Vindecarea miraculoasa

“Parintele Serafim Man“, scrie Nicolae Steinhardt in “Autobiografia” sa, “s-a imbolnavit foarte grav si a fost internat in stare aproape disperata la un spital din Cluj. De acolo, din ce in ce mai bolnav, a venit, in august 1980, la Rohia, numai ca sa ma calugareasca pe mine, potrivit fagaduintei ce-mi facuse”.

Era o dimineata de vara cand doctorii l-au externat. Facusera tot ce se putea pentru a-l salva, dar cancerul ajunsese la metastaza. Atunci s-au hotarat sa il trimita acasa, in manastire, pentru a putea muri in murmurul rugaciunilor citite la strana, alaturi de fratii pe care ii iubea nespus. Profesorul care-l ingrijise i-a spus parintelui sincer: “Mai ai de trait ceasuri, nu zile!” si l-a rugat pe sofer sa mearga direct la Rohia, fara opriri pe drum.

Doctorii se aratasera neputinciosi, dar parintele mai avea o ultima nadejde. Zice: “Asa ca i-am spus Mantuitorului – “Daca mai am ceva de lucrat aici, lasa-ma in viata, daca nu, ia-ma la Tine”!”. Ochii parintelui se umplu de lacrimi si vocea i se ineaca si mai mult. Privirea cauta spre inlauntru, spre acea “inima” interioara, in care mintea devine simtire de Dumnezeu. Sunt sigur ca in astfel de momente, o ureche atenta ar putea deslusi freamatul unei aripi de inger. “Ce puteam face la manastire, decat sa ma pun staruitor pe rugaciune? “Maica Domnului, fa-ti mila, roaga-te fierbinte Lui Dumnezeu pentru mine pacatosul! Ajuta-ma!”. Si alte rugaciuni improvizate, da’ rostite cu staruinta! Mereu, mereu m-am rugat. Cu doua scopuri. Intai, scopul principal, sa ma ierte Dumnezeu. Si, in al doilea rand, sa ma vindece. Si m-a vindecat si, iata, traiesc si azi…”.

Parintele SERAFIM MAN, duhovnicul lui Nicolae Steinhardt  Povestita atat de simplu, minunea devine aproape fireasca, parte din mersul natural al lumii sub veghea lui Dumnezeu. Parintele Man si-a implinit promisiunea facuta: tunderea intru monahism a celui care avea sa devina Nicolae de la Rohia, monahul cu condei de profet. Evenimentul s-a petrecut in vara anului 1980, discret, fara stirea puternicilor zilei, care ar fi putut zadarnici totul.

Dupa acea slujba, implinita de un muribund, vindecarea miraculoasa a devenit evidenta. Parintele Serafim a inceput incet, incet sa manance, apoi sa slujeasca in altar. Un an de zile a durat pana cand s-a intremat pe deplin si si-a reluat slujirea de staret si lupta cu comunistii. Dorea sa primeasca oameni tineri in lavra, la usa bateau novici, dar i se interzicea cu brutalitate. Politrucul ii spunea deseori: “Ai nevoie de oameni? Angajeaza barbati casatoriti! Tineretul lasati-l sa se insoare, sa mearga la scoli, nu la manastire”. A rabdat toate acestea pana in 1984, cand s-a retras din fruntea fratilor, daruindu-se doar rugaciunii si spovedaniei credinciosilor.

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/02/12/pr-serafim-man-trecut-domnul-marturii/ )

Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca pe Parintele Serafim alaturi cu dreptii . AMIN