Parintele Teofil Roman: MAREA NOASTRA CADERE – INCREDEREA IN SINE SI VIATA TRAITA “PE CONT PROPRIU”, IN AFARA VOII LUI DUMNEZEU. Cum putem ajunge a dobandi pacea lui Hristos si a lepada “grija cea lumeasca” la Liturghie?

Parintele Arhimandrit Teofil Roman –  exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Clujului si eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj, la una din predicile sale despre grijile vietii :

Este gresita aceasta intelegere ca noi doar în biserica suntem crestini si oameni duhovnicesti, iar în afara suntem oameni lumesti, oameni trupesti…

„Doamne grija cea lumeasca sa o lepadam” – Imnul heruvimic îi învaţă pe credincioşi că ei, care vor cânta cântarea întreit sfântă a heruvimilor (Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot … din timpul anaforalei) trebuie să lase toată grija cea lumească (sus să avem inimile) ca să-L primească pe Hristos prin împărtăşire.

Doamne de cate ori ne gandim noi la Tine in timpul zilei pe care Tu ne-ai daruit-o ? De cate ori ne oprim din ceea ce facem in acel moment ca sa Iti  multumim pentru ce avem? Adevarat este ca uitam…..sa ne rugam si suntem innabusiti  de stres , ne traim viata noastra in “presiunea  ”stresului, minut cu minut !

Parintele Teofil Roman ne spune din experienta sa indelungata de duhovnic : „Nu de puţine ori, în taina spovedaniei, aud mărturisiri de felul acesta: „Părinte, nu ştiu ce să fac, că şi atunci când mă rog acasă, şi când vin la biserică, nu reuşesc să scap de gânduri, de griji, oricât aş vrea să mă concentrez şi să fiu atent, nu reuşesc. Mă biruiesc gândurile şi grijile.” Şi cred că răspunsul la această întrebare și la această frământare ar putea fi şi chiar trebuie să fie un imn pe care îl auzim cântându-se de fiecare dată la Sfânta Liturghie și pe care nu ştiu cât de mult îl luăm în seamă, poate şi pentru faptul că el mai mult se cântă şi este rostit doar de preoţi în altar, anume:

Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim și făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem. Toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm, ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel nevăzut, înconjurat de cetele îngereşti. Aliluia! Aliluia! Aliluia!

„Cu alte cuvinte, noi, oamenii, aici, pe pământ, suntem chemaţi să facem ce fac îngerii în ceruri. Adică neîncetat să facem voia lui Dumnezeu şi să-L slăvim neîncetat pe Dumnezeu pentru dragostea Lui, pentru bunătatea Lui, pentru îndelunga Lui răbdare faţă de noi, cei păcătoşi, şi faţă de nespusa Lui purtare de grijă pentru fiecare dintre noi.”

Cum reusesc cei care sunt urmariti si obsedati de cele lumesti : a acumula cat mai multi bani,a trai viata la bunul plac , a-si procura case , masini, a face compromisuri urate pentru a le obtine cu orice pret….cum reusesc acesti oameni sa inteleaga ca nu aceste este scopul vietii lor aici pe pamant?

„Grijă lumească nu înseamnă a purta de grijă pentru mâncare sau băutură şi îmbrăcăminte, pentru că suntem datori să facem aceasta, de vreme ce trăim în această lume şi avem nevoie şi de mâncare, și de băutură, şi de îmbrăcăminte. Grijă lumească înseamnă a le face pe toate acestea ca scop în sine. Vedeţi că Mântuitorul atrage atenţia la un moment dat, zice: Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Adică scopul nostru nu este mâncarea și nici îmbrăcămintea, nici trupul nostru, viaţa noastră – trupul nostru ca templu al Duhului Sfânt, viaţa noastră ca dar al lui Dumnezeu, noi pe acestea trebuie să le preţuim. Aşadar, grija lumească înseamnă a le face pe toate acestea în afara lui Dumnezeu.” – ne atrage atentia Parintele Arhimandrit.

In urmarirea scopurilor lor, oamenii se bazeaza pe propria lor gandire , fara a cerceta valabilitatea ei , fara a tine cont de semenii lor , adeseori trecand peste binele acestora fara nici o remuscare…pentru ca tot ceea ce conteaza in ochii lor este „propria realizare” , afirmarea lor in fata celorlalti cu pozitii inalte, case somptuoase , vacante extravagante , imbracaminte luxoasa…si  nimic nu-i poate opri de la a face „totul” in vederea obtinerii acestor deziderate , inclusiv crime – curmarea vietii semenilor (daca le stau cumva in cale). De multa vreme, cand ajung, cand la finele zilei am ceva timp la dispozitie urmaresc unele emisiuni care prezinta filme documentare bazate pe realitatile crude ale vietii in lumea noastra.  Ceea ce afirm nu este neintemeiat si nici exagerat – de altfel noi stim ca tendinta egocentrista  a facut parte din comportamentul omului si viziunea asupra vietii  „de cand lumea”…

„Aşadar, oriunde ne-am afla, noi trebuie să căutăm voia lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă a-L primi pe Dumnezeu ca pe Împăratul tuturor; adică mintea şi inima noastră trebuie să fie întotdeauna stăpânite de Dumnezeu. În mintea şi în inima noastră trebuie să fie mereu prezent Dumnezeu. Şi atunci a lepăda grija cea lumească înseamnă a ne încredinţa în toate purtării de grijă a lui Dumnezeu, cum spunem la un moment dat într-o rugăciune de taină de la Sfânta Liturghie: Ţie, Stăpâne, iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră.”

