Hai să fim mai buni în aceasta lume, doar aşa o putem schimba! Primul pas în această schimbare începe de la propria persoana.
Ce gandesc eu citind cele de mai sus : da, vointa este capitala, esentiala , desi cere timp in a o exersa, ca si rabdarea. De fapt ele se impletesc si se suprapun in acest efort de durata.
In loc sa reactionam cu indignare la o ofensa , chiar nedreapta, sa ne gandim la noi : cum as fi procedat eu in locul persoanei din fata mea? Oare nu am actionat similar in multe asemenea dispute?
Sa ne autoanalizam constant : la sfarsitul zilei si chiar pe parcurs sa ne revedem ca si cu ochii altcuiva reactiile , cuvintele, gesturile, gandurile….incet, insa sigur, putem sa ajungem acolo unde o reactie nepotrivita a altcuiva sa nu ne mai socheze ca fiind un ultragiu …va aparea ca ceva cunoscut, familiar si ne va da imboldul si mai mare ca sa ne schimbam atitudinile …chiar sa-i ajutam pe ceilalti care sunt doritori de o vorba mai blanda, sau de un sfat- cand singuri nu isi dau seama ( nici pe moment si poate nici mai tarziu dupa ce s-au “racorit” ), ca au facut rau . Sunt persoane, poate mai multe decat ne inchipuim, care vor raspunde binevoitor blandetii si cuvintelor spuse cu bunatate….si va fi un pas inainte . Daca altii in , schimb, nu vor raspunde in aceeasi maniera si nu vor lasa mania la o parte, sa nu ne descurajam dar nici sa nu ne suparam . Raul ar invinge in cazul asta.
Dumnezeu sa ne ajute!
Cristina David
Sfaturile Stareţului Zosima din romanul Fraţii Karamazov al lui Dostoievski
Copilul meu, ia seama şi nu uita să te rogi. Fiece rugăciune, dacă este pornită din inimă, mărturiseşte un simţământ nou, iar acel simţământ e, la rândul său, izvorul unei idei noi, ce nu ţi-a trecut niciodată prin minte până atunci şi care te va îmbărbăta; astfel, îţi vei da seama că rugăciunea aduce cu sine un spor de înţelepciune.
Nu uita, deci, să spui în fiecare zi, în gând, ori de câte ori îţi stă în putinţă: „Miluieşte, Doamne, pe toţi cei ce s-au înfăţişat astăzi înaintea Ta”.
Căci nu e ceas şi nu e clipă în care mii de oameni să nu părăsească viaţa pământească, iar sufletele lor urcă în ceruri. Şi câţi dintre ei nu se despart de lume însinguraţi şi stingheri, cu amară tristeţe şi adâncă mâhnire la gândul că nu-i nimeni care să plângă după ei, că nimeni, poate, n-are habar de mai trăiesc sau nu!
Şi cine ştie dacă nu tocmai atunci, din celălalt capăt al pământului, se înalţă spre Domnul ruga ta pentru odihna sufletului lor, deşi nu i-ai cunoscut în viaţă şi nici ei nu te-au cunoscut pe tine. Cât de înduioşat va fi sufletul singuratic ce se înfăţişează cu teamă înaintea Domnului, când va simţi că, în clipa aceea înfricoşată, mai e totuşi cineva pe lume care se roagă pentru el, o fiinţă pământeană care-l iubeşte! Şi Dumnezeu va căta cu drag la voi amândoi, căci dacă tu te-ai îndurat de sufletul acela, cu atât mai vârtos se va îndura de el, în nemărginita Lui milă şi dragoste. Şi-l va ierta poate tocmai pentru rugăciunile tale.
Fraţilor, nu pregetaţi, cuprinşi de spaimă în faţa ticăloşiei oamenilor; iubiţi-i aşa ticăloşi cum sunt, căci astfel, iubirea voastră va fi după chipul şi asemănarea iubirii lui Dumnezeu, ridicându-se pe culmea cea mai înaltă a dragostei pământeşti. Iubiţi toată plăsmuirea Ziditorului acestei lumi, în întregimea ei, precum şi fiecare grăunte de nisip în parte.
Cătaţi cu drag la fiece frunzuliţă, la fiece rază de soare. Iubiţi dobitoacele necuvântătoare şi firul de iarbă, iubiţi orice lucru neînsufleţit. Iubind, veţi înţelege taina divină ce se ascunde în toate şi desluşind-o o dată pentru totdeauna, cu fiecare zi vi se va arăta tot mai lămurit. Numai aşa veţi putea îmbrăţişa întreaga lume cu o dragoste desăvârşită, atotcuprinzătoare.
