Despre dreptate: « La unul fără suflet, trebuie unul fără-de-lege şi la unul fără lege, trebuie unul fără suflet. »

Ecuaţia „cel fără de suflet” – „cel fără de lege”

Proverbul acesta românesc , de un bun simţ care dă frisoane, îmi pare o cugetare bună de împlântat în minte şi în inimă, ca să ne aducem aminte de el zilnic. Pentru că zilnic, acolo unde lucrăm sau pe stradă sau la radio sau la televizor sau în ziare, ne întâlnim atât cu cei „fără de suflet” cât şi cu cei „fără de lege”. Şi, din cauză că suntem scandalizaţi de nedreptăţile / fărădelegile şi cruzimile pe care le vedem şi auzim zilnic, suntem înclinaţi să fim justiţiari (ca în filme) sau să pedepsim, gândindu-ne că aceia îşi merită pe deplin pedeapsa. Ca în filmele cu „cel rău” şi „cel bun” (justiţiarul), ne bucurăm când „cel rău” este pedepsit, pentru că socotim că îşi merită pedeapsa. Totuşi, ceea ce merită unii şi alţii Dumnezeu singur ştie, pentru că Dumnezeu singur vede inima omului, şi nu judecă după cele exterioare, aşa cum facem noi. De aceea, pentru creştin dreptatea este a lui Dumnezeu, nu a omului, iar dreptatea care se face în lume prin sistemele de justiţie o preţuim  (pentru că este necesară unui fragil echilibru omenesc al lumii în care trăim), dar nu o absolutizăm.

Într-un mod foarte simplu şi intuitiv, proverbul acesta îi pune într-o singură „ecuaţie” atât pe cel fără de inimă (pe cel crud) cât şi pe cel fără de lege (zicem uneori : „un om fără nici un Dumnezeu” ,  adică un om capabil de orice).  În această „ecuaţie” creştinul, omul cu suflet, omul cu bun simţ nu-şi au locul.

Creştinul (omul normal) nu intră în dezbatere cu cel fără de lege după cum zice un alt proverb : Nu te certa cu cel nebun, că oamenii nu vor mai face diferenţa dintre voi. Nebunul nu e doar cel bolnav mintal, ci şi cel care „şi-a pierdut minţile”, cel care leapădă legea / învăţătura / înţelepciunea lui Dumnezeu : „Zis-a cel nebun întru inima sa : Nu este Dumnezeu !” (Psalm 13, 1 – „El a zis „Nu este Dumnezeu”, nu în înţelesul că a spus cu cuvântul, ci în înţelesul că nu a ţinut seama de Dumnezeu, nu l-a interesat de Dumnezeu.” – Părintele Teofil Părăian).

Creştinul, de asemenea, nu se consideră „băţul lui Dumnezeu” în faţa celui crud, ci mai degrabă lasă să strălucească în el însuşi harul, lumina, iubirea care vin de la Dumnezeu. Un cuvânt al sfântului Serafim de Sarov ilustrează foarte bine această atitudine : „Scopul vieţii omului nu este convertirea neamurilor, ci dobândirea Duhului Sfânt. Iar când omul dubândeşte pe Duhul cel Sfânt, atunci mii de oameni se vor converti în jurul lui.”

Aşadar, ca şi creştin, nu mă voi pune nici în pielea celui fără de lege, nici în pielea celui fără de suflet. Experienţa şi înţelepciunea omenirii, care s-au transcris în acest proverb, arată că,lipsiţi (de bunăvoie) de har şi lumina lui Dumnezeu, cel fără de inimă şi cel fără de lege îşi vin de hac unul altuia : La unul fără de suflet îi vine de hac unul fără de lege, iar la unul fără de lege îi vine de hac unul fără de minte.

 Judecata şi dreptatea sunt la Dumnezeu.

Pr Iulian Nistea

Redam mai jos cuvintele continand sfaturi duhovnicesti scrise de Sf Apostol Pavel in a sa Epistola catre Romani, cap 12:

 „Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. (verset 17)

Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. (verset 18)

Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei  (lui Dumnezeu) , căci scris este: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul”. (verset 19)

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.” (verset 21)

Amin