perioadei pascale. Vecernia Sfântului Gheorghe va fi săvârșită pe 28 aprilie, în jurul orei 12.00, odată cu „A doua Înviere”, o slujbă specială care are ca punct central citirea Evangheliei în 12 limbi.

https://doxologia.ro/documentar/de-ce-nu-il-mai-sarbatorim-pe-sfantul-gheorghe-23-aprilie

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

De la Intrarea Domnului in Ierusalim pana la Inviere Il insotim pe Mantuitorul nostru pe drumul Patimilor Sale

Denia, ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos.


Deniile – slujbele care ne pregătesc pentru Paști

Înţelepciune biblică: Să nu fim ca smochinul neroditor – Sfanta si Marea zi de Luni

Pilda smochinului neroditor – Sf Evanghelie dupa Matei 21,19

„Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.”(Matei 21, 19) În Sfânta Scriptură se află pilda smochinului neroditor, în care vedem cum Hristos, venind din Betania şi flămânzind pe drum, a văzut un smochin şi S-a oprit la acesta, dorind să mănânce din roadele lui, dar smochinul nu avea fructe, ci doar frunze. Deşi textul arată că „nu era timpul smochinelor” (Marcu 11, 13), totuşi Hristos a blestemat pomul zicând: „De acum înainte rod din tine nimeni în veac să nu mănânce” (Marcu 11, 14).

Părintele Nicolae Steinhardt explică: „Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci când nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea încetează dacă realizăm că este în fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemarii Sale.

Nu de smochin şi de smochine se face menţiune în parabola aceasta, ci de om”, adăugând şi că omul trebuie să fie mereu receptiv chemării cereşti, tot timpul disponibil pentru Hristos, „iar a fi disponibil înseamnă a te nimeri oricând încins, cu toiagul în mână, cu încălţămintea în picioare, pregătit de drum, de acţiune, de răspuns afirmativ, de roadă„.

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre dare de învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre deprinderea cea întru dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru tot lucrul bun.” (2 Tim. 3. 16-17)

Slavit sa fie Domnul!

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Cel Care bate la usa inimii noastre

Iisus Hristos

Iisus Hristos nu dă în noi năvală.
El stă la uşă ca un cerşetor
bătând uşor cu degete de dor
şi aşteptând primirea cu sfială.

Dacă-i deschizi pătrunde zâmbitor
şi umilit picioarele îţi spală.
Atuncea simţi prezenţa Lui reală
şi parcă toate-n tine devin zbor.

Dacă refuzi să Îl primeşti,nu pleacă,
aşteaptă mai departe până când
dorul de El prin suflet o să-ţi treacă.

Intră atunci în casa ta flămând
şi însetat de dragostea-ţi şi dacă
Îl ospătezi,îţi va surâde blând.

Anatol Covali

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | Lasă un comentariu