Sa respingem MINCIUNA
„Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiți adevărul” (Efeseni 4, 25)
Apostolul Pavel se adresează cu aceste cuvinte celor ce au cunoscut adevărul creștinismului, convingându-i să renunțe cu totul la minciună, care era atât de răspândită pe vremea aceea. Pare-se că sufletul omului, chiar dacă a suferit o schimbare, nu se poate lepăda ușor și dintr-odată de minciună, pe care o poartă ca pe o haină de toate zilele.
Facem mereu schimb de cuvinte goale, vrând-nevrând continuăm să ne ocupăm de lucruri superficiale, ne înșelăm unii pe alții, acordând o importanță exagerată unor conversații banale, vorbim de prisos, sub pretextul amabilității. Nu doar în cuvintele, ci și în privirile noastre, în gândurile și în simțămintele noastre arareori își găsește loc – vai! – adevărul neîndoielnc. În toate raționamentele noastre se amestecă și ceva nefiresc, artificial, ceva din ceea ce ne-am obișnuit să numin „etichetă socială”.
Privim lumea prin ochii unor prejudecăți agreabile, facem foarte rar ceea ce ne îndeamnă inima. Vai cât de puțin gândim și simțim corect! De câte ori, în pofida conștiinței noastre și chiar a cuvântului lui Dumnezeu, ne mulțumim să facem gesturi și demersuri de o corectitudine aproximativă; cât de des denaturăm și sulimenim adevărul cu vorbele noastre!
Totuși, pentru ca să merităm să ne numim poporul lui Dumnezeu, ar trebui ca mereu și în toate să respectăm suprema lege care nu îngăduie, în nici o privință duplicitatea. La temelia gândirii noastre trebuie să stea adevărul, care să ne conducă fiecare pas în viață.
Cristian Stavriu
Pornind de la articolul domnului Cristian Stavriu , a carui activitate in domeniul raspandirii Cuvantului Domnului nostru Iisus Hristos si a invataturilor marilor traitori in credinta crestin-ortodoxa o apreciez mult si o respect, mi-au venit in minte cateva precizari in legatura cu subiectul abordat de dansul si anume, minciuna.
Minciuna este tocmai opusul Adevarului , asadar din perspectiva crestina este atitudinea care respinge din pornire revelarea celor dezvaluite noua de Dumnezeu. Respingerea Binelui si aderarea la rau , la cai intortocheate care ne indeparteaza de tot ce este curat, sincer, bun si placut Domnului . Noi stim, simtim ca Dumnezeu este Iubire , El vrea binele nostru . Orice indepartare de la invataturile Lui si neascultare a lor ne fac foarte rau pentru ca ne intuneca ratiunea si ne innegresc sufletul. Minciuna este una din caile prin care noi nu ascultam de El si ne indepartam primejdios de mult de sansa pe care ne-a daruit-o , si anume aceea de a ne mantui .
In lumea noastra , in societatea moderna , omul se loveste de multe ocazii in care , conform normelor scrise sau nescrise , o minciuna ar putea fi calea cea mai usoara si mai putin neplacuta de a scapa de urmarile neimplinirii unor responsabilitati acceptate. Aici am in vedere multe domenii de activitate cum sunt in primul rand politica si justitia. Grav, foarte grav. Oamenii s-au „vaccinat” atat de mult de frica de Dumnezeu incat nu ezita sa incalce la tot pasul ,cele mai sfinte porunci date spre binele nostru , pentru pacea si buna intelegere intre oameni.
Parintele Arsenie Boca atunci cand vorbeste despre Adevar ne spune ca „cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.” Asadar minciuna ca antiteza adevarului este cel mai greu pacat.
