POVESTI si povestiri cu talc : Monologul lui Dumnezeu

Monologul lui Dumnezeu

 

„-M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi.

Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru

a merge la serviciu..

Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata!

Dar erai mult prea ocupat.

Prea ocupat pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, ca am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea.

Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe.

Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta

placere iti vei aduce aminte de Mine.

In schimb, suparat, M-ai injurat.

Doream atat de mult sa-Mi vorbesti. Oricum ziua era, inca, lunga!

Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat.

Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine.

Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori

pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat…

Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine.

Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata..

Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau.

Te iubesc atat de mult incat te voi rabda.

Acum esti pe punctul de a te trezi din nou.

Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi, imi vei acorda putin

timp din timpul daruit tie.

Ai o zi buna si minunata ca sufletul tau luminos !

Al tau , Dumnezeu.”

 

Dumnezeu asteapta de la noi un semn, o rugaminte , El doreste sa comunice cu noi si sa ne ajute….

Avem noi gandul la El si la sprijinul ce ni-l  ofera neconditionat?

Ne gandim noi la Cel care s-a sacrificat pe Cruce ca noi sa avem inca o sansa de a ne salva sufletele?

Este vina noastra daca lucrurile nu merg bine in viata…asa cum ne-am dori. Uitam, neglijam iar si iar…sa apelam la Cel care este singurul nostru sprijin , ajutor si salvare.

Iarta-ne Doamne si fie-ti mila de noi!

 

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu talc și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s