„NU SPUNE tot ce STII , NU CREDE tot ce AUZI”
Cu acest proverb – „Nu spune tot ce ştii, nu crede tot ce auzi” (nr.5495 în Apa trece, pietrele rămân) – s-a întâmplat un fenomen interesant şi mai ales important, care apare şi în cazul altor proverbe, anume că a fost preluat, completat şi dezvoltat de un mare duhovnic ortodox – Părintele Paisie Olaru († 18 octombrie 1990). Părintele Paisie Olaru nu a fost însă un om al scrisului, aşa încât zicerea părintelui este povestită de alţii sau redată după vreo înregistrare audio, sub două forme:
1.
„Să nu faci tot ce poţi,
să nu crezi tot ce auzi
şi să nu spui tot ce ştii!”
[aceasta este forma cea mai cunoscută]
2.
„Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poţi
Să nu spui tot ce ştii
Să nu dai tot ce ai.”
Această a doua formă apare în volumul Părintele Paisie de la Sihla (fragmente) – volum apărut la Editura Bizantină (Bucureşti); ediţia a II-a, cu un Cuvânt introductiv de Arhiepiscopul Andrei al Alba-Iuliei. Totuşi, nici aici şi nici în Părintele Paisie Duhovnicul (volum de ziceri, apoftegme şi relatări, editat de Părintele Ioanichie Bălan şi apărut la Editura Trinitas, Colectia „Credinţă şi cultură” nr.1, în anul 1993) zicerea nu este explicată de Părintele Paisie.
Urmeaza sa revin astazi sau maine pentru a posta o interpretare data acestei ziceri de catre un preot crestin-ortodox spre lamurirea noastra a celor care dorim sa intelegem mai bine spusele. Marturisesc , ele par a fi , unele din ele , la prima vedere , cumva surprinzatoare pentru un crestin .
Doamne ajuta!