Smerenia este lucrul cel mai adevarat

Cand omul aude despre smerenie, mintea lui se duce cu gandul la minciuna. Dar cine zice sa spui minciuni? Sa spui adevarul! Şi care este adevarul?

„Ce ai, pe care sa nu fi primit? Şi daca ai primit de ce te lauzi, ca si cum nu ai fi primit?“ (I Corinteni 4, 7).

Chiar daca nu crezi in Dumnezeu gandeste-te, daca mintea ta este mai agera decat mintea altora, tu ai facut sa fie asa? Daca cugeti nu vei intarzia sa spui ca firea ti-a fost daruita. Spune si asa, daca nu vrei sa accepti ca Dumnezeu ti-a daruit-o! Chiar daca nu crezi, trebuie sa fii smerit, de vreme ce vezi ca vii din nimic si ti se vor arata toate pe care le ai si pe care nu le-ai facut tu.

Tu ai trudit ca sa fii inalt? Tu te-ai oprit din crestere de esti mic de statura? Se poate sa se intample si aceasta, dar exceptiile intaresc regula. Sau tu ai vrut sa devii foarte destept si de aceea esti destept? Esti inteligent pentru ca tu te-ai straduit? Esti un geniu, pentru ca ai facut eforturi sa devii? „Ce ai si sa nu fi primit? Iar daca ai primit, de ce te lauzi ca si cum nu ai fi primit?“. Sa presupunem ca ai darul vorbirii. Folosind harisma pe care o ai, vorbesti foarte lejer si urmaresti sa vezi daca esti admirat. Nu intelegi in acel ceas ca spui prostii. Te impaunezi inlauntrul tau si nu intelegi ca in acel ceas spui prostii. Nu intelegi ca in acel moment nu ai nici o legatura cu adevarul, ca esti in afara lui si daca vrei sa-l afli trebuie sa te smeresti numaidecat.
Smerenia elibereaza

Cand omul se smereste se si izbaveste degraba. Iar cand vrea sa se mandreasca, cand vrea sa arate ce are el, intra in roata robiei, a sclaviei, este inlantuit. Adica, fuge de adevar si intra pe taramul minciunii. Cand omul se sme­reste se si izbaveste degraba.

Sa revenim la crestin, adica la cel care a hotarat sa devina omul lui Dumnezeu, sa fie om duhovnicesc. Daca se va smeri in orice situatie va porni bine, se va vedea pe sine, isi va dezgoli inte­riorul, il va vadi si nu va depune nici un efort sa se indreptateasca, nu se va trudi sa vorbeasca incat sa insufle celuilalt o parere buna despre sine.

Cel care a hotarat sa devina omul lui Dumnezeu, dupa ce cerceteaza lucrurile, dupa ce constientizeaza realitatea se intreaba: „Ce asteapta Dumnezeu de la mine, care sunt un nimic“? Tra­ieste si simte ceea ce spune. Lasa toate in seama lui Dumnezeu si, in mod paradoxal, parca se implinesc singure. Dar cum se savarsesc? Omul nu reuseste pentru ca socoteste el ca are posibili­tatea sa le faca. Nu! Este instrument al lui Dumnezeu Care-l foloseste si face prin el multe lucruri. Nici prin gand nu-i trece omului ca are puterea sa le faca. Pe toate le face Dumnezeu, prin el.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Adame, unde esti? Despre pocainta“, fragment din articolul preluat din Razboi Intru Cuvant

NOTA  – ” Smerenia nu inseamna ca un pacatos sa se socoteasca pe sine ca un adevarat pacatos, ci smerenie este cand cel care stie ca a facut multe si mari fapte bune , sa se considere pacatos si nemeritos „

                Sfantul Ioan Gura de Aur