Despre Singuratate

 

Singuratatea este un subiect mult prea vast, o stare de suflet mult prea complicata si cu radacini extrem de incalcite in multitudinea si varietatea lor incat despre singuratate nu se poate vorbi aici in acest spatiu restrans decat eventual intr-o forma axiomatica sau daca preferati , metaforica.

Inseamna o incercare de a cuprinde o anume esenta a acestei stari sufletesti . Imi vin doua  posibilitati in minte pe moment.

Singuratatea – starea in care omul simte ca nu apartine niciunde si nimanui (asta doar in absenta unei credinte trainice in Dumnezeu) si poate avea accente grave, adesea tragice. Si ma refer aici la tentativele de sinucidere in special in randul tinerilor care  nu l-au cunoscut si nu l-au cautat pe Dumnezeu.

Tot singuratate este starea unei autoizolari pe care omul o cauta, o alege, o doreste din motive numai de el cunoscute.

In primul caz singuratatea ii este impusa omului dinafara, este cauzata de o incapacitate a  individului de a se adapta la un grup/societate din felurite si multiple cauze. El nu corespunde  cerintelor grupului/societatii respective care il ostracizeaza in consecinta. De aici apare de multe ori aspectul tragic de care aminteam mai sus.

In al doilea caz singuratatea este cauzata de nevoile interioare ale individului care pot fi dictate  de personalitatea lui ,sau dimpotriva, de niste cerinte de moment, de scurta durata. Intrucat este autoimpusa, aceasta forma de singuratate nu capata , de regula, dimensiuni tragice. Este ceea ce se numeste insingurare . Dureaza mai mult sau mai putin in timp si de obicei se autodesfiinteaza  tot asa cum s-a autoinfiintat.

Dar asta inseamna sa filosofam pe marginea acestei teme si riscam sa nu ajungem nicaieri… Felul in care concepem si traim singuratatea sta in noi, fiecare individ este unic, el vede , intelege si traieste viata  in mod diferit.

Doresc sa vad lucrurile in mod practic, concret, si raportate totusi la viata spirituala , prin ochii  omului care are dragoste de Dumnezeu. Nu orice fel de dragoste, ci iubirea adanca ce te face sa Il  vezi peste tot, sa vrei sa-L simti mereu langa tine si sa traiesti efectiv in El. Se ajunge greu aici, cu  o vointa mare, cu nevoire si mai mare, cu rugaciune la toata vremea si in tot locul , dar mai ales cu smerenie si iubire . Iubirea pentru Domnul Dumnezeul nostru nu exclude iubirea de familie, de copii, Dumnezeu nu este nicidecum gelos pe cei pe care noi ii indragim , iubindu-i deopotriva . Totodata acest fel de iubire difera total de sentimentele omului pentru cei dragi ai lui.

Si atunci cand ai o familie , dar si atunci cand nu ai familie si prieteni , adica alte persoane de care sa te atasezi si care sa-ti umple viata , relatia ta apropiata de Dumnezeu de care nimic si nimeni nu te poate  desparti este garantia ca nu te vei simti niciodata singur. Nu vorbesc in teorie, am intalnit si  cunoscut indeaproape  astfel de oameni care nu erau nici calugari si nici asceti.

Un lucru este sigur si nu trebuie sa ne indoim nici o clipa  , sentimentul apasator al singuratatii pe care aproape  fiecare dintre noi il incearca sub o forma sau alta in cursul vietii sale , de multe ori in chiar mijlocul familiei inconjurat fiind de cei apropiati , poate fi „tratat” cu un medicament de suflet care este infailibil si oferit noua gratis:  dragostea si apropierea de Tatal ceresc Care ne asteapata cu bratele deschise spre a ne oferi mangaierea si siguranta dupa care tanjim atata! Iubirea Lui pentru noi este infinita , mai presus de  dragostea de care este capabila  vreo  fiinta omeneasca. Mai suferim noi , avandu-L pe Domnul cu noi , de singuratatea care aduce cu sine neagra deznadejde?

„Domnul iubeste pe toti oamenii , dar inca si mai mult il iubeste pe cel care Il cauta……O mare bucurie e in aceste cuvinte: daca Domnul e al nostru , atunci toate sunt ale noastre . Iata cat de bogati suntem.” (Cuviosul Siluan Athonitul – Intre Iadul deznadejdii si iadul smereniei)

 AMIN

 Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în articole proprii, Comentariile autoarei blogului la cele citite/aflate/traite, Cuviosul Siluan Athonitul, eseuri, Iubirea Lui Dumnezeu si de Dumnezeu și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s