Parintele Cleopa – DRAGOSTEA FAŢĂ DE ZIDIREA LUI DUMNEZEU

Ce folos află zidirea din partea mea, înaintea lui Dumnezeu, dacă eu îi ofer din dragostea mea? Are ea vreun folos înaintea lui Dumnezeu?

– Iată ce este, frate Ioane! Zidirea aceasta nu simte că o iubim noi, că n-are raţiune şi nici sentiment. Două puteri are sufletul nostru. Ai văzut la Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatică: „Cele două părţi domnitoare ale sufletului: mintea şi sufletul”. Creierul, care este sălaş al minţii, este unealta raţiunii şi inima este locul sentimentului, a simţirilor duhovniceşti. Zidirile nu simt că le iubim sau le urâm şi nici n-au suflet cu durere.

Să ştii mata că patru sunt felurile vieţuitoarelor din lume, după Sfinţii Părinţi. Aşa! Ţine minte: Îngerii au minte şi duh, oamenii au trup, minte, duh şi suflet; animalele au trup şi suflet, dar suflet cu simţire, că dacă îl tai, îl doare, nu-i aşa? Iar ierburile şi copacii şi tot ce este vegetal de pe pământ au viaţa firii, suflet fără de simţiri. Înţelegi? N-are raţiune şi nici sentiment, ca să simtă că-l iubeşti sau că-l urăşti. Şi nici dacă ai tăiat cu coasa florile sau ai doborât un copac în pădure, nu simt ceva. Ele au numai viaţa firii; cresc şi scad, fără sa aibe dureri.

Şi atunci, dacă am iubi pe oricare dintre cele patru feluri de vieţuitoare, care coboară de la Dumnezeu în jos, ele ne pot sui pe noi, care suntem fiinţe raţionale şi avem minte, cuvânt şi duh, în chipul Sfintei Treimi, pe treptele urcuşului duhovnicesc, către Dumnezeu.

Toată zidirea – auzi ce spune Apostolul Pavel – suspină până azi, aşteptând slobozenia slavei fiilor lui Dumnezeu. Că zidirea este sub păcat de când a fost corupt Adam, stăpânul zidirii, în rai.

În Hronograf am găsit de ce a pus Dumnezeu numele lui Adam de patru litere. Adam înseamnă: răsăritul, apusul, miazăzi şi miazănoapte.

Aceste patru litere le-a pus Dumnezeu în Adam, pentru că în el trebuia să facă o putere care să stăpânească cele patru părţi ale lumii: răsăritul, apusul, miazăzi şi miazănoapte. Iar Hristos când vine, vine cu crucea, formată din patru. El vine ca să sfinţească cele patru părţi ale lumii simţite şi să binecuvinteze toate popoarele lumii.

Adam avea o mireasmă în rai, ca stăpân al tuturor făpturilor, încât leii, leoparzii şi balaurii, când îl miroseau, veneau şi-i lingeau picioarele. „Stăpânul!” A pierdut această mireasmă când l-a scos din rai, spune Sfântul Isaac Sirul, şi acum leul vrea să-l omoare, balaurul să-l muşte, celelalte să-i facă rău. Şi a rămas – fiindcă a rămas o scânteie a darului lui Dumnezeu când s-a corupt firea în rai – cum ar rămâne o scânteie în cenuşă, prin care s-a ridicat Adam înapoi prin Învierea Mântuitorului. De aceea o seamă de animale încă se tem de om şi celelalte mai multe îl urăsc pe om, căci atunci când a căzut el din ascultarea Ziditorului şi ele s-au abătut din ascultarea lui.

Dar şi acum un om duhovnicesc poate fi ca Adam înainte de cădere, cum a fost Sfântul Gherasim de la Iordan, căruia i-a slujit leul 60 de ani sau Sfântul Antonie şi alţii, care luau aspide şi şerpi în mână sau unii care stăteau cu urşii, cum a fost Sfântul Ioanichie cel Mare.

Ai văzut că aceşti sfinţi, cum v-am vorbit în treptele urcuşului duhovnicesc, s-au îndumnezeit după dar? S-au făcut dumnezei şi atunci animalele şi balaurii li se supuneau din nou şi toate le slujeau.

Ai văzut ce spune în Limorar: Unul dormea în peşteră cu leul şapte ani de zile. Când venea cineva îi zicea leului: „Stai pe loc, să nu vatămi pe cineva!” Şi a întrebat altul:

– Părinte, cum stai cu leul? Nu te temi că te va mânca?

– Nu! Am să vă spun. De şapte ani dorm cu el, spate la spate, să ne încălzim. Şi el îmi păzeşte puţinele straturi de caprele sălbatice. Dar mi-a spus îngerul Domnului, că acest leu peste trei ani are să mă mănânce pe mine!

– Dar de ce nu fugi de aici, dacă o să te mănânce?

– Nu! Oriunde m-aş duce, tot leul mă mănâncă.

– Dar de ce?

– Mi-a spus îngerul: „Când erai în lume erai păstor de oi. Erai cu o turmă şi aveai câini răi. Şi a venit un om care era trecător şi au sărit câinii, şi tu ai putut să-l aperi şi nu te-ai dus. Şi până ai ajuns tu câinii l-au muşcat rău pe om şi omul acela n-a trăit mult şi a murit. Şi eşti dator cu o moarte, să fii şi tu muşcat şi mâncat de fiară. Şi peste trei ani acest leu, care te încălzeşte şi ţi-i slugă, te va mânca, ca să-ţi ierte Dumnezeu păcatul. Şi oriunde te duci, leul te mănâncă. Aceasta a rânduit Dumnezeu, ca să plăteşti cu moartea ta moartea acelui om pe care nu l-ai apărat de câini”.

Deci toate-s cu rânduială, frate Ioane!”

sursa : cartearomaneasca