Astăzi, 10 ianuarie, îl serbăm pe Cuviosul Antipa, sfântul roman cel mai important din Biserica Ortodoxă Universală – slujba și acatistul său au fost întocmite de PS Episcop Ioachim Băcăuanul

Viata Sfantului Cuvios Antipa de la Calapodesti.

Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de el egumenului Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei. S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elisabeta. A învăţat carte la şcoala satului. Încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei.
Dar pe când avea 20 de ani „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”, cum scria biograful său. Drept aceea, şi-a părăsit familia, îndreptându-se spre Mănăstirea Neamţ, insa stareţul de aici nu l-a primit. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-l făcuse în copilărie. Stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. Incepea astfel un drum lung dar plin de lumina , tânărul Alexandru avea să-și înscrie numele în calendarele creștin ortodox român, rus și grec, sub titulatura de Sfântul Antipa de la Calapodești.

După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”. S-a aşezat la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări de neam român, fiind cunoscut de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti care se ducea acolo. În acest schit s-a întărit sufleteşte, prin ascultările la care a fost rânduit, ca şi prin sfaturile pe care le primea cu dragoste şi smerenie de la părinţii cu învăţătură şi viaţă îmbunătăţită.
Vreme de patru ani a trăit în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte, mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803-1842). Acum a primit „schima cea mare” a călugăriei, care cere post aspru, rugăciune şi slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot acum a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o.

In anul 1860, Cuviosul schimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova. Tocmai atunci, doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni care trăiau la Athos, Nifon şi Nectarie, începuseră zidirea Schitului românesc Prodromu, care va fi terminat şi sfinţit în 1863.  Antipa a fost rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire. A stat la un metoc din Iaşi (Bucium) al unei mănăstiri din Sfântul Munte. Numele său ajunge să fie cunoscut şi aici, încât era căutat de mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire cu adevărat creştină.

Se îndreaptă apoi spre Rusia, tot în vederea strângerii de ajutoare pentru Schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev,  pentru a se închina moaştelor Cuvioşilor părinţi din Lavra Pecerska, după care a pornit spre Moscova, şi în cele din urmă spre Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi.
Chiar din primul an al venirii sale în Rusia, a vizitat Mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care l-a impresionat în chip deosebit. Drept aceea, după ce a trimis ajutoarele la Schitul Prodromu, în noiembrie 1865 s-a aşezat pentru totdeauna la Mănăstirea Valaam, şi anume într-o chilie de la schitul cu hramul Tuturor Sfinţilor. Aici şi-a continuat nevoinţele duhovniceşti, căutând să fie folositor obştei care îl înfiase. De altfel, în această mănăstire erau cunoscute tradiţiile paisiene, căci unii dintre monahii de pe vremuri fuseseră ucenici ai marelui stareţ de la Neamţ. Datorită vieţii sale alese a ajuns să fie cunoscut în părţile de nord ale Rusiei, încât era căutat de mulţi călugări şi credincioşi, pentru slujbe şi cuvânt de învăţătură. S-au format, sub îndrumarea lui, mai mulţi ucenici care l-au urmat în cele duhovniceşti.

După 17 ani de aspră vieţuire, Cuviosul Antipa ieroschimonahul și-a dat viața în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882.  Departe de ţara sa, dar mereu cu gândul la ea. A fost înmormântat în gropniţa mănăstirii Valaam. Pentru că era cunoscut şi cinstit de toţi pentru vrednicia sa, unul din ucenicii săi, ieromonahul Pimen, i-a scris viaţa care s-a tipărit în anul următor la Petersburg, în ruseşte, sub titlul: Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa. Cartea s-a răspândit repede, încât în 1893 a apărut din nou, tot la Petersburg.

Faima lui de „sfânt” s-a menţinut atât în Rusia, cât şi la Muntele Athos, fie prin aceia care l-au cunoscut în timpul vieţii, fie prin cartea pomenită aici. Aşa se face că în 1906, deci la 24 de ani de la mutarea lui către Domnul, monahii ruşi de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon sau Rusicon, din Sfântul Munte Athos, l-au trecut în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10, care s-a tipărit atunci în limba slavă. Era deci vorba de o trecere în rândul sfinţilor fără un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei.
La noi în ţară, numele schimonahului Antipa a fost mai puţin cunoscut, de vreme ce el şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în afara hotarelor ei. Dar este o mândrie pentru noi că el a fost iubit şi preţuit de monahii ruşi, care l-au trecut în Sinaxar ca „sfânt cuvios”, fiind singurul călugăr român athonit care s-a învrednicit de o asemenea cinstire.
Faptul acesta a constituit un temei şi pentru Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în 1992, de a-l introduce în calendarele noastre în ziua chemării sale la Domnul, adică la 10 ianuarie, şi de a-l cinsti ca pe un „vas ales” al lui Hristos şi a-i cere să se roage pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

NOTA  autoarei   Pentru băcăuanii credincioși ziua sa de prăznuire, 10 ianuarie, este cu atât mai deosebită cu cât Sfântul Antipa este singurul călugar athonit român trecut în sinaxare și numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Athonului. Cuviosul Antipa s-a învrednicit și de daruri minunate, precum cele ale profeției și vederii cu duhul. 

Numele si faptele sale minunate se vor raspandi cu repeziciune in nordul Rusiei, ceea ce va avea ca efect multimi de credinciosi veniti in pelerinaj la Valaam, pentru a putea vorbi cu alesul lui Dumnezeu. El se va invrednici si de daruri minunate, precum cele ale profetiei si vederii cu duhul.

In chilia lui nu era nici pat, nici scaun. Lunile, miercurile si vinerile de peste an, precum si in cea dintai saptamana a postului Sfintelor Pasti, nu gusta si nici nu bea nimic, iar in restul zilelor ii era de ajuns mancarea pe care o primea sambata la pranz.

Sfantul Antipa si-a cunoscut sfarsitul mai inainte cu trei zile, cand icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot in aer si, in timp ce restul icoanelor din chilie au cazut, s-a asezat singura pe pieptul Sfantului. Dupa trei zile, in chilia sa de la Valaam, in timp ce ucenicul sau ii citea Acatistul Maicii Domnului, Sfantul Antipa a adormit in pace, in varsta de 66 de ani.

În județul Bacău există și o mănăstire ce-l are ca patron spiritual pe Cuviosul Antipa. Piatra de temelie a acestui așezământ monahal a fost pusă în anul 2006, de către PS Episcop Ioachim, iar construcția  este susținută financiar și material de mulți creștini care doresc ca această mănăstire să devină un punct de referință pe harta pelerinajelor din județul Bacău. Mai ales că, părintele stareț, Pahomie Parfene, a adus spre închinarea credincioșilor crucea Cuviosului Antipa și o părticică din sfintele sale moaște.

Cristina David

http://www.sfantipa.ro/ro_intro.html (site-ul oficial al manastirii)

surse de documentare : Sfintii Ocrotitori ai Moldovei