Astazi,  in ziua de 2 iulie sarbatorim pe Sfantul Voievod Stefan cel Mare pe care norodul Moldovei il privea ca sfant inca din vremea cand traia si se inchina inaintea fiecarei batalii , si dupa castigarea ei (a invins cu armata lui de razesi crestini 34 din cele 36 de batalii impotriva cotropitorilor, cu precadere turci ) ridica inca o manastire…

Ştefane, Măria Ta,/Tu la Putna nu mai sta,/Las Arhimandrutului/Toată grija schitului,/Lasă grija Sfinţilor/În sama părinţilor,/Clopotele să le tragă/Ziua ntreagă, noaptea ntreagă,/Doar sa-ndura Dumnezeu

Ca să-ţi mântui neamul tău! 

( fragment semnificativ din poezia de mare rasunet, DOINA , a poetului Mihai Eminescu )

STEFANE MARIA TA , TU TE STII RUGA . VOIEVOD MARE SI SFANT MULT IUBIT DE ROMANI, ROAGA-TE AZI MAI MULT CA ORICAND LA DUMNEZEU PENTRU TARA SI NEAMUL TAU ! AMIN

Pentru ca multi contemporani resping sfintenia lui Stefan cel Mare, vom reda cateva marturii ale Pr. Prof. Dr. Constantin Coman:

„Atunci cand pun in discutie problema sfinteniei lui Stefan cel Mare, intelectualii in discutie fac dovada unei incorecte cunoasteri a conceptului de sfintenie asa cum este el perceput in Biserica Ortodoxa. Mentalitatea ai carei exponenti sunt cei in cauza opereaza cu o acceptie putin deformata a sfinteniei, socotind ca aceasta tine de performantele mai ales morale ale unui om. Este o acceptie inexacta sau cel putin incompleta. Aceasta ar fi ceea ce noi numim indeobste curatenia sau puritatea, care este o premisa, dar nici suficienta si nici absolut necesara sfinteniei. Acceptiunea consacrata a sfinteniei in Rasaritul ortodox este data in mod necesar de raportarea la Dumnezeu. Aceasta este confirmata si de sensul dat in limbajul comun familiei de cuvinte: sfintenie, sfant, sfintire.

Este sfant cineva sau ceva care a fost sfintit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit intr-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfintenia se dobandeste prin impartasirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Insusi. Numai Dumnezeu este sfant prin Sine si singurul izvor al sfinteniei. Omul devine sfant prin impartasirea de sfintenia lui Dumnezeu … De aceea, simtamantul suficientei de sine – pe care-l cultiva inclusiv constiinta cuminteniei morale si indreptatirea de sine intemeiata pe stiinta – este cea mai mare piedica in calea omului spre Dumnezeu si, prin urmare, in calea omului spre sfintenie, si nu pacatele lui. Mantuitorul Hristos limpezeste odata pentru totdeauna aceste lucruri, deschizand usa Imparatiei cerurilor vamesilor, talharilor, desfranatelor etc. Sfintele Evanghelii ne arata foarte clar ca nu cei drepti, ci cei pacatosi se apropiau de Hristos si tot acestia sunt cei care-L primesc si-si ofera sansa impartasirii de puterea Sa dumnezeiasca. Cei drepti, sau mai curand cei care se considerau drepti se inchid asfixiant in limitele proprii si in propria logica si Il resping pe Hristos cam cu aceleasi argumente cu care resping contemporanii nostri sfintenia lui Stefan cel Mare.

Cine judeca in felul acesta sfintenia lui Stefan cel Mare va fi nevoit, pentru a fi consecvent cu sine – sa rastoarne complet criteriile Mantuitorului Hristos si ale Sfintelor Evanghelii si pe cele cu care Biserica a operat de-a lungul veacurilor, umpland calendarul sau cu pacatosi si nu cu drepti. De altfel, o evidenta usor de constatat pana astazi este faptul ca bisericile noastre nu sunt pline nici de carturari, nici de cei puternici, nici de cei drepti, ci de cei pacatosi, simpli, care nu se gasesc suficienti lorusi si cauta implinire in afara lor”.

(Fragment din lucrarea „Prin fereastra bisericii sau o lectura teologica a realitatii”, Editura Bizantina)

articol alcatuit de Cristina David