Izvorul Tamaduirii – praznic inchinat Maicii Domnului

In fiecare an, in vinerea din Saptamana Luminata, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului. „Cu putin timp inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. A a intalnit un orb ratacit, care l-a rugat sa-i dea apa si sa-l calauzeasca spre cetate. La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i:  „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati”. Leon a facut intocmai, iar orbul a inceput sa vada. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. La randul sau, imparatul Justinian  (527-565)  care suferea de o boala grea si s-a vindecat dupa ce a baut apa din izvor a construit o biserica si mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

Credinciosii care merg astazi la Istanbul – numele nou al vechii cetati a Constantinopolului – pot sa se inchine in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare al Maicii Domnului.

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele

Crestinii ortodocsi vin astazi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.

In romana, in vorbirea populara, pen­tru Aghiasma mare de la Boboteaza, ca si de la Sfintirea apei mici sau „sfestanie”, se spune in popor aiasma sau aiazma, de unde, cu afereza lui a initial neaccentuat, avem iasma sau iazma. In cultul crestin „aghiasma” a dobandit sensul specific de apa sfintita. Din limba greaca, cuvantul aghiasma a trecut si la bulgari, odata cu crestinarea lor, agiazma, la sarbi agiazma, iar prin filiera slava s-a primit in romana formele agheasma, aghesmui, aghesmuit, aghiazmatar, agheazmator (vas, recipient pentru aghiasma) .In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de  „Aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR cu etimologie ne­cunoscuta.In DLR avem mentiunea ca in Banat pentru aiasma sau aiazma se foloseste si iasma. Precizarea este importanta, fiindca ne duce la etimo­logia cuvantului iazma sau iasma. Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, contrar sensului originar de „apa sfintita”.  Explicatia este urmatoarea. Atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta , biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”.  Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea „celui potrivnic”, adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve­denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga „aratarea urata si rea”, adica duhul cel rau, satana, de unde, prin sinonimie semantica, si denumirea iazmei a ramas de „ara­tare urata si rea…”.