Sa ne rugam cu Parintele Cleopa!

Sa ne rugam cu Parintele Cleopa!

In Legea darului, inca de la inceputul slujirii Mantuitorului, Prea Sfantul Dumnezeu S-a aratat ca fiind un Dumnezeu in trei fete, sau in trei ipostasuri. Chiar de la Botezul Mantuitorului S-a aratat Sfanta Treime la Iordan. Caci Parintele a zis de sus: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit” (Matei 3, 17), Duhul Sfant a pogorat in chip de porumb[el], iar Fiul, intrupat in firea noastra, era in apele Iordanului. Iata de ce Biserica canta: „In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat”.

Dar care sunt oare rugaciunile cele mai potrivite pentru Sfanta Treime?

Cea dintai rugaciune, cea mai scurta si mai mantuitoare, este aceasta, pe care o auziti mereu in Biserica: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”. Acesta e prima rugaciune catre Sfanta Treime si cea mai scurta si mai dreapta in continutul ei dogmatic, pentru ca prin aceste cuvinte slavim persoanele Sfintei Treimi deopotriva: intai pe Tatal, pricina; al doilea, pe Fiul, Cel nascut mai inainte de toti vecii; al treilea, pe Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede, fiind de un scaun si de o fiinta cu Fiul si cu Tatal.

Si care este rugaciunea de cerere cea mai scurta catre Sfanta Treime? Rugaciunea incepatoare: „Prea Sfanta Treime, miluieste-ne pe noi”. Sa o zicem aceasta mereu, acasa si pe drum: „Prea Sfanta Treime, miluieste-ma pe mine, pacatosul (sau pacatoasa)”. Si iarasi: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”. Acestea le poti zice oricand; si facand asa, te rogi Prea Sfintei Treimi cu rugaciune dreapta si preaputernica.

Dar mai este o rugaciune nu tare lunga si foarte dreapta in continutul ei dogmatic alcatuita de Sfintii Parinti ai Bisericii din vechime: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi”. Cand zicem „Sfinte Dumnezeule”, ne adresam Tatalui; cand zicem „Sfinte tare” Fiului; cand zicem „Sfinte fara de moarte” Duhului Sfant. Iar la urma, zicand „Miluieste-ne pe noi”, ne inchinam tuturor persoanelor Sfintei Treimi deopotriva, ca Unui Singur Dumnezeu in Treime. Si de aceea aceasta cantare exprima insusi miezul credintei noastre.

Iubitii mei frati, in incheiere va spun numai: oriunde mergeti pe drum, oriunde stati, ziceti catre Sfanta Treime, cu glas sau in gand: „Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treime Sfanta, slava Tie!”, si apoi: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi”, iar la urma: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”. Amin.

(fragmente dintr-o predica rostita in 1968)
Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)

http://bisericasfantatreime.com/Cum-sa-ne-rugam.html

Dogma Sfintei Treimi , o denumire mai potrivita ar fi TAINA Sfintei Treimi

Prin urmare, noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fără de început, necreat, nenăscut, nepieritor şi nemuritor, veşnic, infinit, necircumscris, nemărginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricăcios, impasibil, imuabil, neprefăcut, nevăzut, izvorul bunătăţii şi al dreptãţii, lumină spirituală, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaşte cu nici o măsură, ci se măsoară numai cu propria ei voinţă. Căci poate pe toate câte le voieşte. Creeazã toate fãpturile, vãzute şi nevãzute, le ţine şi le conservă pe toate, poartă grijă de toate, le stăpâneşte pe toate, le conduce şi împărăţeşte peste ele în o împărăţie fără de sfârşit şi nemuritoare fără să aibă potrivnic, pe toate le umple şi nu este cuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, îl ţine şi îl domină. Străbate toate fiinţele fără să se întineze, este mai presus de toate, este în afară de orice fiinţă, pentru că este suprafiinţială, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desăvârşire. Ea delimiteazã toate începătoriile şi toate cetele şi stă mai presus de orice începãtorie şi ceatã, este mai presus de fiinţă, de viaţă, de cuvânt, de idee. Este însăşi lumina, însăşi bunãtatea, însăşi viaţa, însăşi fiinţa, pentru cã nu are existenţa sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existenţei pentru cele care există, al vieţii pentru cei vii, al raţiunii pentru cei care participă la raţiune şi pentru toţi cauza bunătăţilor.Cunoaşte toate înainte de facerea lor.

