Drumuri ascunse

Paraschiva Roman s-a nascut acum 75 de ani in Sebesul de Jos si l-a vazut pentru prima oara pe Parintele Arsenie cand acesta era staret la Manastirea „Sambata de Sus”. Chiar daca au trecut de atunci multi ani, amintirile ei sunt inca proaspete: „Aveam vreo paisprezece ani si stateam la o sora a mea care era morareasa la Vistea de Sus. De-acolo era foarte aproape de Sambata si mergea multa lume la Parintele. M-am dus si eu, cu un grup de femei, am trecut peste padure si, cand am ajuns acolo, l-am si vazut pe Parintele, care a venit drept la mine si mi-a zis: „Tu vii de la moara, de ce n-ai adus o tara de faina?”.

Era prin 41, tara se prabusise in foamete si lumea uitase de gustul painii. Daca nu mai fusesem la manastire, eu nu stiam ca trebuie sa duc cate ceva, ca Parintele sa poata imparti la cei nevoiasi. Dar ce m-a impresionat pe mine atunci a fost ca Parintele a stiut ca eu vin de la moara, desi nu ma mai vazuse vreodata. Pe atunci, Parintele era tanar si subtirel. Era inalt, avea barba si umbla cu haina calugareasca pe el. Dupa aceea am auzit ca Parintele a plecat la Prislop si apoi la Draganescu, langa Bucuresti. Am fost si acolo, pentru ca am avut copilul bolnav. De trei ori l-am cautat pe Parintele. Trebuie sa va spun ca plecam asa, pe ascuns, ca stiam ca Parintele a avut necazuri si ca era urmarit si acolo, la Draganescu, unde n-avea voie sa tie slujba in biserica, ci picta. Prima data l-am ascuns pe baiat intr-o caruta cu fan si asa l-am dus pana la gara. I-am lasat loc numai in dreptul gurii, ca sa rasufle. Ne-am dus cu trenul pana la Bucuresti, apoi am luat un tramvai si la urma un autobus, pana in sat. Cand am coborat din masina, l-am luat pe brate pe baiat si l-am dus vreo doi kilometri, pana la biserica unde era Parintele.

M-a ajutat un vecin, Vasile Posea, care mai fusese si stia ce mare har are el. Era plina biserica de oameni cand am ajuns, si eu am ramas mai langa usa. Nu indrazneam sa ma duc mai aproape, eram mai rusinoasa si nacajita cu copilul bolnav. Dar Parintele m-a vazut si a venit drept la mine si eu i-am spus de baiat. Nu m-o certat ca pe altii, o pus numai mana pe capul baiatului si pe spate si-l tot mangaia. Mi-o spus ca boala lui se trage de la un pacat din partea neamului barbatului meu si ca are sa traiasca baiatul, dar n-are sa se faca bine niciodata. Poate asa sa fi fost, pentru ca socrul meu s-o impuscat, si soacra l-a tot blestemat ca de ce a lasat-o singura, cu sase copii. Poate de acolo sa se fi tras, cine stie? I-am dus atunci 1 kg de lumanari din ceara curata si Parintele a luat lumanarile si a zis: „Binecuvantati sa fie bostinarii, ca au umplut toata tara de ceara!”. Si dupa ce s-a uitat un pic la mine, mi-a mai spus sa mananc multa miere de stup, ca acela-i leacul meu. Dar io nu-i spusesem Parintelui ca as avea ceva, desi eram tare bolnava cu fierea si ficatul. Nu-i spusesem, pentru ca grija mea era baiatul, nu ma mai gandeam la mine. Si Vasile asta, vecinul care m-a dus la Parintele, tare s-a minunat: „Tu Chiva, tu, tot esti tu buna la Dumnezeu, da io asa ceva n-am mai vazut, sa-ti ghiceasca cineva boala si sa-ti spuie si leacul”. Am mai fost de vreo doua ori la Parintele si totdeauna ne-a primit tot cu vorbe bune. Simteai asa, o mangaiere sufleteasca, cand erai in preajma lui. Cand se uita la tine, parca avea privirea lui Iisus din icoane. Avea un chip frumos, aparte, ochi albastri si un pic de barba. Dar avea o voce aspra. Stand acolo si asteptand sa vorbim cu Parintele, multe am auzit.”

Achim Roman, baiatul Paraschivei, tine minte ca avea 15 ani cand mama lui l-a dus pe brate la Parintele Arsenie. Mai stie ca a calatorit in acelasi autobus cu Parintele, de la Bucuresti pana in Draganescu, fara sa stie, dar ca de la inceput, de cand a urcat in masina, i-a atras atentia un om care a stat cu doua scaune inaintea lui si care a tacut tot timpul drumului. „Avea ochelari grosi pe ochi si era tare frumos la chip. Cand a coborat din masina, dupa ce am ajuns, mergea asa, parca un pic intr-o parte. Dar s-a dus asa de repede, de nu ne-am putut tine dupa el. Cand am ajuns la biserica, era plin de lume, si acolo am vazut ca omul acela din autobus era tocmai Parintele. El statea de vorba cu oamenii fara sa se fereasca. Nu se retragea cu ei, ci vorbea tare, le spunea direct ce avea de spus. Ascultai acolo si puteai invata multe din ce auzeai. Si mie mi-a zis ca o sa ma simt mai bine dupa ce o sa implinesc 25-30 de ani, dar ca n-o sa ma vindec de tot niciodata, ca o sa raman asa, mic de statura, numai cat o jumatate de om. Mi-a mai spus sa invat o meserie, ca sa nu ajung cersetor, sa nu fiu la mila nimanui. Mi-a spus sa aleg sa fiu croitor, cizmar ori frizer. Am ales croitoria si acum pot zice ca nu traiesc pe spinarea nimanui. Cat imi trebuie mie pot sa muncesc. Sunt cu sufletul impacat ca l-am cunoscut pe Parintele Arsenie. Nu pot spune ca am simtit ceva deosebit atunci cand el mi-a pus mana pe cap si pe spate, dar am simtit in timp binefacerea lui. „Ma copile”, mi-a zis a doua oara cand am fost la Draganescu si cand m-am asezat pe niste lemne care erau langa biserica, ca nu mai puteam sta inauntru de durerea picioarelor, „ma copile, tu esti ursit sa te faci ca si covrigul la spinare, dar om face cumva sa nu ajungi chiar asa”. Avea numai vorbe intelepte Parintele si ne tot spunea sa ne ferim de cei bautori. Veneau oameni din toata tara la dansul. Multi l-au cautat, dar putini l-au gasit, pentru ca nu se arata oricui. Era un noroc si un dar sa poti sta de vorba cu dansul.”

NOTA – dupa cum am promis, incerc sa ma tin de cuvant postand cat mai multe articole, texte, marturii care au stransa legatura cu marele nostru duhovnic Parintele Arsenie Boca . Campania oficiala pentru canonizarea celui care inca in viata de aici uimea prin sfintenia purtarii si sfaturile date celor care – cu miile – apelau la el ,a inceput in mod oficial ; Parintele a fost vazator cu sufletul si a compatimit pe toti oamenii pe care i-a cunoscut si cu care a venit in contact direct sau indirect (buni, rai).