Douazeci de Povete Ortodoxe

 

Povete ortodoxe de urmat

1. Mai înainte de a merge la Sfînta Biserică împacă-te cu toţi care eşti certat.

2.
Lasă şi tu din inimă şi iartă tuturor celor ce ţi-au greşit cu ceva.

3. Imbracă-te într-o ţinută curată, dar modestă, ba chiar smerită, stiind ca nu mergi la teatru, ci să te rogi lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor tale.

4.
Sileşte-te ca să duci un dar, măcar cît de mic: lumînări, tămîie curată şi un pomelnic pentru a fi pomenit tu şi cei ai casei tale la Sfînta Liturghie.

5. Sileşte-te după putere, ca să fii la Sfînta Biserică mai înainte de a începe slujba, ca să ai timp să te închini în linişte pe la Sfintele Icoane şi să poţi da din vreme pomelnicul spre pomenire.

6.
Dacă din întîmplare ai sosit după începerea slujbei, apoi stai liniştit la locul tău, ca să nu faci tulburare şi altora prin umblarea ta de colo-colo. Aceasta sminteală este mai mare păcat decît binele ce vrei să-l faci. Pacea şi desăvîrşita linişte este de absolută trebuinţă.

7.
Stînd în Biserică, nu privi în dreapta şi în stînga, cîci aceasta te sustrage de la gîndirea spre Dumnezeu.

8.
Vorbirea în Biserică este un păcat foarte mare. Nici tu nu te rogi şi împedici pe altul, de a se ruga. De aceea starea ta în Biserica în loc să-ţi fie ţie spre folos şi spre iertare, se va face ţie spre osîndă şi păcat.

9.
Urmăreşte cu mintea tot ce se citeşte şi se cîntă şi repetă şi tu în minte rugăciunile măcar cele mai însemnate.

10.
Sileşte-te ca în timpul slujbei să nu te abaţi cu mintea la nimic pămîntesc, pentru ca măcar doua ceasuri din săptămînă să trăieşti şi tu în adevărată reculegere şi rugăciune.

11.
Cînd te închini, fă semnul crucii complet şi cu luare aminte. Făcînd semnul Sfintei Cruci în batjocoră, înseamnă că batjocoreşti pe Stăpînul ei în numele Căruia te închini. Mai de folos este să faci cruce odată cum se cuvine, decît să fluturi de multe ori cu mîna să nu ştii tu, nici alţii, ce voieşti să faci. Prin aceasta vei stîrni rîsul celor ce te văd, făcînd sminteală altora şi ţie îţi va fi păcat.

12.
Ascultă cu luare aminte toată slujba pîna la sfîrşit. Numai aşa ţi-ai făcut datoria deplină catre sufletul tău. După cum dai hrană îndestulată corpului tău toată săptămîna, dă şi sufletului tău măcar odată să se sature de cuvîntul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă.

13.
Sfînta Evanghelie, Apostotul şi Cazania sau predica, ascultă-le cu luare aminte în aşa fel, ca să poţi spune şi tu altora despre folosul şi învăţătura ce ai luat din cuprinsul lor.

14.
Cînd se împarte Sfînta Anaforă, închină-te şi pe la Sfintele Icoane cu toata credinţa şi smerenia cuvenită.

15.
Cînd te închini icoanelor, sărută chipul Sfîntului la picioare, sau cel mult mîinile, iar nu pe faţă.

16.
Plecînd din Biserică mergi întins acasă, ferindu-te de a te abate pe la cîrciumi sau locuri unde se spun palavre şi vorbe nefolositoare.

17.
După ce stai la masă şi te odihneşti puţin, apoi citeşte cărţi moral religioase, meditează şi te roagă. Povăţuieşte pe toţi ai tăi spre cele sufleteşti.

18.
Dacă ai de unde, cercetează şi bucură pe săraci prin milostenie, cu bucate, cu haine, cu bani şi din toate darurile ce ţi-a dat ţie Bunul Dumnezeu. Asemenea şi cu cuvinte bune povăţuieşte pe cei neştiutori pe calea Domnului.

19.
Dacă vei serba Duminicile şi Sărbătorile în acest fel, apoi vei avea pe Dumnezeu cu tine şi-ţi va ajuta şi va binecuvînta întreprinderile tale şi te va bucura în toata viaţa ta cu îndestulare, cu sănătate şi cu tot binele.

20.
Dacă vei petrece viaţa creştineşte, apoi la sfîrşitul vieţii tale vei dobîndi fericirea veşnică, cerească şi deplină, pe care Dumnezeu a pregătit-o celor ce-L ascultă pe Dînsul.

Scopul vieţii tuturor creştinilor este mîntuirea – şi dacă o vei dobîndi, destul îţi este ţie. In acest caz, viaţa acesta îţi va fi spre mîntuire şi fericire veşnică, iar nu spre judecată sau spre osîndă.

„Cautaţi mai întăi Impărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Lui şi toate celelalte vi se vor adauga vouă” (Matei 6, 33).

Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, cît vei trăi; şi vei avea în viaţa aceasta tot binele, iar în cealaltă vei dobîndi cununa de mărire. AMIN.

Carte de rugăciuni pentru toate zilele trebuitoare fiecărui creştin
Mănăstirea Neamt, anul 1937, pag. 60-63.
de monahul Gamaliil Păvăloiu

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Cuvinte intelepte, Icoane, povete ortodoxe, Rugaciuni crestin ortodoxe, Sfanta Liturghie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s