RUGACIUNE

Craiasa alegandu-te Ingenunchem rugandu-te,

 Inalta-ne, ne mantuie Din valul ce ne bantuie,

 Fii scut de intarire Si zid de mantuire, 

Privirea-ti adorata Asupra-ne coboara, 

O, maica prea curata Si pururea fecioara, Marie!

“Dupa cum am mai afirmat, intentia mea nu este sa reafirm si sa sustin adevaruri spuse si demonstrate de personalitati competente. Intentia mea este sa rectific, printr-o marturisire simpla si adevarata, nerecunostinta mea fata de Mihai Eminescu, care atat pentru mine cat si pentru foarte multi detinuti politic a fost apostol si profet si, in ultima instanta, fratele Mihai, cel ce cu „Rugaciunea” sa ne-a intarit si ne-a adus langa Maica Domnului, grabnica ajutatoare.

Vreau sa imi cer iertare ca nu am marturisit la timpul respectiv cum m-a ajutat fratele Mihai sa ma salvez din mlastina deznadejdii in care ma aruncasera samaritenii comunisti, dusmani de moarte ai Eminescului, altul decat creatorul lui „imparat si proletar”.

Zaceam intr-o disperare neagra, izolata in inchisoarea de la Mislea, blagoslovita cu patru ani de detentie peste cei zece executati deja. Singura, intr-un pustiu absolut, in total regim de exterminare. De nicaieri niciun ajutor, nicio lumina, nicio speranta. In negura totala brusc mi s-a iscat in minte „Rugaciunea” eminesciana. Mi-au tot revenit cu obstinatie versurile „Inalta-ne, ne mantuie / Din valul ce ne bantuie”. A fost inceputul recuperarii mele.

Am realizat cu luciditate ca eram in valtoarea unui val ce ma bantuia si din care nu eram capabila sa ma ridic. Am realizat apoi ca doar Sfanta Fecioara Maria ma putea inalta pe aripa rugaciunii si m-am rugat Ei. Am scris despre acest moment apocaliptic din viata mea de intemnitata, dar nevrednica de mine am omis sa detaliez acest moment, pe care azi il numesc „clipa mea Mihai Eminescu“. Prin versurile sale, el ma luase in experienta sa de credincios, m-a ajutat sa-mi aflu diagnosticul si mi-a indreptat speranta catre Craiasa ingerilor pe aripa rugaciunii sale. Cu regrete tarzii vin sa-i multumesc acum in numele meu si in numele tuturor suratelor mele cu care impreuna am tot murmurat superba sa „Rugaciune” si ne-am incalzit duhovniceste la sfintenia ei.

Cu smerenie rostesc „de profundis” cuvantul „iarta-ma!”.

“Biserica Ortodoxa, Maica spirituala a neamului romanesc”

Cu riscul de a primi inca o anatema peste capul meu, voi incheia marturisirea mea cu afirmatia ca Mihai Eminescu a fost un puternic punct de sprijin in tragica noastra rezistenta la imbecilizarea comunista. Desfid pe tot cel ce habar nu are ce cutremurator adevar poate rosti suferinta. Acest adevar i-a dat Parintelui Constantin Voicescu premonitia ca este nevoie sa fie reafirmata legatura sufleteasca a lui Eminescu cu Hristos si cu Maica Sa, in pofida tuturor celor necredincioase din opera sa. Altfel, de ce ar fi construit parintele ultima sa predica rostita in ziua de 8 septembrie 1997 la Sfanta Liturghie oficiata la Mislea pe textul cunoscutei poezii eminesciene inchinata Maicii Domnului? Iata ce ne spunea Parintele Constantin Voicescu, el insusi fost detinut politic, deci stia ce a insemnat “Rugaciunea” Eminului pentru cei inchisi:

“ne amintim de versurile inchinate Maicii Domnului de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu, care precum stiti considera Biserica Ortodoxa drept Maica spirituala a neamului romanesc”.

Versurile evocate au fost considerate de Parintele Voicescu “adevarate file de acatist”. Si cum nimic nu este intamplator, ne-a mai spus atunci Parintele ca singurul cuvant de indrumare iesit din gura Maicii Domnului a fost: “sa faceti tot ce va spune El”, cuvant rostit la nunta din Cana Galileii. Si sublinia Parintele ca “in aceasta se cuprinde toata Evanghelia, alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista“.

Si daca asa este, sa ne amintim ce ne spune El, blandul Iisus: “Cine este curat sa ridice piatra”. Si atunci ma intreb si eu nepriceputa, ce fel de mana are acel ce cuteaza sa ridice piatra ca sa loveasca in sufletul lui Mihai Eminescu, mai bine zis in calitatea lui de martir si de roman crestin? Caci nu pentru calitatea sa de ateu comunist i-au fost scurtate zilele. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Aspazia Otel Petrescu

NOTA – Mihai Eminescu inainte de a deveni poetul de geniu cu o profunda gandire filosofica alimentata la marile sisteme de gandire ale lumii , a fost un om in carne si oase, un om cu sentimente putenice intre care si cele de dragoste pentru tara si neamul lui. Simtirea lui era tumultoasa , de nestapanit uneori, el singur se descrie astfel in scrisorile sale personale . Ca fiinte omenesti , noi toti gresim , avem slabiciune la ispite de tot felul si prea putini si-au purificat sufletul prin har dumnezeisec . Desigur ma refer la marii duhovnici deveniti sfinti inca din timpul vietii lor pe pamant si la acei chinuiti in cruntele inchisori comuniste unde au inteles Adevarul si L-au primit pe Iisus in toata fiinta lor pentru totdeauna.

A face afirmatia ca Eminescu a fost „ateu” este o defaimare cumplita a mult framantatei constiinte eminesciene. O dovada a necunoasterii multor aspecte din viata si opera literara a marelui geniu . Am citit multe scrisori ale poetului din care se desprind ganduri si sentimente care nu au ajuns sa fie exprimate poetic…de ce? Noi nu avem raspunsul , doar el singur stie.

Pun eu o intrebare insa , la care toti putem da un raspuns : ar fi putut , un ateu convins , sa formuleze in cuvinte pline de  evlavie o rugaciune adresata Sfintei Maici a Domnului nostru? Eminescu detesta minciuna si ipocrizia, stim acest lucru fara putere de tagada. Nu doar opera lui poetica ci toate articolele lui din publicatiile vremii dovedesc aceasta trasatura a caracterului lui . Un om moralmente foarte putin intinat cum era Eminescu , nu ar fi avut curajul in fata propriei constiinte sa se adreseze Sfintei Fecioare in felul plin de veneratie in care a facut-o in RUGACIUNEA lui daca nu credea in Iisus Hristos . Nu a facut caz de credinta sau necredinta, dar avem dovada vie   ca intr-un ungher bine pazit al inimii lui , Eminescu al nostru , minunat roman si geniu poetic daruit de Insusi Dumnezeu , CREDEA in CREATORUL a toate si tot ce exista…si in mama lui, Craiasa cerului. Dumnezeu sa ajute neamul romanesc, asta dorea si a simtit tot timpul marele om si poet. Apelul lui plin de nadejde la ajutor din partea pururii  fecioare Marie este facut pentru  mantuirea romanilor toti , si ne este de mult ajutor si noua , azi, fiecaruia din noi cei care credem .

Cristina David