De curand am citit un articol pe site-ul Razboi intru Cuvant in care am aflat despre cartea psihiatrului american Morgan Scott Peck intitulata ” Psihologia Minciunii. Speranta de a vindeca raul uman”. Din aceasta lucrare de mare rasunet am ales urmatorul paragraf prezent si in articol :
In legatura cu sacrificarea semenului de catre unii dintre noi cu scopul de a pastra intacta o imagine nestirbita de pacat a propriei persoane , doresc sa atrag atentia asupra unui alt aspect al minciunii, anume minciuna fata de noi insine. Cu alte cuvinte autoamagirea. Acest resort psihologic al omului se declanseaza atunci cand el, refuzand sa-si recunoasca propriile pacate , cauta cu orice pret sa arunce toata vina pe altcineva si devine astfel un „om al minciunii” care se caracterizeaza printr-o consecventa in a face rau (uneori ascuns, subtil) celorlalti.
In alta parte a cartii mentionate se mai afirma urmatoarele :
“Gasirea tapului ispasitor este un mecanism pe care psihiatrii il numesc PROIECŢIE. Intrucat cei rai, in sinea lor, se simt fara greseala, este inevitabil ca ei sa intre in conflict cu lumea, conflict pe care-l vor percepe invariabil ca fiind din vina lumii. Deoarece ei trebuie sa-si nege propria rautate, ii vor percepe pe ceilalti ca fiind rai. Ei proiecteaza propriul rau asupra lumii. Nu gandesc niciodata despre sine ca sunt rai; pe de alta parte, ei vad mult rau in ceilalti.”.
Psihologia Minciunii.Speranta de a vindeca raul uman" editia a II-a Autor : M Scott Peck
- O carte tulburătoare, fascinantă, ce redeschide vechea discuţie despre esenţa răului uman. Deşi de-a lungul timpului această problematică a fost dezbătută mai degrabă de filozofie şi religie, avem acum o altă abordare – din perspectiva unui psihiatru cu o remarcabilă deschidere interdisciplinară. Un tur de orizont asupra naturii umane, un dialog deschis între psihologie şi religie. Cazurile clinice prezentate aici, manifestări ale răului în viaţa cotidiană, deşi la prima vedere pot fi catalogate drept maladii psihice, la o analiză psihiatrică atentă refuză să se înscrie în categoriile standard ale psihologiei sau psihiatriei. Minciuna este trăsătura cea mai relevantă a răului ce sălăşluieşte în oameni, ea fiind atât un simptom, cât şi o cauză a răului.
La limita dintre ştiinţă şi religie, Psihologia minciunii îi oferă cititorului o nouă perspectivă asupra unor subiecte controversate, iar în final îi poate schimba chiar viziunea asupra vieţii.Morgan Scott Peck (1936–2005) a fost un cunoscut şi apreciat psihiatru şi autor american.A absolvit Friends Seminary în 1954, Harvard în 1958 şi a obţinut titlul de doctor în medicină în 1963, la Case Western Reserve University. De-a lungul carierei sale de psihiatru, a ocupat diverse funcţii administrative guvernamentale. A fost director la New Milford Hospital Mental Clinic şi a practicat psihiatria în cadrul unui cabinet particular în New Milford, Connecticut.
Lucrările lui Peck reprezintă o sinteză a experienţei obţinute din practica psihiatrică şi a unei puternice şi distincte perspective religioase. Una dintre convingerile sale este că oamenii în care sălăşluieşte răul îşi atacă semenii în loc să se confrunte cu propriile eşecuri. Opiniile sale religioase au fost criticate de anumiţi fundamentalişti creştini (de exemplu, Debbie Dewart).
În 1984, Peck a colaborat la înfiinţarea Foundation for Community Encouragement, o fundaţie nonprofit de educaţie publică, a cărei misiune declarată a fost de „a învăţa indivizii şi organizaţiile principiile comunităţii“. Fundaţia şi-a încetat activitatea în 2002.
În 1994, Peck şi soţia sa, Lily Ho (de care s-a despărţit în 2004), au primit Premiul Internaţional pentru Pace al Comunităţii lui Hristos.
De acelaşi autor, la Curtea Veche Publishing au mai apărut Drumul către tine însuţi (2001) şi Drumul către tine însuţi şi mai departe (2007, 2008).
