Sfestania si Sfintirea Casei
Sfestania este denumirea populara pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfintirea cea mica a apei…
Sfintirea casei
Sfintirea unei case este savarsita si la renovarea sau curatenia generala a locuintei, dar si la mutarea intr-o alta locuinta. Tinand seama ca omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara, pacatele, faradelegile sale intineaza spatiul in care acesta le savarseste sau traieste.
Ce ne trebuie pentru sfintirea casei?
– un vas cu apa curata
– un pahar cu ulei curat
– un betisor infasurat la unul din capete cu vata
– lumanari
– tamaie
– busuioc
– un pomelnic cu cei ce locuiesc in casa si cu cei apropiati lor
Mai pot fi puse pe masa:
– o paine, undelemn si putin vin, simbolizand roadele pamantului date de Dumnezeu spre hrana noastra, pentru a fi binecuvantate.
De retinut:
Cei care vor fi prezenti la savarsirea acestei slujbei, vor sta in spatele preotului, ca la biserica, iar preotul in fata mesei amenajate special, fiind toti cu fata spre rasarit.
Stiut sa fie ca prea bun si folositor de suflet obicei este sa se faca in biserici, in manastiri si in case , sfintirea apei la toate zilele dintai ale lunii si stropi pe oameni in manastiri si in chilii , asemenea si in casele mirenilor si toate ale lor.
Aceasta apa sfintita, pe care Duhul Sfant , prin rugaciunile preotilor, o sfinteste, are multe feluri de lucrari, precum insasi ectenia sfintirii si rugaciunea marturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc; se iarta si pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti si gandurile cele rele; mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si se indrepteaza spre rugaciune; bolile le goneste si da sanatate sufleteasca si trupeasca. Si mai pe scurt: toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta, dar, datori sunteti voi, preotilor, sa va invatati enoriasii ca sa o primeasca pe ea cu credinta spre marele folos al lor.
Cand putem facem sfintirea casei?

Preotul trebuie si poate sa savarseasca sfestanie la casa credinciosului, “oricand acesta o cere”. Deci, ori de cate ori, credinciosul simte nevoia curatirii si sfintirii casei, asa cum simte nevoia usurarii si curatirii de pacate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfestanie. Este bine ca sfestania sa se faca in zi de post, miercurea sau vinerea, ea fiind o slujba de curatire, de spalare, de exorcizare, care se potriveste mai putin cu zilele de sarbatoare sau cu celelalte zile ale saptamanii, dar si pentru faptul ca cel care solicita savarsirea sfestaniei trebuie sa se pregateasca prin postire si rugaciune.
In vechime, dar si astazi in unele regiuni, se obisnuia sfestania in prima zi a fiecarei luni. Acesta, desigur este un lucru foarte bun si de dorit. In locul acestei sfestanii de ziua intaia a fiecarei luni s-a pastrat in multe parti din Biserica noastra obiceiul ca preotul sa mearga pe la toate casele pentru a stropi cu apa sfintita. El nu mai savarseste sfintirea apei in fiecare casa, ci o savarseste la biserica o singura data si apoi stropeste cu aceasta apa sfintita toate casele parohiei. De aceea se spune in popor ca vine preotul cu “zi’ntai’”.
Sfestania din luna martie
Daca nu se poate mai des, se face sfestanie in casa, cel putin o data pe an. Mai in toate partile se obisnuieste ca aceasta sfestanie anuala sa se faca in Postul Mare care premerge sarbatoarea Sfintelor Pasti. Cei mai multi dintre credinciosi solicita savarsirea acestei sfestanii in luna martie. Singura explicatie a acestei preferinte este legata de faptul ca, indiferent cand sunt Sfintele Pasti, luna martie este cuprinsa in Postul Mare de aici si vorba populara ca “martie nu lipseste din post”. Deci, nu luna martie in sine este o luna in care este bine sa se faca sfestanie, ci Postul Mare este o perioada potrivita pentru aceasta slujba in casa.
articole aflate pe site-ul Crestin Ortodox.ro