O interpretarea a Icoanei Schimbarii la Fata

Încă din primele secole creștine există dovezi ale celebrării în biserici a sărbătorii Schimbării la Față , iar de la sfârșitul secolului al VI-lea, data pentru această sărbătoare s-a stabilit la 6 august. Tot din această perioadă datează și primele opere de artă iconografică.

Icoana Schimbării la Față reprezintă pentru teologia ortodoxă punctul cheie în privința privirii și vederii chipului lui Dumnezeu. Lumina care le-a apărut apostolilor reprezintă expresia Luminii dumnezeieşti, a slavei eterne necreate precum și identificarea celor două firi ale lui Hristos: cea divină și cea umană. De asemenea, icoana reprezintă un prototip, un element de noutate întrucât surprinde natura umană transfigurată precum și îndumnezeirea dobândită prin lucrarea de răscumpărare a Domnului Hristos. Schimbarea la Față a Mântuitorului pe Muntele Tabor, descrisă în Noul Testament, corespunde întâmplării din Vechiul Testament când Dumnezeu i se arată lui Moise pe Muntele Horeb.

Lumina lui Hristos cel transfigurat reprezintă expresia principală a mișcării isihaste prin intermediul învăţăturii „părinților isihaști“. Sf. Grigore Palama, susținea că Dumnezeu este numit „Lumină“ nu datorită esenței sale (ousia) ci datorită lucrărilor Sale şi a luminii „necreate“ ce pot fi simțite cu ajutorul simțurilor pământești prin rugăciune, atâta timp cât cel care se roagă îndeplinește unele criterii (are o inimă pură, amintire neîncetată de Dumnezeu  etc.).  Această dogmă a Bisericii a cauzat anumite schimbări iconografice în alcătuirea icoanei în care este reprezentată Schimbarea la Față, mai ales în ceea ce privește redarea Slavei dumnezeiești. Așadar, icoana este pictată nu doar în conformitate cu învățăturile Evangheliei, Schimbarea la Față fiind relatată de către toți Evangheliștii (Matei 17,1-9, Marcu 9, 2-13, şi Luca 9,28-36) cu excepţia lui Ioan, ci și cu spiritul ei.  Datorită semnificației dogmatice a acestui eveniment, tematica iconografică a suferit foarte puține modificări de-a lungul secolelor.  Însă redarea sa a fost un motiv nu numai pentru teologi ci și pentru iconografi pentru a da naștere unor noi dezbateri asupra modului în care lumina necreată ar trebui să fie redată prin mijloacele materiale ale acestei lumi. În acest punct tema teologică a icoanei întâlneşte învăţătura isihastă şi viziunea asupra divinului și a luminii necreate.

În icoana Schimbării la Față avem proiecția unei antiteze intenționate de o măreție uimitoare,  până la cel mai înalt grad. Compoziția îl înfățișează pe Hristos, stând nemișcat, deasupra tuturor, învăluit în slavă și pace, izvorâte din sine, scăldând în lumină divină pe Moise și Ilie ce stau cu capetele plecate de-a stânga și de-a dreapta Domnului formând un cerc perfect cu ceea ce se află sub văl, toate în contrast cu dinamismul Sfinților Apostoli din partea de jos a icoanei, încă nedesprinși de cele omenești, răscoliți și uluiți de această Revelație.

Hristos schimbat la față este reprezentat în partea de sus și în mijlocul icoanei, deasupra vârfului Muntelui Tabor al Galileii.  Cu o mână binecuvintează iar în cealaltă ține un pergament în care este scrisă Legea Sa.  Este îmbrăcat cu o haină albă și e învăluit de lumina slavei Sale, căci lumina este puterea cea dintâi a lui Dumnezeu. (Ps. 27,1; Is. 60,19-20 și 42,6), așa cum și arătarea minunată de la Bobotează o dovedește.  Sf. Evanghelist Marcu descrie scena după cum urmează: „Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul.“ (Marcu 9, 2-3).

Continuati sa cititi articolul :   http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/o-interpretarea-icoanei-schimbarii-la-fata

(Traducerea şi adaptarea: Lucian Filip; sursa: johnsanidopoulos.com)

Cristina David