Credem într-o singură fiinţă, într-o singură Dumnezeire, într-o singură putere, într-o singură voinţă, într-o singură activitate, într-un singur principiu, într-o singură stăpânire, într-o singură domnie, într-o singură împărăţie, cunoscută în trei ipostase desăvârşite, dar adoratã într-o singurã închinăciune, mărturisitã şi adorată de toată făptura raţională. Ipostasele sunt unite fără să se amestece şi despărţite fără să se despartă, lucru care pare şi absurd.

Credem în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, în care ne-am şi botezat. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor să boteze, zicând: „Botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19)

Credem într-unul Tatăl, principiul şi cauza tuturora; nu s-a născut din cineva; singurul care există necauzat şi nenăscut; este făcătorul tuturora. Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcedătorul prea Sfântului Duh.

Credem şi într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, deofiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Când spunem că Fiul este mai înainte de toţi vecii, arătăm că naşterea Lui este în afară de timp şi fără de început. Căci Fiul lui Dumnezeu, „strălucirea slavei, chipul ipostasei Tatălui” , înţelepciunea şi puterea cea vie , Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substanţială, desăvârşită şi vie a nevăzutului Dumnezeu , nu a fost adus din neexistenţă la existenţă, ci a fost totdeauna împreună cu Tatăl şi în Tatăl, născut din el din veşnicie şi fără de început. Căci n-a fost cândva Tatăl, când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl şi Fiul, care s-a născut din El. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată, fără de Fiu. Iar dacă ar fi fără să aibă Fiu, n-ar fi Tată. Şi dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată, nefiind înainte de aceasta Tată, şi astfel s-a schimbat din a nu fi Tată în a deveni Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie. Căci este cu neputinţă să spunem că Dumnezeu este lipsit de facultatea firească de a naşte. Iar facultatea de a naşte constă în a naşte din El, adică din propria Sa fiinţă ceva asemenea cu El după fire. Este însă necucernic să spunem cu privire la naşterea Fiului că a mijlocit oarecare vreme şi că existenţa Fiului este posterioară existenţei Tatălui. Deoarece spunem că naşterea Fiului este din El, adică din natura Tatălui. Iar dacă admitem că Fiul nu coexistă dintru început cu Tatăl, din care este născut, atunci introducem o schimbare în ipostasa Tatălui, anume că nefiind dintru început Tată a devenit pe urmă Tată. În adevăr, chiar dacă lumea s-a făcut pe urmă, totuşi nu s-a făcut din fiinţa lui Dumnezeu. Ea a fost adusă, prin voinţa şi prin puterea Lui, de la neexistenţă la existenţă; dar prin aceasta nu urmează o schimbare a firii lui Dumnezeu. Naşterea este actul prin care se scoate din fiinţa celui care naşte cel ce se naşte asemenea cu el dupã fiinţă. Zidirea şi crearea, însă, este un act extern, în care ceea ce se zideşte şi se creează nu provine din fiinţa celui care zideşte şi creează, ci este cu totul deosebit de el.

De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatãl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu se îndumnezeieşte; desăvârșeşte, dar nu se desăvârșeşte; împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui şi Fiului; purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine.

Nu pot si nici nu indraznesc , simplu mirean cum sunt , sa comentez  adevarul revelat al Unicei Dumnezeiri in trei , nedespartite persoane  : Tatal,  Fiul si Duhul Sfant. Din Sfanta Scriptura am inteles acest fenomen , ne inchinam Dumnezeului nostru si ne adresam Lui , rugandu-ne , slavindu-L si cerandu-ne iertare : Slava Tatalui, Fiului si Sfantului Duh! AMIN

postare –  Cristina David