Cartea „Cararea Imparatiei” scrisa , in timp,  de ieromonahul Arsenie Boca (care cu ravna si rabdare a cules din Scriptura si Traditia Sfanta ceea ce dansul dorea sa constituie un indreptar folositor acelora care se angajeaza a merge pe intortocheata carare care conduce la Domnul), a fost tiparita in anii din urma cu binecuvantarea Prea Sfintitului Dr Timotei Seviciu Episcopul Aradului si Hunedoarei . Este un mare castig duhovnicesc pentru toti credinciosii crestin ortodocsi care asteapta , au chiar mare nevoie de sfaturi practice izvorate din viata traita in deplina credinta si ascultare a oamenilor cu har . Parintele Ieromonah Arsenie Boca a fost un ales al Lui Dumezeu (parerea mea) care s-a ostenit o viata intreaga sa fie la inaltimea duhovniceasca ce insusi si-o alesese  ca tel in trecerea sa in lumea noastra. Nu doar atat , a dus o lupta permanenta cu el insusi , cu firea  omeneasca pe care cu totii o ducem in spate ca pe un imens impediment si a dorit ca sa impartaseasca din lucrurile de folos sufletesc aflate din carti dar mai ales din propriile lui trairi . A simtit nevoia imperioasa sa ajute si sa tamaduiasca sufleteste pe cei in deznadejde , cu multe probleme (barbati, femei, copii) si a ajutat poate ca nici un alt monah nascut in tara noastra pe toti cei care i-au cerut ajutor si continua sa i-l ceara si acum , dupa plecarea lui la Domnul.

Cartea a ramas in forma de manuscris la moartea Parintelui , nu cred ca multi stiau de existenta ei….Cu durere in suflet insa simtind nevoia sa nu ascund adevarul , am inteles ca aflarea ei a starnit multa invidie si rautate in randul multora si chiar a acelora care ar trebui sa ne fie exemple de smerenie si iubire pentru aproapele – acele doua virtuti crestinesti care sunt foarte greu de dobandit , poate chiar de neatins de catre foarte multi dintre noi -. La timpul cuvenit , atunci cand Dumnezeu va binevoi , acest aspect trist semnalat de mine va fi luminat si lamurit….

Urmeaza ca sa citez cateva randuri revelatoare pentru enorma valoare intrinseca a lucrarii,  din prefata la Carte scrisa de Timotei  Episcop al Aradului si Hunedoarei (la vremea aceea) :

„Era de asteptat ca acela care atat de maiestrit a manuit penelul spre mijlocirea vederii celor nevazute , sa foloseasca in acelasi fel si condeiul , infatisand minunatele peisaje spirituale strabatute de Cararea Imparatiei. Cartea arata intr-adevar cate sunt caile, pildele ,chemarile , luptele ,problemele, dezlegarile si lucrarile vietii crestine in cele sapte parti , numar simbolic pentru tot ceea ce este sfant si din care chiar si cel mai smerit credincios poate gasi ca proprie macar o cararuie spre mantuire.”

Recomand din suflet celor cu dragoste de Dumnezeu si dorinta de a lupta spre a ramane langa El sa citeasca aceasta lucrare de capatai a ortodoxiei romanesti – un pretios indreptar de viata duhovniceasca pentru toti iubitorii de cele sfinte.

„Garantia si criteriul sinceritãtii este actul care taie incertitudinile si manifestãrile cele mai intime secrete pe care le ignori sau pe care ti le ascunzi tie însuti. Actul este o deosebire a stãrii noastre profunde. Arãtându-ne rãul spre care suntem înclinati, chiar si slãbiciunile pot sã serveascã ca avertisment prevestitor si reconfortant … descoperire cu atât mai importantã cu atât mai importantã cu cât e în contradictie cu ideea falsã ce ne-o facem despre meritul nostru. De aceea mai de grabã prin observarea actelor decât a gândurilor noastre, putem spera sã ne vedem asa cum suntem si sã ne facem asa cum trebuie. Actiunile care rãsar din adâncurile vietii inconstiente trebuie sã ne slujeascã sã studiem curentele care ne duc uneori fãrã stirea noastrã…

Nu numai cã actiunea serveste sã ne descopere ceea ce în noi e mai tare decât în noi, ci ea mai constituie adesea în indiferenta si haosul stãrilor interioare un centru solid, care devine ca un sâmbure al caracterului. De câte ori nu voim decât dupã ce am actionat si pentru cã am actionat! Copilul are o viatã alternativã de dorinte opuse si de miscãri capricioase; el construieste si distruge, plictisindu-se repede de orice; e o anarhie vie. Pentru ca sã se organizeze în el un sistem si pentru ca fortele lui sã se grupeze într-un mãnunchi în el, trebuie sã învete a urma hotãrât una din tendintele sale, excluzând pe celelalte… Astfel sfârseste prin a nu mai sti ce vrea…

Astfel, reusim, actionând, sã vrem ceea ce ni se pãrea cã nu putem vrea la început, ceea ce nu voiam din lipsã de curaj si de fortã, ceea ce am fi vrut sã vrem…

Dupã îndelungi deliberãri decizia este întotdeauna rezultatul unui moment. Apoi, acest punct critic odatã trecut, actul îsi desfãsoarã consecintele oricare ar fi fost fluctuatiile care le-au fi precedat. Trebuie sã trecem la faptã chiar când o facem cu oarecare silã. Pe urmã vine si plãcerea pentru acel lucru…

Chiar când nu simti tot ce zici sau ce faci, când nu ai decât o dorintã a adevãratelor dorinte, când cuvintele si actele ies mai putin din abundenta inimii si mai mult dintr-o constrângere seacã si dezgustãtoare, aceasta produce o impresie asupra noastrã, care coboarã putin câte putin în realitatea constiintei, devenind viata noastrã… Cine nu face se desface. Nu ajunge deci numai a voi cât poti si cum poti, cãci nu vei voi multã vreme. Pentru cã orice actiune care se executã, se foloseste în chip necesar de constrângere pentru a aduna si disciplina fortele împrãstiate; pentru cã actiunea este semnalul unui rãzboi civil în care sunt morti si rãniti, pentru cã noi nu mãrsãluim decât zdrobind în noi si sub noi legiuni de vieti, lupta e declasatã orice am face; si dacã nu luãm ofensiva contra inamicilor vointei, se coalizeazã ei împotriva vointei. Trebuie sã ne batem; cel ce va fugi de luptã va prinde în chip necesar libertatea împreunã cu viata. Chiar în cei mai buni sunt comori de rãutate, de necurãtie si de pasiuni meschine. [pag. 167, 168]”

sursa :nistea.com

comentarii – Cristina David