Sfantul Macarie cel Mare este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 19 ianuarie

Macarie cel Mare, cunoscut si sub numele de Macarie Egipteanul, este unul dintre marii Sfinti Parinti ai pustiei. El a trait in vremea Sfantului Antonie cel Mare, fiind de origine egiptean. S-a nascut intr-un sat numit Ptinapar, parintii sai fiind crestini evlaviosi. Cand a atins varsta adecvata , parintii lui l-au silit sa se insoare, insa, el a fugit de viata lumeasca si dupa moartea parintilor sai, a ales din plinatatea inimii lui sa traiasca o viata pustniceasca.

Este unul dintre monahii care, in secolul al IV-lea, au cau­tat cu daruire si jertfelnicie sa inteleaga sensul mai adanc si deplina masura a existentei omenesti in pustia ve­chiului Egipt crestin. In acest loc aspru, dimpreuna cu alti pustnici, a experimentat si a cunoscut ce inseamna a fi om, cu toate tensiunile si ispitele, cu toate nevointele mai presus de supravietui­re, cu toate intalnirile cu binele si infruntarile cu raul. Dar aceasta profunda cunoastere de sine – si totodata a firii omenesti, in general – a putut-o afla sfantul numai in lumina lui Hristos.

Sunt numeroase pildele si minunile savarsite de Sfantul Macarie in lunga sa nevoire duhovniceasca in pustia egipteana. Prin unele dintre ele s-a aratat ca Sfantul capatase de la Hristos putere si asupra mortii, astfel incat fericitul Macarie s-a invrednicit a savarsi invieri.

Troparul Sfantului Macarie cel Mare

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Macarie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Din Cuvintele pline de intelepciune  ale Avvei Macarie

• „Acesta este semnul creştinului, că oricât se nevoieşte şi oricât lucrează după dreptate, simte că n-a făcut nimic şi, postind, zice „Acesta nu e post,” iar în rugăciune stând, „Aceasta nu e rugăciune,” şi încă în stăruinţă la rugăciune adaugă, „N-am arătat deloc stăruinţă, ci abia încep să mă străduiesc să lucrez”; şi chiar drept fiind înaintea lui Dumnezeu, el zice „Nu, eu nu sunt drept, eu nu mă nevoiesc, ci doar pun început în fiecare zi.”

• „Sufletul care-L iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Hristos, chiar de ar face şi zece mii de lucruri drepte, se vede pe sine ca şi cum n-ar fi lucrat nimic, din pricina râvnei sale de neostoit după Dumnezeu. Chiar când şi-ar copleşi trupul cu posturi şi cu priveghere, el va privi la virtuţile sale ca şi cum nici măcar nu ar fi început să le lucreze.”

• „Sufletele care iubesc adevărul şi pe Dumnezeu, care tânjesc cu multă nădejde şi credinţă să se îmbrace cu totul în Hristos nu au aşa mare nevoie să rămână în amintirea altora, nici nu rabdă, chiar şi pentru puţină vreme, să fie lipsite de râvna după cele cereşti şi de dragostea înflăcărată pentru Domnul; ci fiind în întregime şi pe deplin răstigniţi pe Crucea lui Hristos, capătă în ei înşişi simţirea unei tot mai mari apropieri duhovniceşti de Mirele ceresc .”

• „Dumnezeu S-a smerit pentru tine, iar tu nu te vei smeri pentru tine însuţi? Domnul Însuşi, care este Calea şi e Dumnezeu, după ce a venit, nu pentru Sine, ci pentru tine, ca să-ţi fie pildă în toate cele bune, priveşte, a venit întru asemenea smerenie, „chip de rob luând” (Filipeni 2,7), El care este Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Împăratului… Ci nu dispreţui vrednicia Sa dumnezeiască, atunci când priveşti la El, care în cele din afară S-a smerit ca unul dintre noi. Pentru noi S-a arătat El astfel, nu pentru Sine… Când L-au scuipat peste faţă şi I-au pus pe cap o cunună de spini şi L-au lovit, ce umilinţă mai mare ar fi putut El să îndure?… Dacă Dumnezeu primeşte asemenea insulte şi suferinţe şi umilinţe, tu, care după fire eşti lut şi eşti muritor, oricât de mult ai fi umilit, nu vei ajunge niciodată să faci ceva asemănător cu ce a făcut Stăpânul tău. Dumnezeu S-a smerit pe Sine pentru tine, iar tu nu te vei smeri pentru tine însuţi?!” – Omilia 26, 25-26.
• Zis-a avva Macarie : de s-a făcut întru tine defăimarea ca lauda şi sărăcia ca bogăţia şi lipsa ca îndestularea, nu vei muri. Căci cu neputinţă este ca cel ce crede bine şi lucrează cu blagoslovenie să cadă în necurăţia patimilor şi în înşelăciunea diavolilor. (Avva Macarie, Patericul egiptean)

Imnografie

TROPAR, glasul I

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Macarie, cu postul, cu privegherea, şi cu rugăciunea cereştile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Mărire Celui ce ţi-a dat putere, mărire Celui ce te-a încununat pe tine, mărire Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

CONDAC (glasul al I-lea):

Viaţă fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiţilor, Macarie, purtătorule de Dumnezeu; şi locuind în pustiu, ca într-o cetate, ai primit de la Dumnezeu harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim.