Caci Dumnezeu Tatal a trimis pe unicul Lui Fiu pentru a se intrupa pe pamant ca Om si a ne fi exemplu viu de ceea ce inseamna omul nou, indumnezeit , opusul omului celui vechi de dupa Izgonire si Cadere . Neascultarea voii Tatalui ceresc l-a dus pe om (Adam cu spita lui) la pedepsire si i-a limitat viata vesnica prin moarte fizica si sufleteasca. Dumnezeu Tatal in marea Lui bunatate si milostivire S-a indurat si ne-a daruit o sansa , un dar : mantuirea sufletului si viata vesnica cu o conditie : aceea de a a-L asculta si a implini poruncile Lui care sunt legi si indemnuri de comportament pline de iubire pentru noi, date spre desavarsirea noastra ca fiinte omenesti si pentru a ne putea apropia de chipul si asemanarea cu El. Poruncile ne-au fost spuse prin viu grai  si demonstrate prin viata pe care a dus-o El,  de catre Domnul Iisus Hristos, iar implinirea lor este singura cale pe care suntem chemati sa mergem spre a reveni Acasa. Dar oare constientizam noi acest lucru ? Urmam calea luminata noua de Insusi Mantuitorul nostru care a pasit ca Om alaturi de cei din vremea Lui pe acest pamant? Cati au facut-o in secolele care au urmat si cati o fac acum? Cati oameni incearca din rasputeri sa isi schimbe felul de a fi si a gandi ?

„Aşadar, toate încercările noastre de a rezolva problemele bazându-ne pe propria noastră putere şi înțelepciune înseamnă grijă lumească. Faptul că omul nu încearcă să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi poate, chiar dacă şi-o pune – că de multe ori Îl rugăm pe Dumnezeu în nevoile noastre de zi cu zi – dar o facem nu în perspectiva mântuirii şi a vieţii veşnice, ci o facem doar din dorinţa de a ne asigura un confort aici, pe pământ, un rai pământesc. Şi atunci bineînțeles că noi ne rugăm lui Dumnezeu, dar nici nu cred că este nevoie să facem aceasta, pentru că El oricum poartă de grijă de toate cele necesare. Nu? Zice că pe cei drepţi îi iubeşte, dar şi pe cei păcătoşi îi miluieşte şi răsare soarele şi peste unii, și peste alţii. Dumnezeu oricum poartă de grijă de zidirea Sa, de făptura Sa, cum am auzit că poartă de grijă şi de păsările cerului, şi de crinii câmpului. Nu-i nevoie pentru aceasta să ne rugăm stăruitor. Dar e nevoie de multă rugăciune pentru a ne vindeca mintea şi inima noastră de egoism, de încrederea în sine. Aceasta este marea tragedie a omului, marea lui cădere: faptul că el şi-a luat viaţa pe cont propriu şi s-a înstrăinat pe sine de Dumnezeu. Nu-şi mai vede adevărata lui împlinire în comuniunea cu Dumnezeu.”

Ne gandim noi la chinurile si moartea acceptate de Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce , pentru mantuirea noastra? Daca am vizualiza acest sacrificiu Sfant si ne-am uita la chipul Domnului care ne vede in tot ceea ce suntem , constiinta noastra ne-ar lamuri si ne-ar determina ca sa ne schimbam atitudinea si comportamentul. Spre binele sufletelor noastre.

Zice Mântuitorul:

Voi sunteţi sarea pamantului şi lumina lumii.

Voi! Adică noi toţi, cei botezaţi în numele Preasfintei Treimi și pecetluiţi cu pecetea Sfântului Duh! Noi suntem chemaţi să fim sare a lumii şi lumină a pământului, adică să dăm gust acestei vieţi şi să fim lumină care luminează în întuneric, lumină aprinsă din Lumina lumii, adică din Hristos Mântuitorul nostru.

Aşadar, vorba Sfântului Apostol Pavel, grija pentru trup să nu o facem spre pofte. Toată grija aceasta de cele necesare traiului, vieţii acesteia pământești, să nu fie decât un suport pentru viaţa duhovnicească, pentru mântuirea noastră veşnică, pentru desăvârşirea noastră în iubire. Sfântul Apostol Pavel va spune la un moment dat:

Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.

Şi aş încheia cu o rugăciune foarte frumoasă a unui nevoitor, a unui călugăr athonit, care cred că în sufletul său nu-şi dorea nimic altceva decât îmbogăţirea întru Dumnezeu, o rugăciune în care cred că ne putem regăsi cu toţii. Zice aşa:

„Nu doresc să trăiesc mult. Vreau să trăiesc cu Tine. Mult, viu și nesfârşit eşti Tu. Vino şi fă voia Ta întru mine. Vino când vrei şi când socoteşti Tu. Vino ca o adiere, ca o binecuvântare, dacă socoteşti astfel, vino ca un fulger al încercării şi arde-mi fiinţa dacă crezi că aşa trebuie. Ştiu că ceea ce va urma vizitei Tale, în orice fel ai veni, va fi ceea ce-mi doresc eu mai adânc, ceea ce nu pot exprima şi găsi nicăieri altundeva în afară de Tine. De aceea, pe Tine Te caut şi te aştept. Sunt dezamăgit de mine însumi, numai Tu rămâi, şi vin la tine, Doctorul, luminarea şi sfinţirea sufletelor şi trupurilor. Vin bolnav cum sunt şi îmi încredinţez Ţie toată viaţa şi nădejdea mea. Amin.”

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

articol alcatuit de Cristina David – sursa de informare  privind predica Parintelui Arhimandrit Teofil Roman : Razbointrucuvant