INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM (DUMINICA “FLORIILOR”).

Intrarea Domnului in Ierusalim – “Inceputul Crucii”

Alaturi de Sambata lui Lazar, Duminica Intrarii triumfale a Mantuitorului in Ierusalim reprezinta “inceputul Crucii“. Stereotipul nostru mental care asociaza bucuria cu absenta suferintei este contrariat de aceasta sarbatoare: unde este triumful, unde este bucuria, ce se celebreaza acum, daca Iisus intra in Ierusalim pentru a fi rastignit? Cum de este primit ca un imparat Cel ce vine calare pe smeritul asin? Cum de I se striga  “Osana!”  Celui asteptat de catre mai-marii poporului pentru a fi ucis?

Biserica insa vede si altceva dincolo de acestea si ne indeamna: “Veniti sa mergem cu El, sa ne rastignim cu El, pentru a-L auzi spunandu-ne: nu la Ierusalimul pamantesc Ma sui pentru Patima Mea, ci la Tatal Meu si Dumnezeul Vostru, pentru ca sa intrati cu Mine in Ierusalimul ceresc, in Imparatia Cerurilor“. Acesta este Ierusalimul in care intra biruitor Hristos prin Patimirea si moartea Sa.

Bucuria crestinilor nu are nicio legatura cu veselia indiferenta si superficiala a omului lumesc, nici cu “autosugestia” pozitiva a optimismului pamantesc, ci este o bucurie a jertfei roditoare si izvoratoare de nemurire, a constiintei ca prin Cruce si numai prin Cruce dobandim Invierea. Este bucuria provenita din biruinta asupra patimilor noastre, biruinta pe care nu o putem castiga decat intru Hristos, dar nu automat si magic, ci numai prin propria noastra lupta. “Purtand totdeauna in trup omorarea lui Iisus, pentru ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru” (2 Corinteni 4, 10-11). Vrem si noi sa intram in Ierusalim, impreuna cu Domnul? Chiar vrem cu adevarat? Atunci sa incepem sa purtam si Crucea impreuna cu El! De nu, fi-vom, poate, mostenitori ai altei imparatii, din aceasta lume, dar nu a celei ceresti.

DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI?

Transcrierea unui extras din predica IPS Teofan:

Despre cele patru stari ale Saptamanii Mari: starea de bucurie duhovniceasca, starea de tristete, starea de smerenie si disponibilitatea de a iti iubi vramasii.

De ce tristete? Pentru ca unul din evanghelisti, amintind despre bucuria cetatii sfinte la intrarea Domnului in Ierusalim spune: ”Si Iisus era trist”. Cetatea se bucura, copiii striga Osana celui dintru inaltime, Hristos este aclamat cu ramuri de finic si de maslini, semne ale bucuriei, iar El este trist. De ce este trist?

Pentru ca are constatarea ca mesajul Sau n-a fost inteles de catre lume.

El se pregateste sa fie imparat peste inimi, oamenii doresc sa il puna Imparat peste cetati, peste armate, sa devina cuceritor si stapan in sensul omenesc al cuvantului.

El cheama la smerenie, dar doi dintre ucenicii Sai cer sa fie de-a dreapta si de-a stanga Lui in imparatia cea lumeasca pe care sperau ei sa o infiinteze.

Este trist pentru ca doar peste cateva zile rugaciunea Lui va fi atat de incordata, atat de puternica inaintea paharului mortii, incat sudoarea Lui se transforma in picaturi de sange.

Este trist pentru ca il aude pe apostolul Petru zicand: ”Doamne, sa nu Ti se intample Tie sa fii rastignit!”, intelegand Domnul Hristos ca apostolul Petru nu pricepuse nimic din mesajul pe care timp de trei ani si jumatate il lansase apostolilor si, prin ei, lumii.

Este trist pentru ca il vede pe Petru tradand doar peste cateva zile.

Este trist pentru ca il vede pe Iuda care se plange pentru risipa mirului de nard pe care Maria, sora lui Lazar, il varsase pe trupul lui Iisus preintampinand mirul si miresmele care aveau sa unga trupul mort al Domnului Hristos doar peste cateva zile. Si il vede deja pe Iuda tradandu-L in Gradina Ghetsimani. Si tristetea lui era si mai mare, stiind ca acesta, in loc sa aleaga calea regretului pentru fapta facuta, prin harul pocaintei, avea sa se sinucida.

De aceea, Domnul Hristos era trist.

sursa : Razboi intru cuvant

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Imagine | Acest articol a fost publicat în articole, Duminica Floriilor, Intrarea Domnului in Ierusalim, predici, Saptamana Patimilor, Sfanta Scriptura și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s