Revista “Lumea monahilor”, iulie 2012:

MARTURII DESPRE UN MARTURISITOR – (fragmente)

La inceputul lunii iunie Academia Română şi Fundaţia Nicolae Steinhardt l-au omagiat pe celebrul călugăr de la Rohia printr-un simpozion la care au participat şi o parte din cei intervievaţi în acest articol. La finalul şedinţei, academicianul Alexandru Surdu a anunţat că a înaintat propunerea ca Nicolae Steinhardt să devină membru postmortem al prestigioasei institutii. Dacă părintele ar mai fi trăit, ar fi implinit pe 29 iulie 100 de ani.

La un centenar cântăreşti atât valoarea omului cât şi opera sa. Iar părintele Nicolae a lăsat in urmă scrieri din cele mai variate domenii — drept, literatură, teologie, toate vădind geniul său fecund, dar şi dragostea-i neţărmurită pentru Hristos. Mai cu seamă despre această nepreţuită iubire ar fi nimerit să vorbim. Pentru că ea l-a purtat prin apa botezului şi tot ea l-a îmbrăcat in haina smereniei monahale. Mărturiile pe care le veţi citi în paginile următoare sunt ale unor apropiaţi, oameni care l-au cunoscut bine şi care au fost impregnaţi de bucuria sa duhovnicească. Oameni pentru care el nu a fost doar Nicolae Steinhardt, ci pur şi simplu „Părintele”.

IPS ANDREI ANDREICUT, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

Părintele Nicolae Steinhardt va rămâne ca o icoană luminoasă de om credincios in adevăratul sens al cuvântului, serios in mărturisirea pe care a facut-o pentru Domnul Hristos şi, in acelaşi timp, dăruit idealului creştin. Sigur că era, pe vremea când l-am cunoscut eu, din punct de vedere al pregătirii intelectuale, o somitate. Dar se ştia coborî şi ne impresiona, din punct de vedere duhovnicesc, si pe noi, cei ce nu eram la măsura preocupărilor lui spirituale culturale. L-am cunoscut, deci, pe vremea când eram student laic în Bucureşti. A vrut Dumnezeu să mă duc la aceeaşi biserică unde mergea si el după ce-a ieşit din inchisoare, la Schitul Darvari, care pe atunci era biserică de mir — fusese desfiinţat schitul de puterea comunistă — , unde era un preot foarte bun, părintele George Teodorescu. Acesta, aşa cum se vede şi din Jurnalul fericirii, l-a si miruit după ieşirea din temniţă, pentru că părintele Mina Dobzeu l-a botezat, dar nu a avut Sfântul Mir in inchisoare. Eu, ducându-mă la Darvari, am auzit de la cei foarte serioşi in preocupările spirituale că o sumedenie de intelectuali de rasă merg la biserica respectivă, avându-l duhovnic pe părintele George Teodorescu. Printre aceia era şi el. Il observam in biserică, stând in spate, recules la Sfânta Liturghie si foarte discret. Mai târziu l-am cunoscut faţă către faţă. După ce mi-am terminat studiile la Institutul de Construcţii din Bucureşti, la Facultatea de căi ferate, drumuri poduri, am profesat o vreme, apoi am făcut Facultatea de Teologie la Sibiu şi am ajuns preot in Turda. Ei, intr-o după-masă, in 1980, bate la uşă, intră si se prezintă un domn: „Sunt fratele Nicolae, m-a trimis fratele Mitrofan să vă fac o vizită”. Imediat am făcut legătura, cine este fratele Nicolae: era omul distins care venea la biserica Schitului Darvari.

– Era foarte nonconformist!

– Da, poate nonconformist, dar in acelaşi timp foarte sincer, foarte direct. Imediat infiripa cu tine un dialog plăcut. Apoi mi-a povestit o sumedenie de lucruri din preocupările lui spirituale din căutarea pe care a avut-o pană s-a increştinat. Ţi le spunea foarte direct. Şi după aceea calvarul. Calvarul suferinţelor lui. Nu se plângea. Le-a socotit o şansă, aşa cum bine se vede şi din Jurnalul fericirii. Le relata cu multă naturaleţe şi, aşa cum vă spuneam, era foarte apropiat de cei simpli. Mai ales cei tineri îl iubeau, il inconjurau cu râvnă. Pe vremea aceea, erau multi tineri care veneau la biserica mea parohială din Turda. Printre ei era actualul stareţ de la Rohiţa, părintele Vasile. Dintre mulţimea de tineri care- l inconjurau cu drag era şi el. Si s-a legat de el, pentru că atunci era la liceu in Turda, dar după aceea, l-a urmat la mănăstire la Rohia, unde l-au avut stareţ pe părintele Serafim şi apoi pe Prea Sfinţitul Iustin.

– Inalt Prea Sfintia Voastră, credeti că ar putea fi canonizat Nicolae Steinhardt?

– Nu mi-am pus problema. Dar nu ştiu dacă şi-ar pune-o el, dacă ar fi intre noi. A fost un creştin de vocaţie, un trăitor. Nu ştiu dacă se poate incă pune problema aceasta.

– Dar l-ati văzut ca pe un om induhovnicit?

– L-am văzut ca pe un om induhovnicit, dar nu era un festivist. Aşa că, dacă canonizarea lui îi interesează pe unii doritori de festivism sau de senzaţii tari, cred că aceasta i-ar repugna lui Steinhardt. Eu cred că este în lumea celor drepţi, că se roagă pentru noi, dar nu-mi pun problema canonizării.

Sursa : Razboi intru Cuvant