Marea Sarbatoare a Învierii Domnului

Sfintele Pasti

“Niciodata nu este Hristos asa aproape de noi pacatosii ca în Noaptea de Pasti Purtatoare de Mare Lumina”, spunea parintele Gherasim de la Noul Valaam, calugar-pustnic din Alaska. “Oamenii spun ca, în dimineata de Pasti, soarele danseaza pe cer de bucuria iesirii din mormânt a Mântuitorului”, scrie englezul Alexander Carmichael. Este o sarbatoare a întregii creatii. Si morti si vii. Undeva în Pateric se povesteste ca un umil monah, în ascultarea sa de mânastire, a trecut cu lampasul si prin hruba mortilor. Cu sufletul tot numai o bucurie, cum spusese peste tot pe unde mersese vestea Învierii, a spus si în osuar ridicând lampasul ca sa cada lumina pe oseminte: “Hristos a înviat!”. Si, spre înfiorarea lui, toate hârcile au tresaltat si s-a auzit un glas înfundat zicând: “Adevarat a înviat!”.

În noaptea aceasta în vazduhul întregului cimitir de la biserica Sfintul Nicolae din Scheii Brasovului tremura flacarile lumânarilor aprinse pe morminte de la multimea ce se revarsa de la Slujba Învierii cu lumânari aprinse care le umplu de para fetele. Viii si mortii sunt uniti peste pragul dintre timpul perisabil si cel etern într-o familie spirituala, într-o lumina tainica venind de sus, care nu se vede dar se simte caci transfigureaza pe toti crestinii.                     

Probabil ca nu întâmplator primul lucru dupa ce Dumnezeu a creat cerurile si pamântul a fost Lumina – ca o exprimare  (împartasire, izvorâre)  a unui atribut esential al Fiintei Dumnezeesti  (Geneza 1,3)  . Ea n-a încetat de atunci sa ajute continuu creatia chiar când punctul central al ei, omul, s-a înstrainat de adevarurile esentiale.  “Lumina lina, leac divin/ Încununându-l pe strain,/ Deasupra stinsului pamânt/ Lumina lina, logos sfânt”  (Ioan Alexandru) . Dumnezeu este afirmare, creatie, actiune pozitiva. De aceea este Lumina. Întunericul este antitetic: negatie, distrugere, actiune anihilatoare. Expresia „Lumina lumineaza în întuneric si întunericul nu a biruit-o” (Ioan 1,5) nu este tautologica; ea are un sens adânc. Lumina, ca si pacea, sunt termeni simbolici (în acelasi timp cu întelesul lor concret)  care caracterizeaza tainic atribute ale Prezentei lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu este, cum spune Crezul, „Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat”. Noi oamenii suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De aceea auzim:  „Ia seama ca Lumina care este în tine sa nu fie întuneric”  (Luca 11,35) . “Acum sunteti lumina în Domnul, umblati deci ca niste copii ai luminii”, le spune ucenicilor sai Sfântul Apostol Pavel (Efes. 5,8) . Este aceeasi lumina care, cu atingerea ei usoara, albastruie , aprinde în fiecare an lumânarile la biserica ortodoxa de la Sfântul Mormânt în Ierusalim.

Când mironositele au venit la mormânt “s-a facut un mare cutremur de pamânt; caci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit si a pravalit piatra de la usa mormântului, si a sezut pe ea. Înfatisarea lui era ca fulgerul, si îmbracamintea lui alba ca zapada” (Matei 28, 2-3) . Ca si la Schimbarea la Fata a Domnului Iisus pe muntele Tabor, când nu soarele poleia silueta Mântuitorului ci Însusi trupul Lui stralucea orbitor, de cei trei ucenici prezenti au trebuit a-si ascunde fata la pamânt, lumina venea de la straiele si fata îngerului care se pogorâse în Sfântul Mormânt sa aduca marea veste a Învierii Domnului.

“M-am nascut fara sa stiu ca exist, am început sa exist fara sa stiu ca exist… Nasterea mea în pacat a fost o nenorocire mai mare decât nonexistenta însasi. Nu am puterea sa ma eliberez de înfricosatorul abis. Mâna dreapta a lui Dumnezeu ma elibereaza. El mi-a dat numele Sau, m-a pecetluit cu semnul Sau”, scrie Sfântul Ignat Briancianinov în Lamentatia sa. In aceasta noapte sfânta stam direct sub verticala cerului, ca o axa perfecta a lumii, în Lumina lui Dumnezeu care prin Învierea Fiului Sau ne cheama la transfigurare, ne îmbraca în lumina, ne elibereaza, ne pecetluieste pe fiecare cu semnul Sau.