Între numeroşii părinţi ce au sfinţit pământul ţării noastre prin înalta lor viaţă duhovnicească se numără şi Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al ţinuturilor botoşănene, vieţuitor al Schitului Sihăstria Voronei.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea Cuviosului Onufrie in iulie 2005, cu data de praznuire la 9 septembrie.

Proclamarea oficiala a canonizarii a avut loc pe data de 8 septembrie 2005, la Manastirea Vorona, si pe 9 septembrie, la Manastirea Sihastria Voronei, din judetul Botosani. La manifestarea din 2005 a fost prezent, alaturi de Preafericitul Parinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist.

Despre viaţa acestui cuvios părinte se cunosc foarte puţine amănunte, el voind să fie cunoscut lui Dumnezeu, iar nu oamenilor. Din unele însemnări de pe manuscrisele copiate de el şi de ieroschimonahul Nicolae, care a vieţuit împreună cu el, ştim că s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unui ţinut.

Dorind viaţa pustnicească şi aprinzându-se cu dumnezeiasca râvnă, a lăsat familia, onoarea rangului şi patria sa în jurul anului 1749, venind în ţinuturile Moldovei. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, nevoitori în osteneli tăcute şi smerite, ascunşi de ochii lumii în adâncul codrilor.

A cercetat numeroase mănăstiri, culegând cu hărnicie, asemeni unei albine, sfaturi ziditoare de suflet, deprinzând lepădarea de sine şi urmarea lui Hristos, dar, mai ales, învăţând de la fiecare părinte întâlnit lucrarea cea plăcută lui Dumnezeu.

Fără îndoială, se ocupa şi cu citirea Scripturii şi a altor cărţi folositoare, pe care le va copia mai târziu cu multă râvnă şi răbdare, împodobindu-le cu o scriere frumoasă.

A vieţuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovniceşte în preajma unor aleşi părinţi duhovniceşti, precum Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie Velicicovski. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos.

Între cei doi se va înfiripa o strânsă prietenie duhovnicească, povăţuindu-se unul pe altul pentru a deprinde desăvârşita rugăciune a inimii, Cuviosul Paisie fiindu-i şi duhovnic, iar după ce s-au despărţit, legătura lor sufletească a continuat prin scrisori, pentru că amândoi petreceau întru acelaşi duh.

Auzind de alţi pustnici români şi ruşi sporiţi duhovniceşte, care vieţuiau în codrii Voronei, va intra în anul 1764 în obştea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniştire.

Timp de 25 de ani va vieţui într-o peşteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoinţă, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere şi neîncetată rugăciune. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, aţipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului după cum mărturiseşte Ieromonahul Nicolae, care vieţuia şi el în codrii Voronei.

Făgăduindu-se întru totul Domnului Hristos, a îmbrăcat schima cea mare, pe care o va primi din mâna duhovnicului său, stareţul Paisie, în anul 1774, la Mănăstirea Dragomirna, revenind apoi în locul nevoinţelor sale, la peştera din preajma Sihăstriei Voronei. Astfel va stărui cuviosul fără odihnă în chemarea numelui preadulcelui Iisus, pentru a stinge toată patima trupului, învrednicindu-se de vederea luminii dumnezeieşti şi primind roua Duhului Sfânt.

Făcând inima sa locaş neprihănit Mântuitorului Hristos, se va bucura întru adâncul ei de mari bucurii şi mângâieri duhovniceşti, odihnindu-se cu lacrimile cele aducătoare de bucurie. Şi urcând în scurt timp pe treptele sfinţeniei, pe mulţi îi folosea cu vieţuirea sa aleasă, cu rugăciunea şi cu sfatul său, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor.

Şi atât monahii, cât şi credincioşii de rând îl căutau, minunându-se de blândeţea şi înţelepciunea sa. Astfel pe mulţi i-a îndreptat pe calea cea bună, risipind cursele vrăjmaşilor şi arătându-se făcător de minuni încă din timpul vieţii sale. Iar când a săvârşit călătoria cea bună şi a sosit timpul să încredinţeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta.

În noaptea Sfintelor Paşti, dorind a se împărtăşi pentru ultima dată cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat în apropiere, şi i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine şi să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie.

Acelaşi înger îl va călăuzi până la peştera cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit.

Şi cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de către câţiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr.

Nu după mult timp, la mormântul cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfinţenia sa. Mulţi au văzut lumânări arzând şi au auzit glasuri cântând în acel loc, iar o dată, rătăcindu-se trei călugări prin pădurile din jur şi lăsându-se noaptea, au fost călăuziţi de o lumină puternică până la peştera unde s-a nevoit cuviosul.

În iarna anului 1846 s-a arătat din nou puterea făcătoare de minuni a Cuviosului Onufrie.

Pe când domnitorul Mihail Sturza se afla la vânătoare a găsit un fruct mare şi frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul cuviosului, l-a luat cu sine şi l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul se va întoarce la Vorona şi, aflând despre viaţa nevoitorului pentru Dumnezeu, va porunci să se dezgroape osemintele lui şi să fie aşezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona.

Zece ani mai târziu, în urma unui vis în care însuşi Cuviosul Onufrie s-a arătat stareţului Mănăstirii Voronei, arhimandritul Iosif Vasiliu, cerându-i să fie dus în Sihăstrie, racla cu sfintele sale moaşte a fost aşezată într-o firidă din pronaosul bisericii „Bunavestire” din Sihăstria Voronei, unde se află şi astăzi.

Aici vin să se închine mulţi credincioşi, Cuviosul Onufrie continuând să săvârşească numeroase minuni pentru cei care îi cer ajutorul cu multă credinţă şi smerenie.

(Sfinti romani)

sursa – http://www.stiri.botosani.ro

NOTA – privind Manastirea Vorona si Sihastria Voronei

La o foarte scurta distanta de orasul Botosani , langa comuna Liteni este situata manastirea Vorona, veche ctitorie cu viata de obste existand  înca de pe la anul 1600 . A fost organizata in acele timpuri de parinti calugari rusi. Manastirea Vorona este „mama” manastirii Sihastria, precum arata si numele sau.

De la Manastirea Vorona mergand la pas spre rasarit  cam vreme de un ceas prin padurea seculara, pelerinul ajunge la manastirea Sihastria Voronei aflata in  unul din cele mai pitoresti locuri ale tinutului bucovinean.  În mijlocul unei poieni din care nu vezi de jur împrejur decât culmi de dealuri acoperite cu paduri seculare, se înalta aceasta Sihastrie a Voronei, un ideal loc de rugaciune si meditatie.

Sunt multe de spus despre acest sfant loc de inchinaciune , ma voi opri asupra a doua comori demne de mentionat, aflate in incinta Bisericii acestei manastiri.

– Icoana Maicii Domnului din fata catapetesmei se deosebeste de icoanele de acelasi fel ce le întâlnim în iconografia ortodoxa. Aceasta deosebire consta în faptul ca Maica Domnului din aceasta icoana nu tine în brate pe Pruncul Iisus, ci îl duce de mâna. Prin originalitatea ei, aceasta icoana este unica în tara noastra.

Catapeteasma si Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de Mâna, sunt înscrise în Patrimoniul National.

Pe frumosul site al manastirii veti putea afla lucruri foarte folositoare si interesante :

http://sihastriavoronei.mmb.ro

articol postat de Cristina David