SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător

Cuvioasa Olimpiada: Scrisoarea I

Stăpânei mele, preavenerabilei şi preaiubitoarei de Dumnezeu diaconiţei Olimpiada, Ioan episcopul, în Domnul salutare.

1.a. Cu cât mai mult se întind asupra mea încercările, cu atât mai mult îmi creşte mângâierea şi am mai bune nădejdi de viitor. Acum toate se scurg mulţumitor şi cu vânt prielnic. Cine a văzut? Cine a auzit? Sunt stânci ascunse sub apă, stânci pline de primejdie, vârtejuri de apă şi furtuni mă lovesc cu putere; e noapte fără lună, întuneric adânc, prăpăstii şi stânci; călătoresc, e drept, pe o astfel de mare, dar nu mă simt mai rău decât cei ce se clatină în port.

b. La acestea, dar, gândeşte-te şi tu, Doamna mea prea iubitoare de Dumnezeu! Ridică-te deasupra tulburărilor şi furtunilor acestora şi învredniceşte-mă cu veşti despre sănătatea ta. Eu sunt sănătos şi vesel. Trupul mi s-a mai înzdrăvenit; respir aer curat, iar ostaşii, care mă însoţesc, sunt atât de îndatoritori, că nu mă lasă să mă folosesc de slugile mele; fac ei treburile lor. Dragostea ce mi-o poartă îi îndeamnă la asta. Pretutindeni sunt însoţit de oameni; şi fiecare din aceştia îi fericeşte pe cei ce mă slujesc.

c. Un singur lucru mă întristează: nu sunt încredinţat că eşti şi tu sănătoasă. Dă-mi ştiri de sănătatea ta, ca să mă bucur şi de asta şi să-i aduc multe mulţumiri domnului Pergamie, prea iubitul meu fiu. De vrei să-mi scrii, foloseşte-l pe el pentru aceasta; e un prieten sincer, devotat mie şi cu foarte mult respect pentru evlavia şi bună-cuviinţa ta.

1 Scrisă din Niceea, iunie 404 [= XI, PG 52].

din “Cuvioasa Olimpiada diaconiţa: O viaţă – o prietenie – o corespondenţă”
Editura DEISIS
Sibiu 1997

NOTA – In anul 398, când Sfântul Ioan Gura de Aur (praznuit la 13 noiembrie) s-a urcat pe tronul patriarhal de la Constantinopol, Olimpiada a gasit in el nu doar pe parintele duhovnicesc pe care si-l dorea, autoritatea in materie de interpretare a Scripturii, pastorul care se îngrijea de turma sa mai mult decât de propriul sau trup, ci si un prieten, atât pentru zile bune, cât si pentru dificultatile ce le intampina adesea din cauza corectitudinii si verticalitatii ei. Olimpiada s-a pus deci in slujba sfântului patriarh cu ardoare, suportând toate cheltuielile lui materiale si facând din belsug milostenie, asa cum sfântul o sfatuia. De altfel, singura persoana masculina admisa in Manastirea ei era Sfântul Episcop, care venea adeseori si le intruia pe surori cu invataturile sale. Pe câteva din ucenitele sale din aceasta manastire le-a si hirotonit diaconite, de altfel.

Pentru viata ei dedicata in intregime lui Hristos, Sfantul Patriarh Nectarie (381-397, praznuit la 11 octombrie) a numarat-o pe dansa in randul diaconitelor, slujire pe care a implinit cu cinstire si fara de cusur. Diaconitele, alese dintre fecioarele sau vaduvele de o vârsta inaintata (60 de ani in acea vreme, apoi 40 ani), erau hirotonite prin punerea mâinilor si puteau sa intre in altar, insa ele nu erau considerate ca facând parte din cler. Slujirea lor consta in principal in vizitarea si ajutorarea bolnavilor, asistarea preotului la botezul femeilor si alte câteva sarcini auxiliare. Ele nu puteau nici sa invete in public nici sa boteze (cf. Constitutiilor Apostolice 3, 6, 1-2). Slujirea diaconitelor ca cazut incet-incet in desuetudine odata cu disparitia aproape completa a botezurilor de adulti, in secolul al XII-lea.