PLINĂTATEA TIMPULUI PASCAL ÎN EVANGHELII ŞI ÎN ICOANE

Ciclul pascal, pe care evlavia creştină îl parcurge an de an, se întinde de fapt de la începutul Postului Mare şi până la Rusalii, dar centrul lui, receptat şi trăit cu precădere ca “timp pascal”, îl constituie cele două săptămâni consecutive de la Florii la Duminica Tomii, ce încadrează marele praznic al Învierii: Săptămâna Patimitor (a tristeţii cernite) şi Săptămâna Luminată (a bucuriei radioase), care sunt şi cele mai bine reprezentate în tradiţia iconografică a Ortodoxiei. Pe ele se axează şi prezentarea următoare, care punctează evanghelic şi iconic, pentru ochi şi pentru inimi, plinătatea timpului pascal.

Învierea lui Lazăr (fratele Martei şi Mariei), cinstită în ajunul Floriilor (Sâmbăta lui Lazăr), constituie un preludiu important al Învierii Domnului. Troparul sărbătorii spune: “Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr l-ai înviat, Hristoase, Dumnezeule”. Dojenind-o pe Marta pentru îndoiala ei (“Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” – Ioan 11, 40), Domnul pune să se ridice piatra de la gura mormântului şi-l strigă cu glas mare pe cel de patru zile aşezat în el: “Lazăre, vino afară!” (Ioan 11, 43). Şi mortul iese viu la lumină, făcându-i să se cutremure pe toţi cei de faţă, iar pe arhierei şi pe farisei să zică: “Ce ne facem, pentru că Omul Acesta săvârşeşte multe minuni?” (Ioan 11, 47).