CUVINTE ALESE –  Sfantul Ioan Gura de Aur

Chiar de vă veţi mira, vă voi spune că păcatele cele grele nu cer atâta băgare de seamă ca greşelile mici şi uşoare.

Greutatea însăşi a celor dintâi ne face să le înconjurăm, greşelile mici, din pricina puţinei lor însemnătăţi, ne îndeamnă la nepăsare; ele nu ne îmboldesc să ne trezim cu bună veghere ca să le gonim, şi în vreme ce lâncezim, cu grăbire ele se fac mai mari. Intocmai ca şi în suferinţele cele trupeşti…

Nimeni nu se aruncă în braţele păcatului degrabă şi dintr-odată. Zace în duhul omului o ruşinare înnăscută, un respect firesc pentru ceea ce este bine. Şi el n-ar putea numaidecât să devină atât de neruşinat, ca să tăgăduiască totul dintr-odată. Se pierde cu încetul, treptat, uitând de sine.

Treptat, idolatria s-a furişat în lume, ca urmare a cinstirilor prea mari ce se dădeau oamenilor.

Vedeţi!… Cineva râde când nu se cade. Este dojenit, dar altul îl linişteşte, zicând: “E un lucru fără însemnătate. Ce rău este să râzi? Ce urmări pot fi?”

Ci râsul aduce gustul glumelor proaste, pe acela al vorbirilor ruşinoase, însăşi faptele ruşinoase…

Este ţinut de rău cineva că-şi bârfeşte aproapele, că-l asupreşte cu vorbele, că zice rău de el. Acela se împacă şi zice: “A bârfi nu înseamnă nimic”.

Cu toate acestea, vorbirea de rău zămisleşte ură grozavă, duşmănii fără odihnă, ocări fără isprăvire. După ocări urmează loviri, după loviri, adesea, ucideri.

Şi aşa, duhul rău ne duce de la micile greşeli la cele mari, şi de la cele mari la deznădejde…

Doamne Iisuse Hristoase , Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi , pacatosii! AMIN