Locasurile de cult ale primilor crestini

Sfintii Apostoli, urmand pilda Mantuitorului, mergeau sa se inchine la templu, in care se aflau „pururea, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu”, dupa inaltarea Mantuitorului (Luca XXIV, 53 ; si Fapte III, 1 ; V, 21 ; XXII, 17 ; XXIV, 11-12) ; iar dupa plecarea lor din Ierusalim si raspandirea in lume pentru predicarea Evangheliei, ei isi indeplineau obligatiile rituale atat in sinagogile iudaice, pe care le cercetau si in scop de prozelitism (Fapte XIII, 14 ; XIV, 1 ; XVII, 1-2 ; XIX, 8 ; XXIV, 12), cat si in casele par­ticulare, (Fapte X, 9; Fapte XX, 7-8).

Dintre astfel de case, un rol important a jucat in istoria cultului crestin din Ierusalim, in epoca apostolica, asa numita camera sau foisorul de sus, in care avusese loc Cina cea de taina si in care, dupa aceea, Sfintii Apostoli se gaseau adunati, atat in ziua invierii spre seara, cand Domnul li Se arata pentru prima oara (Ioan XX, 19), cat si la o saptamna dupa aceea, cand Domnul li Se arata pentru a doua oara, fiind de fata si Toma (Ioan XX, 26). Tot aici se adunau, de re­gula, Sfintii Apostoli, dupa inaltarea Domnului, impreuna cu Maica Domnului si cu celelalte sfinte femei (Fapte I, 13-14). Dupa toate pro­babilitatile, tot aceasta a fost casa in care Sfintii Apostoli se aflau adunati in ziua Cincizecimii, cand Sfantul Duh Se pogoara asupra lor (Fapte II, 1-2) si unde, conform traditiei crestine, concretizata in iconografia Pogorarii Sfantului Duh, era prezenta si Maica Domnului. Dupa traditie, aceasta casa apartinea Sfintei Maria, mama Sfantului Evanghelist Ioan-Marcu (Fapte XII, 12). Ea era situata pe co­lina Sion. Aci ar fi avut loc sinodul apostolic din anul 49/50 si aici ar fi locuit si Maica Domnului timp de 11 ani, dupa inaltarea la cer a Dom­nului, pana la adormirea ei. Era compusa din parter si etaj, forma pe care a pastrat-o si dupa transformarea ei in biserica. Dupa Sf. Chirii al Ierusalimului (Cateheza XIV, 4), Sfantul Duh S-a pogorat in incaperea de sus. Istoricii cruciadelor o numesc „Maica tuturor bisericilor” si afirma ca, fiind in afara zidurilor cetatii, ea a ramas nedistrusa atat de Titus (anul 70), cat si de Adrian, care a distrus ce mai ramasese din ora­sul vechi. Dupa informatiile transmise de Sf. Epifanie, ea a fost transformata in biserica. Pe locul ei a fost construita, in epoca lui Constantin, o splendida biserica, numita Cenaclum (biserica Cinei). Constructia constantiniana a fost distrusa la 1099, cand Ierusalimul a fost cucerit tem­porar de catre cruciati, care au reconstruit-o pe temeliile originale, tot cu 2 etaje.

Primii crestini, care formau comunitatea din Ierusalim in epoca apostolica, proveniti in marea lor majoritate dintre iudei, mergeau la inceput sa se roage in templu (vezi Fapte II, 46), mai ales in pridvorul sau foisorul numit al lui Solomon, de care ii legau, inca deprinderile si traditiile iudaice de cult ; dar pentru savarsirea Sfintei Euharistii (frangerea piinii) si a agapelor sau meselor comune, de dragoste, care o insoteau, ei foloseau casele particu­lare de tip iudaic (oriental), ale credinciosilor mai instariti, care puteau pune la dispozitia fratilor sali mai spatioase sau incaperi mai mari din casele lor, necesare pentru adunari si pentru agape. Faptele Sfintilor Apos­toli amintesc des despre frangerea painii prin case (vezi de ex. II, 46).

Faptele Sfintilor Apostoli si epistolele pauline ne-au transmis numele catorva dintre acesti cres­tini, in casele carora aveau loc adunarile de rugaciune si de cult ale comunitatilor crestine locale si dintre care unii erau colaboratori apropiati ai Sfintilor Apostoli, ca de ex. : casa lui Acvila si Priscila la Corint (Romani XVI, 3, 5) si la Efes (1 Cor. XVI, 19), a lui Stefana, a lui Aristobul si cea a lui Narcis din Corint (1 Cor. XVI, 15 si Rom. XVI, 10, 11), a Lidiei, langa Filipi, in Macedonia (Fapte XVI, 14-15), a lui Iason la Troia (Fapte XX, 7-11), a lui Filimon din Colose in Frigia, a lui Gaius, gazda lui Pavel in Roma si locul de adunare al intregii comunitati de aici (Romani XVI, 23), a lui Nimfan din Laodiceea (Col. IV, 15) etc.

Pana spre sfarsitul se­colului II nu avem nici o marturie despre existenta unor constructii pro­prii pentru cultul crestin sau a unor biserici crestine propriu-zise. Dar de la sfarsitul secolului II si primii ani al secolului III, cand numarul crestinilor crescuse foarte mult, a inceput sa se fixeze inlauntrul caselor particulare o incapere deosebita, folosita numai ca loc de cult si ex­clusa de la orice alta folosire, lumeasca sau profana. Un astfel de spa­tiu apartinea fie unui particular, care il punea exclusiv la dispozitia comunitatii, fie comunitatii intregi, care il achizitionase si il amenajase in acest scop. Dupa o scriere pseudoepigrafica, atribuita Sfantului Cle­ment Romanul, un oarecare Teofil, care era cel mai cu vaza intre puter­nicii cetatii (probabil cel amintit de Sf. Pavel in Fapte I, 1) a inchinat casa sa incapatoare ca basilica a Bisericii.

articol preluat de pe crestinortodox.ro