In fiecare an, pe data de 17 ianuarie, crestinii il praznuiesc pe Sfantul Antonie cel Mare.

In secolele III – IV dupa Hristos s-au petrecut aceste lucruri cu totul deosebite , sub obladuirea Lui Dumnezeu, care au dus treptat in timp la intemeierea unui mod de viata dedicat intru totul Domnului nostru Iisus Hristos. Multi crestini , tot mai multi la numar, au abandont lumea in care se nascusera si vietuiau spre a pleca si a cauta locuri cat mai indepartate in pustiu, in afara oricaror contacte cu civilizatia din vremea lor.

Printre ei a fost si Antonie, nascut in familia unor crestini cu dare de mana, a caror ocupatie er una simpla dar foarte cinstita : lucrarea pamantului, a tarinei. Parintii sai au murit cand tanarul avea doar 20 de ani , fara educatie speciala , doar cu credinta in Dumnezeu. Se spune ca in biserica fiind , a auzit cuvintele rostite de Iisus Hristos :

“Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21).

Cuvintele mantuitorului au avut un mare si imediat ecou in inima lui Antonie  care a luat hotararea  sa-si imparta averea la saraci  si s-a retras in singuratate dupa ce si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare din tinutul natal.

A petrecut multi ani singur in locuri diferite, apoi, pe cand avea 35 de ani, Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind extrem de slabit din cauza atacurilor diavolesti.  Schimnicul Antonie devine  parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.

In anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru a-i incurja pe crestinii prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, impartul roman al timpului , dupa care  se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii sale , impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de cei care aderasera la erezia lui Arie.

Cuviosul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Avea varsta venerabila de 105 ani.

Din invataturile lasate de Sfantul Antonie

Credinţa este libera consimţire a sufletului.

Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul.

Cea mai rea boală a sufletului este necredinţa şi necunoştinţa lui Dumnezeu.

Viaţa şi moartea depind de aproapele. Într-adevăr, dacă am câştigat pe fratele, am câştigat pe Dumnezeu. Dar dacă am supărat pe fratele nostru, păcătuim faţă de Hristos.

Pentru Bine şi pentru Dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, dar nu pentru patima mâniei.

Troparul Sfantului Antonie cel Mare

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Antonie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Testamentul Cuviosului

Înainte de a muri, Sfântul Antonie a lăsat ucenicilor săi un testament prin care le cerea să fie îngropat într-un loc secret, pe care să nu-l descopere nimeni. Respectând întocmai dorinţa părintelui lor duhovnicesc, ucenicii au îngropat trupul Cuviosului încât, secole de-a rândul, nimeni nu l-a descoperit.

Abia în ultimii ani, în urma cercetărilor făcute pentru restaurarea Mănăstirii Sfântului Antonie din Egipt, constructorii au ajuns la concluzia că mormântul cu moaştele Sfântului s-ar afla sub Sfânta Masă a bisericii centrale a mănăstirii.

Respectând dorinţa Cuviosului, care le spunea ucenicilor în testament:”Voi îngropaţi trupul meu, nimeni să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu la Învierea morţilor îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul”,
mormântul a rămas pecetluit.

Viaţa Sf. Antonie, una din cele mai celebre scrieri ale Sf. Atanasie şi ale literaturii universale. Scrisă foarte curând după moartea marelui anahoret, probabil în jurul anului 357, Viaţa Sf. Antonie este răspunsul pe care autorul îl dă dorinţei unor călugări străini, probabil apuseni, de a li se înfăţişa „cum fericitul Antonie şi-a început asceza, ce a fost el mai înainte, cum şi-a încheiat viaţa şi dacă erau adevărate cele ce se povesteau despre el”. Cartea a avut un ecou extraordinar în sec. IV şi în cele următoare. Viaţa Sf. Antonie, cu cele 94 capitole, nu e o expunere de fantezii şi invenţii ale Sf. Atanasie. Autorul l-a cunoscut de aproape pe Sf. Antonie şi ei s-au apreciat cald unul pe altul. Multe din elementele descrierii sunt fapte controlate, dar sunt şi informaţii indirecte de care se serveşte Sf. Atanasie. În orice caz, autorul face un panegiric al Sf. Antonie. El urmăreşte să prezinte prin această operă „modelul desăvârşit pentru monahi”. Viaţa Sf. Antonie atribuie un rol deosebit diavolului şi uneltelor acestuia. Luptele lui Antonie cu demonii umplu pagini întregi. Dacă aceste lupte joacă un rol deosebit în procesul ascetic al monahului, descrierea lor are meritul de a cuprinde elemente alcătuind o teorie asupra naturii şi puterii demonice.

sursa pentru opera biografica VIATA SFANTULUI ANTONIE – ftp://ftp.logos.md/Soft/Parinti_si_scriitori_bisericesti

articol postat de Cristina David