“Nimic mai greu, nimic mai periculos decat sa te lupti cu ingustimea si cu formalismul.
Nimic mai primejdios, decat a combate rautatea, care crede ca are dreptate, ca apara adevarul si ca slujeste lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-vointe au infrant si pe Iisus. Desi Dumnezeu n-a revelat o Scriptura impotriva Sa, formalismul [dupa aluatul] iudaic a intors-o impotriva lui Dumnezeu. Iata ce poate rautatea; sa stea impotriva iubirii de oameni si de Dumnezeu; impotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, rautatea, pentru ca nu se poate schimba in bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este impotriva iertarii si a oricarei tamaduiri, dar are judecata. Rautatea a infrant pe Dumnezeul Iubirii, dar se va infrange de Dumnezeul Judecatii.
Iisus a tamaduit orbirea ochilor dar n-a putut tamadui orbirea rautatii. Orbirea rautatii nu are leac, dar are pedeapsa.
Rautatea e o osanda, o moarte anticipata, care chinuieste firea, dar nu e naturala, e o venetica in fire. Pe aceasta vrea Dumnezeu sa o izgoneasca din fire, cu ajutorul omului…: “Iata, eu va trimit pe voi ca pe niste miei in mijlocul lupilor”.
Firea perversa si firea curata, originara, stau laolalta in raportul in care se afla un miel care bea apa dintr-un rau, fata de lupul care se afla mai la deal si ii baga mielului vina ca-i tulbura apa, gasindu-si astfel motivul intemeiat (justificarea) sa-l manance. E absurditate multa si variata lipita de fire. Misiunea lui Iisus, data si mieilor, e descojirea firii de absurditate, de salbaticie, de caricatura existentei: demonicul.
Aceasta inseamna ca Iisus conteaza pe un miez originar necontaminat, existent in fire, care desi este comprimat, este capabil sa-si recastige dimensiunea paradisiaca; miezul capabil de Har. Precum ca acestea sunt asa ne stau marturie mieii lui Dumnezeu, sfintii in preajma carora se imblanzeau fiarele.
Oamenii vor strange asa de multe rele pe pamant, incat nu mai ramane istoriei alta solutie decat sfarsitul ei”.
sursa : Razboi intru Cuvant
Dumnezeu este Iubire 
„Rautatea e o osanda care chinuieste firea, dar nu e naturala, e o venetica in fire. Pe aceasta vrea Dumnezeu sa o izgoneasca din fire, cu ajutorul omului…: “Iata, eu va trimit pe voi ca pe niste miei in mijlocul lupilor” „! Viata noastra este plina de atitudini de miei dar si de lupi! Trecem , uneori, repede de la o atitudine la alta ! Ar fi extraordinar daca am reusi sa devenim din „lupi” , „miei” ! Dar oare cum sa reactionam in fata „lupilor” din noi din colectivitatile prin care umblam in viata ? Nu suntem tot „lupi” daca ii lasam pe cei cu ” Firea perversa „sa-i „termine” pe cei cu ” Firea curata ” sau mai adevarat pe cei cu ” Firea mai curata ” ? Sunt cazuri in care „Lupta cu Lupii” poate fi ceva ce Dumnezeu ne-a dat sa avem, dar cum facem departarea de ” razbunare sau ura ” ? Rugaciunile si incercarile noastre de ai intelege pe cei trimisi de Dumnezeu ca sa ne expliciteze, sunt instrumentele de a ne departa de situatiile cand din „miei” devenim „lupi” in luptele impotriva „lupilor” ! Parintele Arsenie Boca este unul dintre cei care ne ajuta ! In fond, Dansul a fost in Penitenciar cu trupul si pe Drumul lui Dumnezeu cu spiritul si sufletul ! Noi, in cea mai mare parte din viata suntem in „puscaria” creata de noi (de fiecare din noi , poate , dar sigur de „lupii” care , din diverse motive, ne conduc vietile sau / si trairile pamantesti ! E o mare Bucurie sa putem citi si incerca sa intelegem si sa aplicam cele pe care Parintele Arsenie Boca ni le transmite literar si / sau pictorial !
Multumesc Cristiana pentru aceasta „mica” Lectie despre : ” “Nimic mai greu, nimic mai periculos decat sa te lupti cu ingustimea si cu formalismul „.
ApreciazăApreciază
Multumesc mult pentru comentariul la postarea care contine cuvinte nepretuite de avertisment si sfat duhovnicesc din partea Parinteleui care el insusi a trait ca miel intre lupi. Daca ne-am numara printre lupi cred ca nu am fi ajuns ca sa citim aceste sfaturi….asa, din fericire le citim si foarte important este sa le intelegem bine si sa ne straduim a le urma in viata de zi cu zi. Mielul nu are sorti de izbanda, de scapare in fata unui lup…..singura lui sansa este sa-L aiba pe Pastor alaturi sau , dupa caz , un caine mare ciobanesc de paza…..asadar sa luam aminte! Sa nu ne departam de Pastorul nostru Cel Care are grija de mieii Lui si nu uita sa ne trimita cate un „caine de paza” spre ocrotire.
In frumoasa rugaciune a Parintelui Arsenie citim „Patimile….au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, si asa risipim in desertaciuni zilele noastre , umiliti si doasaditi pana la pamant.” Ai pomenit despre „puscaria” creata de noi…si asa mi-au venit cuvintele rugaciunii in minte. Foarte adevarata remarca ta. Cand ajungem la pamant, sa dorim sa intindem o mana catre Domnul spre a ne ridica de acolo de jos, apoi sa vrem , sa luptam ca sa ramanem sus.
„Pe om nu-l putem ajuta decat in masura in care el insusi vrea sa fie ajutat.” Cuvintele apartin Parintelui Teofil Paraian. Acest lucru este adevarat si la Dumnezeu, Care ne da libertatea de actiune…noi trebuie sa vrem sa fim ajutati si sa cerem ajutor.
Dumnezeu sa ne ajute , sa ne lumineze ca sa ne dam seama ce avem de facut in aceasta lume populata de tot mai multi lupi.
Cristina David
ApreciazăApreciază