Alt condac, glasul al IV-lea:

În casa înfrânării Domnului cu adevărat te-a pus,ca pe o stea nerătăcitoare, luminând marginile, părinte al părinţilor, Macarie prea cuvioase.

Adormirea Sfântului şi moaştele sale

Sf. Macarie cel Mare a trecut la Domnul în anul 390 (392 după sinaxarul copt), având 97 de ani. În ziua adormirii sale, el i-a văzut pe Sfinţii Antonie şi Pahomie în ceata sfinţilor. Un manuscris din Şebin El-Kum (Egipt) aminteşte că Sf. Pafnutie, ucenicul său, a văzut sufletul lui Macarie ridicându-se la cer şi i-a auzit pe diavoli strigând: „Ne-ai învins, Macarie”, la care Sfântul a răspuns „Încă nu v-am biruit”. Ajungând la porţile raiului, ei au strigat din nou: „O, Macarie, ne-ai biruit”. La care acesta a răspuns: „Binecuvântat fie Domnul Iisus Hristos care m-a scăpat din mâinile voastre”. Avva Macarie le-a poruncit ucenicilor săi să îi ascundă trupul, însă câţiva locuitori din satul natal al acestuia, Şabşir, au venit şi i-au furat trupul, construind o biserică în cinstea lui şi aşezându-i acolo trupul pentru aproximativ 160 de ani. Moaştele sale au fost mutate mai apoi mutate într-un alt oraş, unde au rămas timp de 440 de ani, până în vremea Papei-Patriarh al Alexandriei Mihail al V-lea, al 71-lea papă copt al Alexandriei. Când papa Mihail a plecat în pustie pentru a petrece perioada de post la mănăstire, a suspinat şi a zis: „Cât îmi doresc ca Dumnezeu să ne ajute ca trupul Părintelui nostru avva Macarie să fie în mijlocul nostru!” Mai târziu, stareţul mănăstirii Sfântului Macarie a plecat pentru treburile mănăstirii împreună cu mai mulţi bătrâni şi au vrut să aducă moaştele Sfântului la mănăstire. Locuitorii oraşului şi guvernatorul s-au împotrivit, însă peste noapte acestuia i s-a arătat avva Macarie, cerându-i să dea trupul său monahilor. Acesta a ascultat porunca sfântului şi bătrânii au purtat trupul Sfântului, cu multă bucurie, înapoi la mănăstire, fiind petrecuţi de o mare mulţime de oameni veniţi să îşi ia rămas-bun de la Sfânt. Pentru amintirea acestei zile minunate, Biserica Coptă a instituit o zi specială de pomenire.

Sfântul Macarie Egipteanul: OMILII DUHOVNICEŞTI

Cuviosul Macarie cel Mare a conceput cincizeci de omilii duhovnicesti ( cuvantari bisericeasti despre cuprinsul sfintei Scripturi, precum predicile) iar volumul  ”Omilii duhovniceşti” este una dintre operele patristice care a cunoscut de-a lungul vremii o largă popularitate în rândul cititorilor din tot spaţiul creştin, mai ales în lumea monastică. Acest fapt este datorat mai ales personalităţii Sfântului Macarie cel Mare, cunoscut şi ca Macarie Egipteanul, trăitor în veacul al IV-lea, unul dintre întemeietorii monahismului creştin. Ele sunt scrieri ascetice dreptslavitore care se adreseqza atat monahilor cat si credinciosilor crestini care doresc sa-L urmeze pe Hristos si sa implineasca porunca Lui :

„Fiti dar voi desavarsiti , precum si Tatal vostru din ceruri desavarsit este” (Matei 5:48)

Omiliile Cuviosului Macarie Egipteanul redau trairi omenesti diverse si profunde , de la caderea in pacat a omului si pana la indumnezeirea lui. Cazand in pacat – se arata- omul s-a departat de Dumnezeu, in el intrand ceva necurat de care insa se poate scapa prin ajutor de la Dumnezeu (Harul Lui) dar lupta cu acest duh vrajmas tine si o viata intreaga.Sfatul cuviosului catre credinciosi este sa nu deznadajuiasca , ci sa iubeasca si sa continue sa lucreze pe masura puterii date de Sus.
Articol postat de Cristina David

din surse : http://www.crestinortodox.ro si http://ro.orthodoxwiki.org