Pasiunile lumeşti                                                                                                     

Viaţa noastră e un joc de copii, nu însă unul nevinovat, ci culpabil. Fiindcă, deşi avem minte sănătoasă şi ne cunoaştem scopul vieţii, nu dăm importanţă acestui scop, ocupându-ne de lucruri vane şi fără noimă. De aceea am spus că viaţa noastră este un nescuzabil joc de copii. Lăcomia ne face să ne pasionăm de mâncare şi băutură, în loc să le folosim pe acestea pentru alimentaţia strict necesară a trupului şi pentru susţinerea vieţii trupești.

Ne pasionăm de haine, în loc să ne mulţumim a ne acoperi decent trupul, ferindu-l de acţiunea nocivă a stihiilor; ne pasionăm de argint şi de aur, tezaurizându-le sau folosindu-le drept obiect de lux şi plăcere, în loc să le întrebuinţăm pentru satisfacerea unor necesităţi, iar surplusul să-l dăm săracilor; ne pasionăm de locuinţele noastre şi de mulţimea obiectelor care le împodobesc bogat şi cu fantezie, în loc să ne mulţumim cu un adăpost sigur şi decent şi cu lucrările decente şi strict necesare traiului; ne pasionăm şi de calităţile noastre spirituale: minte, imaginaţie, vorbire, dar le folosim numai pentru slujirea păcatului şi deşertăciunilor lumii acesteia; slujim ceea ce este pământesc şi corupt, în loc să ne punem însuşirile în primul rând în slujba lui Dumnezeu, a cunoaşterii de Dumnezeu, preaînţeleptul Creator a toată făptura, în slujba rugăciunii – rugându-L, cerându-I şi preamărindu-L pe Dumnezeu pentru a ne arăta unii altora iubire şi respect; şi numai după aceea, şi doar în parte, pentru a sluji lumea aceasta, cea care va rămâne cândva în urma noastră.

Ne pasionăm de cunoştinţele noastre asupra zădărniciilor lumii şi, pentru a ni le înmulţi, pierdem timpul preţios, care ne este dat pentru a ne pregăti pentru veşnicie. Nu arareori ne ,,pasionăm“ de serviciu, de îndatoririle noastre, dar nu în sensul că ni le-am îndeplini corect, ci dimpotrivă, fără silinţă, superficial, lucrând mai mult în interes personal, pentru a obţine un profit. Ne pasionăm după oameni arătoşi, sau după frumoasele reprezentante ale sexului slab, folosindu-ne de ele în jocul patimilor noastre; ne pasionăm de timp, care trebuie folosit cu înţelepciune, fără a-l irosi în jocuri şi distracţii; ne pasionăm, în sfârşit, de noi înşine, făcând din noi un fel de idoli, înaintea cărora ne închinăm noi înşine şi pentru care căutăm şi alţi închinători.

Cine ar fi în stare să ne descrie şi să ne deplângă nemernicia, imensa deşertăciune căreia îi slujim, nenorocirea căreia i ne dăruim de bună-voie? Ce răspuns vom da nemuritorului Împărat, lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care va veni în slava Tatălui Său să judece viii şi morţii, să dea în vileag tainele inimilor, să primească răspunsul nostru pentru toate câte am făcut şi am zis? Vai nouă! Vai nouă, celor ce purtăm nunele lui Hristos, dar care nu avem nimic în noi din duhul lui Hristos! Care purtăm numele lui Hristos, dar care nu urmăm învăţătura Evangheliei Sale.

Vai nouă, “nepăsători la astfel de mântuire” (Evrei 2, 3)! Vai nouă, că nu avem credinţă creştinească, speranţă şi iubire creştinească! Vai nouă, cei ce am iubit veacul acesta făţarnic şi trecător şi care nu ne-am arătat râvnitori să moştenim veacul celălalt, cel ce urmează morţii noastre cu trupul stricăcios, veacul de dincolo de ,,perdeaua“ de carne pe care o vedem acum.

Sfântul Ioan de Kronstadt