Fiecare duminică a Postului Mare are propria sa temă, istorică sau spirituală. Tema acestei duminici este mărturia Sfântului Ioan despre adevărata luptă spirituală necesară pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. De asemenea, credincioşii sunt încurajaţi să continue eforturile pentru a ajunge la scopul acestora, deoarece Domnul spune că doar „cei care îndură până la sfârşit vor fi mântuiţi” (Matei 24,13).

Duminica Sfântului Ioan Scărarul este a patra duminică a Postului Mare. În această duminică se face pomenirea Sfântului Ioan Scărarul (+649), autorul scrierii Scara dumnezeiescului urcuş.

Viaţa

Sf. Ioan s-a născut în jurul anului 579 şi a adormit întru Domnul în anul 649. A intrat în mănăstirea din muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Până la acea vârstă dobândise o pregătire solidă în toate ştiinţele acelei vremi, fapt care ar indica provenienţa sa dintr-o familie înstărită.

Aleasa sa pregătire în ştiinţele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul, iar vieţuirea în Muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Acum însă este cunoscut sub numele de Ioan Scărarul, datorită cărţii Scara dumnezeiescului urcuş, pe care a scris-o către sfârşitul vieţii sale.

În mânăstire l-a avut ca povăţuitor pe Cuviosul Martirie, vreme de 19 ani. După moartea acestuia, Sfântul Ioan s-a retras într-un loc izolat, numit Thola, la 5 mile de mănăstire, unde a vieţuit în isihie ca sihastru vreme de 40 de ani.

Spre sfârşitul vieţii a fost rugat de monahi să primească a fi egumen al Mănăstirii Sinai. În timpul cât conducea pe monahi pe calea desăvârşirii, a alcătuit scrierea Scara, la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Rait, aflată la 60 de mile de Mănăstirea Sinai. „Scara dumnezeiescului urcuş” este alcătuită din 30 de „Trepte” (capitole) şi se află şi în volumul IX din Filocalia românească.

Scara dumnezeiescului urcuş

Icoana Scării Raiului(Mănăstirea Sf. Ecaterina, Peninsula Sinai, Egipt)Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și înaintarea pe calea virtuților, în vederea obținerii mântuirii. Deși a fost scrisă de Sfântul Ioan din Sinai pentru monahi, a devenit, după Sfânta Scriptură, una din lucrările cele mai importante și mai influente folosite în Biserică pentru povățuirea credincioșilor spre o viață plăcută lui Dumnezeu.

Istoricul Scării

În vremea când era un sihastru trăind în Peninsula Sinai, Sfântul Ioan era cunoscut pentru smerenia și ascultarea sa, precum și pentru înțelepciunea și discernământul său (obținute printr-o îndelungată experiență spirituală). Avea o reputație de foarte bun cunoscător în ceea ce privește modul în care trebuie dusă o viață duhovnicească. Sfântul Ioan, egumen al Mănăstirii Rait, i-a cerut într-o zi Sfântului Ioan Scărarul (cunoscut și ca Ioan din Sinai) să scrie lucrurile pe care le cunoștea într-o carte. La început, Sfântul Ioan Scărarul ezita să-și asume o astfel de sarcină, dar în cele din urmă a ascultat rugămintea egumenului din Rait și a început să scrie Scara (mai târziu numită Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii). Sfântul Ioan a primit numele de „Scărarul” (Climax sau Climacus, adică „al Scării”) datorită lucrării sale. ScriereaScării a fost comparată mai târziu în monahism cu primirea Legii pe muntele Sinai de către Sfântul prooroc Moise.

Această lucrare a fost folosită mai întâi de monahi. Până în zilele noastre, aceștia o citesc în special în timpul Postului Mare. Este una din scrierile recomandate în perioadele de post și pentru cei care mai sunt „în lume”, însă numai cu precauție și sub sfătuirea unui Părinte duhovnicesc[1]. Această lucrare și-a lăsat amprenta asupra vieților multor sfinți precum Sf. Teodor Studitul, Sf. Serghie de Radonej, Sf. Iosif de Volokolamsk, Sf. Petru Damaschinul, Sf. Teofan Zăvorâtul și mulți alți părinți duhovnicești.

Treptele Scării

Treptele Scării (după traducerea N. Corneanu) sunt următoarele:

1 Despre lepădarea de lume

2 Despre neîmpătimire, adică neîntristare

 3Despre înstrăinare

4 Despre ascultare

5 Despre pocăință

6 Despre amintirea de moarte

7 Despre bucuria plânsului

8 Despre nemâniere și blândețe

9 Despre ținerea de minte a răului

10 Despre grăirea de rău

11 Despre limbuție și tăcere

12 Despre minciună

13  Despre trândăvie

14 Despre preaiubitul și vicleanul stăpân care este stomacul

15 Despre puritate și înfrânare

16 Despre iubirea de arginți

17 Despre sărăcia alergătoare către cer

18 Despre nesimțire (scil. indolență, insensibilitate)

19 Despre somn și rugăciune și despre cântarea de psalmi în comun

20 Despre privegherea trupească și duhovnicească

21 Despre nebărbăteasca temere

22 Despre slava deșartă

23 Despre mândrie și blasfemie

24 Despre blândețe, simplitate, nerăutate și viclenie

25 Despre minunata smerenie

26 Despre deosebirea gândurilor (discernământul). Recapitularea pe scurt a celor XXVI cuvinte anterioare.

27 Despre isihia (liniștea) trupului și sufletului

28 Despre sfânta și fericita rugăciune

29 Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului

30 Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea.

Lucrarea se sfârșește cu un Cuvânt către păstor (stareț), adresat Sf. Ioan din Rait.

 Există și o icoană a Scării Raiului. Aceasta prezintă mai mulți oameni (de regulă monahi) care urcă pe o scară; la capătul de sus al scării se găsește Domnul Iisus       Hristos, gata să îi primească în Rai pe cei care urcă. De asemeni, apar îngeri care îi ajută pe cei aflați pe scară și diavoli care aruncă înspre ei săgeți sau încearcă să îi  tragă jos, aruncându-i în iad (adesea reprezentat ca un balaur cu gura deschisă). Aproape în toate reprezentările apare cel puțin o persoană care cade.

Despre citirea Scării

Ca orice alt text ascetic sau duhovnicesc, și acesta ar trebui citit cu grijă. Dat fiind că publicul pentru care a fost scris era unul de monahi, limbajul este foarte puternic, foarte dur atunci când compară viața în lume cu viața închinată lui Dumnezeu. Acesta este unul din motivele pentru care această lucrare ar trebui citită sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc. Scara ar trebui citită cu mare atenție și concentrare, pentru a încerca urmarea pe cât posibil a vieții monahilor. Dar se poate citi și câte o treaptă, individual. Este important ca un părinte duhovnicesc să fie implicat pentru a putea să-l ajute și să-l călăuzească pe cel care citește.

Cu rugaciune si rabdare putem nadajdui a urca cateva trepte macar , avand  in vedere faptul ca suntem „din lume” , nu monahi….Domnul ne va ajuta celor care perseveram!

Post usor si cu folos, in continuare ,  va doresc !

Doamne ajuta-ne si ne miluieste!

Cristina David