Iubiţi dobitoacele: către ele şi-a îndreptat Dumnezeu mai întâi gândul şi le-a hărăzit o bucurie senină. Nu le-o stricaţi şi nu le chinuiţi, feriţi-vă să le răpiţi bucuria de a trăi, spre a nu sta împotriva celor lăsate de Dumnezeu. Omule, nu te semeţi, socotindu-te mai presus decât dobitocul necuvântător, căci, cu toată semeţia ta, pângăreşti pământul oriunde îţi calcă piciorul, şi-n urma ta rămâne o dâră de putregai. Şi, din păcate, vai vouă, aşa se întâmplă aproape cu fiecare dintre noi!
Iubiţi mai cu osebire pruncii, căci şi ei sunt fără de prihană, ca îngerii din cer şi trăiesc pentru a ne umple sufletul de duioşie şi pentru a ne curăţa inimile noastre păcătoase, luminând asupra noastră ca un semn ceresc. Vai de cel ce umileşte un prunc! (…)
Ţi se întâmplă uneori să stai în cumpănă, nedumerit, în faţa păcatului omenesc, întrebându-te: „Cum să-l iau, cu osândire sau cu smerită dragoste?”. Alege totdeauna dragostea cea smerită. Şi dacă te-ai hotărât aşa, o dată pentru totdeauna, nu-ţi va fi greu să cucereşti întreaga lume. Dragostea împletită cu smerenie este o putere înfricoşată, mai vajnică decât oricare alta de pe faţa pământului, căci n-are asemănare.
Prieteni dragi, rugaţi-vă Domnului să vă blagoslovească, dăruindu-vă bucuria. Bucuraţi-vă ca nişte copii, ca păsările văzduhului.
Să nu vă înspăimânte ticăloşia oamenilor, nici să vă gândiţi că s-ar putea zăticni în ostenelile voastre, zădărnicindu-vă truda. Să nu ziceţi: „Vajnic este păcatul, aprigă ticăloşia şi plină de vârtoşie răutatea ce ne înconjoară, când noi suntem singuri şi slabi. Răutatea lumii va ridica stavilă în calea străduinţelor noastre, osteneala şi toată fapta bună nu vor fi de niciun folos”. Nu lăsaţi să vă biruie deznădejdea, feţii mei! Nu e decât un mijloc ca să scapi de ea: pasă de-ţi încarcă sufletul cu toate păcatele oamenilor, socotindu-te singurul vinovat. Şi pe bună dreptate, prietene drag, căci, de îndată ce te vei simţi în adâncul inimii răspunzător pentru toţi şi pentru toate, ai să-ţi dai seama că este într-adevăr aşa, că numai tu eşti vinovat de toate şi faţă de toţi. Iar dacă, dimpotrivă, încerci să arunci metehnele tale, trândăvia şi neputinţa ta în seama celorlalţi, vei sfârşi prin a cădea în ispita trufiei satanice şi prin a cârti împotriva lui Dumnezeu.
Căci trufia e meşteşug diavolesc şi anevoie ne putem da seama de ea, aici, pe pământ, de aceea ne putem înşela atât de uşor şi cădea atât de lesne în greşeală, ba încă, pe deasupra, suntem încredinţaţi c-am făcut cine ştie ce lucru minunat şi de ispravă.
Multe din cele mai straşnice simţăminte şi imbolduri ale firii noastre nu le putem pricepe aici, pe pământ; nu te lăsa uluit de ispită, nici nu-ţi închipui cumva că pe temeiul acesta te-ai putea dezvinovăţi; Judecătorul ceresc nu-ţi va cere să dai socoteală pentru ceea ce mintea ta nu s-a învrednicit să priceapă, ci pentru ceea ce era pe înţelesul tău. Şi ai să te încredinţezi că aşa este când ai să te înfăţişezi la scaunul judecăţii, pentru că atunci ai să le vezi pe toate aşa cum sunt şi n-ai să mai poţi tăgădui nimic.
—
Notă: Starețul Ambrozie de la Optina (prăznuit pe 10 oct.) este sfântul care l-a inspirat pe Dostoievski în portretizarea chipului literar al Starețului Zosima din capodopera sa, Frații Karamazov.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Similare
Dumnezeu este Iubire 