Inima noastră poate să transmită atât binele, cât şi răul

Chiar şi cea mai neînsemnată supărare sau indignare vatămă sufletul. Noi să avem în sufletul nostru bunătate şi dragoste şi pe acestea să le transmitem şi celorlalţi din jur.

Noi nu suntem întotdeauna conştienţi de puterile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Părintele Porfirie spunea că depinde de starea noastră sufletească dacă transmitem celor din jurul nostru fie binele, fie răul. Părintele ne îndeamnă să fim foarte atenţi şi să privim lucrurile într-un mod pozitiv. Părintele Porfirie spune: „Chiar şi cea mai neînsemnată supărare sau indignare vatămă sufletul. Noi să avem în sufletul nostru bunătate şi dragoste şi pe acestea să le transmitem şi celorlalţi din jur. Să fim atenţi să nu cumva să nutrim resentimente pentru cei ce ne fac rău, ci mai degrabă să ne rugăm pentru ei cu tot sufletul. Întotdeauna să avem gânduri de iubire faţă de aproapele nostru”.

Părintele pune în centrul atenţiei exemplul Sfântului Arhidiacon Ştefan. Sfântul Arhidiacon Ştefan, fiind lovit cu pietre, se ruga lui Dumnezeu astfel: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Câţi dintre noi putem face acest lucru? Să ne rugăm pentru cei ce ne fac rău. Nu mulţi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu putem reuşi să ne rugăm şi noi pentru cei ce ne vor nouă răul.

Harul lui Dumnezeu ne ajută să acţionăm în mod evlavios. Sfântul Arhidiacon Ştefan L-a avut pe Mântuitorul Iisus Hristos în suflet şi în minte şi numai aşa a reuşit să biruiască răul. Noi trebuie să urmăm exemplul Sfântului Arhidiacon Ştefan. Şi dacă ne rugăm cu dragoste pentru cei din jurul nostru acest lucru se transmite şi lor. Este foarte important să fii în legătură cu această putere invizibilă a sufletului.

Tot Părintele Porfirie ne spune: „Dacă ne rugăm cu tot sufletul, cu toată dragostea pentru o persoană, indiferent de ce distanţă ne desparte de acea pesoană, binele este transmis. Aşa că distanţa nu afectează în niciun fel puterea binelui şi a răului. Putem transmite binele la distanţe nemărginite”.

Părintele nu ne vorbeşte din punct de vedere teoretic, ci din experienţa sfinţiei sale. După ce a devenit monah i-a fost dăruit de Dumnezeu darul înainte vederii. În autobiografia sa, Părintele Porfirie povesteşte cum i-a văzut pe bătrânii săi venind când ei erau de cealaltă parte a muntelui. El putea vedea apa de sub pământ când dorea să facă o fântână pentru mănăstirea sfinţiei sale. Unul din fiii duhovniceşti ai Părintelui, Constantin Yiannitsiotis povesteşte cum Părintele vedea în oameni cauzele evenimentelor. În cartea sa „Cu Părintele Porfirie”, Părintele ne oferă mai multe exemple ale acestor puteri. El cunoştea trecutul la fel de bine ca viitorul.

Omul care primeşte darul înainte vederii este omul care Îl iubeşte pe Dumnezeu. O asemenea putere este dată doar de Dumnezeu şi Harul Său. Părintele Porfirie ne arată cum poate cineva să primească acest dar al înainte vederii. „Doar o persoană smerită primeşte acest dar; el atribuie această putere lui Dumnezeu şi nu lui însuşi. El simte în sufletul său că este nedemn de acest dar primit de la Dumnezeu. Harul nu se revarsă asupra celor mândri şi egoişti. Harul se revarsă asupra celor smeriţi, altruişti şi mai presus de toate celor care Îl iubesc pe Dumnezeu”.

sursa :http://www.doxologia.ro

NOTA – Imi permit sa fac anumite precizari in legatura cu Parintele Porfirie,  cautand sa  aflu cat mai multe despre personalitatea sa si viata de sfant pe care a dus-o.

Acest mare traitor in Hristos este unul din cei mai mari duhovnici nascuti pe pamantul Greciei, alaturi de Cuviosul Paisie Aghioritul si multi altii.

Ucenicii Parintelui si cei care l-au cunoscut indeaproape ca fii duhovnicesti dau marturie despre minunile de care a fost invrednicit acesta prin harul Duhului Sfant, dobandit prin smerenia si practicarea celorlalte virtuti dumnezeiesti, facandu-l inca unul din sfintii acestor vremuri, ce asteapta sa fie proslavit canonic si de sinodul Bisericii Greciei.

Cat a trait, Parintele Porfirie i-a primit pe toti cei ce l-au cautat si i-au cerut sfatul.  Prin smerita sa chilie au trecut sfinti asceti dar si criminali pacatosi, crestini ortodocsi, dar si oameni de alte culte sau chiar de alte credinte, oameni obisnuiti si mari personalitati, bogati si saraci, nestiutori de carte si oameni educati, mireni si clerici de toate gradele. Fiecaruia dintre acestia i-a oferit iubirea lui Hristos, spre mantuirea sufletului. Intotdeauna a aratat deplina ascultare fata de Biserica si nu facea nimic fara aprobarea ei. Spunea ca este preferabil sa gresesti, fiind in Biserica, decat sa lucrezi in afara ei, fie si cu indreptatire.

La cererea sa, in anul 1984 i s-a dat Chilia Sfantului Gheorghe din Kafsokalivia, unde fusese tuns monah, Chilie care atunci era nelocuita. Acolo a instalat cativa ucenici, dupa ce s-a dus el insusi acolo dar, tot din pricina neputintelor sale, isi petrecea timpul mai mult la Manastirea din Milesi – Oropos. Cand a simtit ca i se apropie sfarsitul, s-a dus si s-a statornicit in Chilia sa de le Muntele Athos, fiindca dorea sa-si dea obstescul sfarsit in manastirea metaniei sale, unde isi petrecuse viata duhovniceasca. El a dictat unuia dintre fiii sai duhovnicesti o scrisoare de bun ramas, in care povatuia si isi cerea iertare de la toti fiii sai duhovnicesti. Aceasta scrisoare, datata 4/7 iunie 1991, a fost gasita in vesmintele sale de ingropaciune, in ziua adormirii sale, dovada a necuprinsei si inaltatoarei sale smerenii.

Ultimile cuvinte rostite de cuviosul parinte au fost cuvintele rugaciunii imparatesti a lui Iisus Hristos: „Ca toti sa fie una.” Dupa aceea l-au auzit repetand un singur cuvant aflat la sfarsitul Noului Testament, mai precis la Sfarsitul Apocalipsei sfantului Ioan Teologul: „Vino!”   Urmand poruncii sale, moartea sa a fost anuntata dupa ce a fost inmormantat, tocmai fiindca nu a voit ca fii sai duhovnicesti sa se osteneasca, venind la Muntele Athos pentru a asista la inmormantarea sa.

articol postat de Cristina David