Acest om mi-a devenit nesuferit!

Deseori te întristezi și cârtești: „Acest om mi-a devenit nesuferit! Mă ocărește, mă disprețuiește, mă vorbește de rău, să vezi ce-i fac!”

Dar această atitudine este greșită. Așa ceva ar zice un musulman care are drept îndrumător Coranul, și nu un creștin care are drept căluze pe Hristos și Evanghelia! Cu alte cuvinte, de vreme ce ești creștin, ești dator să abordezi relațiile tale cu semenii prin prisma învățăturii lui Hristos, și nu prin prisma preceptelor Coranului.

Primul lucru pe care Hristos îl dorește de la noi, creștinii, este să arătăm iubire fată de aproapele nostru, așa cum spune în Sfânta Evanghelie: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39). Nu spune doar să-l iubești, ci precizează: „ca pe tine însuți”.

Și cum te iubești pe tine însuți? Dorind întotdeauna ca ceilalți să-ți vorbească respectuos, să-ți arate iubire. La fel fă și tu cu aproapele tău! Nu dorești să asculți cuvinte grele la adresa ta, ci doar cuvinte frumoase. Și, dacă auzi ceva grav, te străduiești să le demonstrezi nevinovăția ta celor care te osândesc. La fel fă și pentru aproapele tău: nu îngădui să fie osândit, și dacă auzi ceva rău despre el, să-i sari în apărare! „Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea!” (Luca 6, 31). (1).

Domnul merge mai departe și spune că, dacă aproapele tău are ceva împotriva ta, trebuie să scoți răutatea dinlăuntrul tău, căci altfel El nu-ți primește darul: „Dacă îți vei aduce darul tău la altar, și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întăi și împăcă-te cu fratele tău și apoi venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24).

Mântuitorul nu spune: „Dacă îți amintești când pleci de acasă spre biserică de fratele tău că are ceva împotriva ta”, ci dacă îți amintești în momentul în care ajungi în biserică (și poți să vii de la zeci de kilometri depărtare, pentru că atunci iudeii aveau un singur templu, cel din Ierusalim) și ești gata să aduci darul tău. Deci spune aceasta ca să nu-ți găsești scuze: „Nu-i nimic între noi”, „Am bătut atâta cale până aici…”, „de fapt eu n-am nimic cu el, el are ceva cu mine!”

Dacă el are ceva cu tine, vei fi avut și tu ceva cu el, „vei fi clocit” înlăuntrul tău gânduri împotriva lui, întinându-ți inima.

Domnul însă te dorește curat, vrea să nu existe în cugetul tău nici urmă de ținere de minte a răului: „Să nu dușmănești pe fratele tău în inima ta!” (Levetic 19, 17). Așadar, lasă să darul tău în fața altarului (chiar dacă ai făcut până aici atâta drum), întoarce-te și caută-l pe fratele tău, împacă-te cu el, și după aceea vino și adu-Mi darul tău!

de Arhm. Vasilios Bacoianis