Parintele Arsenie Boca – portretul unui om cu har

Părintele Arsenie Boca – bărbăţie şi sfinţenie

Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta de SusDuhovnic şi clarvăzător intrat în legendă, mare trăitor, dar şi mare învăţat, teolog şi pictor de icoane, „Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc” (D. Stăniloae). Mutat la cele veşnice cu puţin înainte de prăbuşirea vechiului regim communist (pe care se spune că o şi profeţise), Părintele Arsenie odihneşte sub cetinile de la Prislop, mănăstirea unde fusese mai întîi surghiunit de comunişti şi care a sfîrşit prin a-i deveni vatră de suflet. Urmele lui rămîn neşterse în spiritualitatea ortodoxă românească, sfinţind toate locurile pe unde s-a perindat, din Făgăraş în Haţeg şi de la Sinaia la Bucureşti. „Din cîţi oameni am cunoscut eu şi care au lucrat în Biserică – mărturiseşte Părintele Teofil Părăian, preavrednicul său ucenic duhovnicesc – socot că Părintele Arsenie Boca a fost cel mai de vîrf, culmea vieţuitorilor şi propovăduitorilor din contemporaneitatea noastră”.

La 10 mai 1929, în curtea Liceului „Avram Iancu” din Brad, şeful de promoţie al absolvenţilor din acel an, tînărul Zian Boca, planta, în cadru festiv, un gorun ce avea să se numească, prin hotărîrea tuturor celor de faţă, „Gorunul lui Zian”. Cel ce se născuse în inima Ardealului, la Vaţa de Jos, aproape de Ţebea, unde veghează „Gorunul lui Horea”, săvîrşea un gest simbolic, pe care abia astăzi îl putem cîntări în toată semnificaţia lui: nu departe de gorunul marelui mucenic al istoriei neamului nostru se sădea gorunul celui ce avea să fie, sub numele călugăresc de Arsenie (în gr.: „Cel plin de bărbăţie”), marele mărturisitor harismatic al credinţei strămoşeşti, din mijlocul şi în răspărul unui „secol nebun”.

După ce va studia Teologia şi Artele Frumoase, dar va audia cu pasiune şi cursuri de Medicină, Zian Boca va deveni diacon celib în 1935, iar în 1939 va lua calea Athosului, unde a petrecut trei luni, pregătindu-se pentru călugărie. Se spune că acolo ar fi dat de un duhovnic aspru, care i-a zis: „Mă, tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!”, la care tînărul şi-a spus în sinea lui: „Aici e de mine, la ăsta stau!”. Încă din prima tinereţe se simte la el vocaţia asumată a celui ce mai tîrziu avea să proclame: „Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mîntuiesc… Unii dintre călugări nu sînt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti… De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!”.

Este închinoviat la Mănăstirea Sîmbătei de Sus, în vara aceluiaşi an, pentru ca în anul următor să fie tuns în monahism şi să înceapă ceea ce s-a numit „mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sîmbăta”, acea „bulboană spirituală uriaşă” în faţa căruia un Nichifor Crainic exclama: „Ce vreme înălţătoare cînd toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cîntînd cu zăpada pînă la piept, spre Sîmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir [Constantin Brâncoveanu]!”. În paralel, aducînd cu sine manuscrisele trebuincioase de la Sf. Munte Athos şi stăruind pe lîngă Părintele Dumitru Stăniloae, va fi un adevărat ctitor al Filocaliei româneşti, căreia îi va realiza şi coperta. Pe fondul acestei efervescenţe spirituale, îi scria unui fost coleg de liceu: „M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi”.

Vremurile se precipitau, iar comunismul bezbojnic îşi înfigea tot mai adînc ghearele în trupul ţării. Ajutîndu-i creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului, Părintele intră în vizorul Securităţii, fiind arestat pentru prima oară în 1948. Strămutat forţat de la Sîmbăta la Prislop, devine acolo stareţ, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniştii au risipit obştea. Între timp mai fusese încă o dată arestat şi dus la Canal, unde a stat aproape un an întreg. A urmat pribegia la Bucureşti, unde a fost ţinut în marginalitate, ca simplu pictor bisericesc, mereu sub ochiul cîinos al puterii atee. În ultima parte a vieţii avea să se lege mult de două locuri: Drăgănescu (unde a pictat biserica timp de 15 ani, începînd din 1968, lăsîndu-ne o adevărată „predică în imagini”, chiar dacă destul de discutabilă în raport cu canoanele iconografiei tradiţionale) şi Sinaia (unde, din 1969, şi-a avut chilia şi atelierul de pictură, unde obişnuia să se retragă tot mai des, şi unde a şi închis ochii, în pragul iernii lui 1989, în vîrstă de 79 de ani).

