Sfintii de la Optina: “POCAINTA ESTE RAVNA INIMII”      (in fotografie Manastirea Optina in Rusia)

Temelia mantuirii noastre este pocainta.                                                                                                                                                                                                                                                                            

(Sfantul Nicon)

Pentru pocainta adevarata este nevoie nu de zile, nici de ani, ci numai de o clipa.

(Sfantul Ambrozie)

Pocainta este adevarata numai atunci cand omul, simtindu-si pacatele sale cu care L-a maniat pe Ziditorul sau, paraseste faptele pacatoase, ii pare rau pentru ele si se caieste; si se invredniceste de iertare cu harul lui Hristos prin dezlegarea pe care i-o face preotul Bisericii. Iar cand nu paraseste fapta pacatoasa, atunci este o nadejde primejdioasa, peste masura si nechibzuita in bunatatea lui Dumnezeu, care, la fel ca si deznadejdea, in egala masura este osandita de Dumnezeu

(Sfantul Macarie)

Pocainta este adevarata numai atunci cand in urma ei te straduiesti tot mai mult sa traiesti asa cum trebuie, iar fara lucrul acesta nu este adevarata, daca te caiesti numai vorbind despre pacate, dar traind ca inainte.

(Sfantul Iosif)

Grabeste-te sa dezvalui ranile tale sufletesti inaintea Domnului si cauta dezlegare si iertare. Si, daca dupa iertare mai mult vei cadea in aceleasi pacate, mai mult sa faci pocainta si asa pana la sfarsit. Si Dumnezeu, vazand osteneala si pocainta ta, nu te va lasa fara ajutorul si mila Sa. Daca El ne-a poruncit sa-i iertam aproapelui, ce se caieste, de saptezeci de ori cate sapte, cu atat mai mult ne va da El Insusi iertare daca vom alerga la El cu pocainta. Iar faptul ca patimile nu se departeaza, este din voia lui Dumnezeu. Scriu Sfintii Parinti ca patimile si caderile il smeresc pe om, il duc la zdrobirea inimii si prin aceasta atrag asupra lui mila lui Dumnezeu.

(Sfantul Iosif)

In cuvintele laudei de sine si ale indreptatirii de sine se ascund nesupunerea si mandria, de care Dumnezeu Se scarbeste. Dupa greseala, trebuie neaparat “sa fugi“, dar te intrebi: unde? La adapostul cel linistit al pocaintei sincere. In fiecare seara inainte de culcare sa-I marturisesti Vazatorului de inimi Dumnezeu toate greselile tale savarsite cu fapta, cu cuvantul si cu gandul si sa crezi ca Dumnezeu va primi pocainta inimii tale. In acelasi timp, sa te straduiesti sa-ti zdrobesti inima cu pomenirea mortii naprasnice.

(Sfantul Iosif)

Insusirea pocaintei adevarate este aceea ca iti deschide ochii asupra pacatoseniei tale si a pacatului, in general.

(Sfantul Nicon)

Nu este de mirare sa cazi, dar este rusinos si cumplit sa ramai in pacat.

(Sfantul Ambrozie)

Trebuie cu toate puterile sa fugim si sa ne departam de pacat, caci, daca noi, in nepasarea noastra, vom cadea singuri in pacate, vom merita numai osanda. Iar de cele ce ni se intampla fara voia noastra sau din pricina neputintei noastre sa ne curatim prin pocainta. Fugi de mandrie, caci ea este pricina multor caderi cumplite. Smereste-te, mustra-te pe tine insuti, socoteste-te ultimul si cel mai rau dintre toti, nu osandi pe nimeni si atunci vei dobandi mila lui Dumnezeu.

(Sfantul Iosif)

Invierea sufletului se savarseste cu voia lui Dumnezeu si cu puterea lui Dumnezeu, dar din partea omului se cere bunavointa lui in savarsirea pocaintei fata de Dumnezeu. Termenul pocaintei, care se cere din partea celui ce a gresit, este stiut numai de Dumnezeu. Pacatosul care se caieste, fiind parca uitat de Dumnezeu, asa cum i se pare lui, din grija minunata a lui Dumnezeu va dobandi folos sufletesc si va ajunge la izbanda.

(Sfantul Nicon)

Dumnezeu va judeca cu privire la pocainta nu dupa masura ostenelilor, ci dupa masura smereniei. In ziua aceea Dumnezeu ne va judeca nu in functie de psalmii cititi, nu pentru ca am lasat rugaciunea (si ne-am facut pravila din cand in cand), ci pentru ca nu ne-am pocait! Mare bucurie au Ingerii in ceruri pentru un pacatos care se caieste. Sa ne rugam asadar: “Doamne, miluieste-ma. Doamne, da-mi smerenie si blandete“. Sau asa: “Cu judecatile pe care le stii, Doamne, mantuieste-ma!” Si Domnul, dupa mila Sa, ne va milui si ne va mantui pe toti cu harul Sau.

(Sfantul Iosif)

Chiar de i s-ar intampla cuiva sa se impiedice, sa cada neintentionat, fara sa vrea, acel om s-ar putea vindeca prin pocainta, prin lacrimi, prin constiinta neputintei sale daca nu ar refuza sa lupte pe viitor cu sine insusi, cu pacatul care il lupta. Un astfel de om, chiar daca va cadea, se va ridica si va ramane in directia sa principala, nedandu-se pacatului.

(Sfantul Nicon)

Lui Dumnezeu Ii este mai placut un pacatos care se caieste decat un om care nu greseste, dar se mandreste. Mai bine este, pacatuind, sa te caiesti decat sa nu gresesti si cu acest lucru sa te mandresti. Fariseul se infrana de la pacat, insa pentru ingamfare si osandirea vamesului s-a lipsit inaintea lui Dumnezeu de dreptatea sa, iar vamesul, desi pacatuise mult, prin constiinta smerita si prin indurarea mustrarii din partea fariseului a dobandit nu numai iertarea pacatelor, ci a rapit si dreptatea fariseului.

(Sfantul Ambrozie)

Sa nu ne insele vrajmasul diavol! Daca cineva vede ca atractia lui fata de pacat este puternica, daca vede ca pacatul a capatat mare stapanire asupra lui, folosindu-se de uitarea si nechibzuinta lui, daca vede ca a ajuns departe pe marea pacatului, ca lunga si grea este calea de intoarcere catre Dumnezeu, sa nu deznadajduiasca. Este nevoie numai de dorinta sincera de intoarcere la Dumnezeu, caci El deja il asteapta.

(Sfantul Nicon)

(din cartea “Ne vorbesc Staretii de la Optina“, Editura Egumenita, 2007)