Principalele scrieri care au rămas de la Părintele Arsenie (şi care multă vreme au circulat „pe sub mînă”, în dactilograme, uneori fără semnătura sa) s-au editat după 1990, de laCărarea Împărăţiei şi pînă la recentul volum Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX O sinteză a gîndirii Părintelui Arsenie în 800 de capete, realizat de Ioan Gânscă, cu sprijinul Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian (şi din care am extras o parte din materialul acestui scurt portret comemorativ). Cuvîntul lui ne petrece spre vămile altor vremi şi ne descoperă poarta de lumină a Împărăţiei, amintindu-ne mereu că „Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Cînd îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Cînd şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!”.

(Răzvan Codrescu – Revista Rost, nr. 20 din octombrie 2004)

O prezentare succinta insa cu multe puncte de reper care pot fi urmate si aprofundate de aceia dintre noi care simt dorinta de a-L cunoaste mai bine pe duhovnicul  de exceptie, preot si calugarieromonah , a carui intreaga viata si nevoire aici pe pamant au fost inchinate Domnului Iisus Hristos. Pana la sfarsit, fara sovaire , compromisuri sau tradare.

Anul in care ne aflam, 2012,  este  foarte important pentru decizia care va fi luata in cele din urma de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in privinta canonizarii celui pe care credinciosii din tara intraga il supranumesc Sfantul Ardealului. Acest an a fost dedicat campaniei pentru canonizarea oficiala a Parintelui .

Daca dintre cei care viziteaza aceasta pagina , cineva a avut direct sau indirect legatura cu marele har daruit de Bunul Dumnezeu Parintelui Arsenie , rog a lasa cateva randuri ….

Marturii despre minunile savarsite inaintea mortii sale cat si dupa plecarea lui la Domnul sunt nenumarate , credinciosi de pretutindeni au spus, au povestit, au adus la cunoastinta celorlalti trairi din viata lor ce i-au lasat marcati duhovniceste pentru totdeauna. Aceste marturii alcatuiesc continutul multor articole , carti , precum si a unei lucrari  nu de mult publicata in cateva volume, cu caracter biografic  care are un puternic impact duhovnicesc.

Parinte Arsenie Boca, cu harul tau dumnezeiesc ajuta-ne de acolo de unde te afli prin rugaciunile tale  catre Domnul nostru Iisus Hristos! Doamne miluieste-ne!

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în articole, Duhovnici, Duhovnicul si rolul lui, Marturii, Notele autoarei la cele postate, Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Parintele Arsenie Boca – portretul unui om cu har

  1. Ioan Dragomir zice:

    Nu l-am cunoscut si foarte putin am citit din cele pe care Sfantul Ardealului ni le-a lasat ca „Indrumatoare de viata crestin-ortodoxa si plina de trairi Dumnezeiesti” ! Intrand spre a incerca sa invat sa fac cat mai putine pacate si sa incerc sa ma rog pentru iertarea celor facute cu stiinta sau fara stiinta, pentru a spera intr-o Mantuire in etape si posibila miluire ! Asa am vazut ca sunt multi crestini care isi fac un portret folosind imaginea sau chiar pseudonimul Parintelui Arsenie Boca ! Asa ” L-am cunoscut si mi-a placut aceasta cunostere , chiar daca nu este profunda!” Ma bucur ca avem un Sfant al Ardealului si Sinodul va desavarsi aceasta Lucrare Divina , asa cum va participa si la pastrarea si intemeierea Casei Natale a lui Arsenie Boca intr-un Muzeu Crestin-Ortodox , unde pot fi expuse diverse Lucrari , chiar si o mica Biblioteca . Totusi „vorbim” despre Un Pictor Iconograf si Monah de la O Mare Manastire , Manastirea Sinaia, alaturata unui alt Monument romanesc, Palatul Peles ! In fond si Manastirea Sinaia ar fi folositor si Crestin-Ortodox sa se insemneze prezenta acestui Sfant al Ardealului ! Ma rog Bunului si Dragului Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant, ca Sinodul noastru si Patriarhia, impreuna cu Ministerul Culturii sa ne ajute ca Neam Romanesc sa ne pastram ceea ce Dumnezeu ne-a Daruit ! Amin !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s