Despre îngenunchere în Biserica Ortodoxă

Un subiect mai greu de lamurit….din timpurile vechi ale crestinismului timpuriu canoanele Bisericii au suferit mofificari. Sa le contrazicem – aceste schimbari – , sa le combatem? Nu are sens nici unasi nici alta  din atitudini. Incerc in aceasta postare sa fac aceste lucruri cat de cat mai lamurite, si am consultat articole diverse pe aceasta tema.

Fragmente dintr-un eseu semnat de arhimandritul Grigorios D. Papathomas, profesor de Drept Canonic la Institutul de Teologie Saint Serge din Paris, «Cum şi pentru ce Biserica ne îndeamnă să nu îngenunchem atunci cănd ne vesteşte învierea şi viaţa veacului ce va să fie, după Tradiţia canonică a Bisericii», preluate din Credinţa Străbună, revistă editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba-Iuliei, anul XVII, nr. 1 (250), ianuarie 2007, Editura Reîntregirea, p. 13.

Redau in continuare unul din fragmente – recunsoc, ne schimba cu totul modul de a ne arata evlavia si iubirea pentru Domnul si Mantuitorul nostru in vremea savarsirii sfintei liturghii in ziua de Duminica. Reiese din acest articol ca noi cu totii nu procedam corect din punct de vedere canonic atunci cand ingenunchem in timpul sfintei liturghii de Duminica.

……În sfârşit, Sfântul Vasile ne spune de altfel cu fermitate: „Este necesar ca Biserica să predea tuturor celor care se găsesc în sânul ei să-şi facă rugăciunile stând în picioare, pentru ca prin amintirea neîncetată a vieţii veşnice să nu nesocotim mijloacele prin care putem atinge acest ţel” (Canonul 91). Noi, creştinii de astăzi, prin poziţia noastră în biserică dovedim necunoaşterea Sfintei Tradiţii.

Ne-îngenuncherea formează deci un element constitutiv al Tradiţiei bisericeşti bimilenare care rămâne profund profetică. Creştinii sunt chemaţi, într-o perspectivă pur eshatologică, potrivit acestei Tradiţii, să manifeste şi să mărturisească învierea şi începutul împărăţiei ce va să fie…
Perioadele de „ne-îngenunchere canonică” în Biserică:

– Toate duminicile (52) anului liturgic (de la vecernia de sâmbătă după-amiază la vecernia de duminică după-amiază);

– De la Paşte la Cincizecime (de la Dumnezeiasca Liturghie pascală până la Vecernia din Duminica Cincizecimii);

– În cele 12 zile de la Crăciun la Bobotează;

Imi dau seama ca este un subiect nevralgic

– În timpul unei hirotonii de diacon, preot sau episcop (în afară de candidatul la hirotonie, şi aceasta numai începând cu secolul al XVII-lea);

– În timpul tuturor Sfintelor Liturghii zilnice, fie că se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur, sau a Sfinţilor Iacob şi Marcu.
bullet Perioadele de „îngenunchere canonică“ în Biserică:

– Îngenuncherea este poruncită de Biserică atunci când episcopul, preotul sau diaconul ne invită să îngenunchem: „Plecând genunchii noştri, Domnului să ne rugăm!”.

– În timpul Dumnezeieştii Liturghii a Darurilor mai-înainte-sfinţite;

– În timpul slujbelor din Postul Mare (în afară de sâmbătă şi duminică);

– În timpul slujbei Paraclisului Născătoarei de Dumnezeu din luna august (în afară de sâmbătă şi duminică);

– În timpul tainei sfintei spovedanii (în afară de sâmbătă şi duminică);

– Începând cu Vecernia Cincizecimii (duminică după-amiază);

– Acasă, se îngenunchează în aceleaşi ca şi la biserică (în afară de sâmbătă şi duminică).

Pentru a preciza orientarea Bisericii în acest sens, trebuie să spunem aici că imediat după perioada liturgică pascală, la Vecernia din după-amiaza duminicii Cincizecimii, credincioşii, pentru prima dată de la Paşte, primesc porunca de a îngenunchea. Pentru restul anului liturgic, momentele în care se îngenunchează sunt cele de mai sus. Creştinii rămân deci în genunchi în cursul săptămânii, pentru a-şi aminti căderea şi îndepărtarea lor de Dumnezeu, şi se roagă în picioare duminica în amintirea învierii lor de către Hristos.

Pentru a intelege cand trebuie sa ingenunchem, se cuvine sa facem cateva precizari. Ingenuncherea este o pozitie de rugaciune. Credinciosul prin plecarea trupului infatiseaza starea cazuta a omului care a pierdut din cauza pacatului functia de mijlocitor intre cer si pamant (simbolizata de starea dreapta, in picioare). Ingenuncherea este semn al pocaintei si al supunerii depline. Omul ingenuncheat isi asuma starea nefireasca in care a ajuns din cauza pacatului, isi plange aceasta stare, ca sa redobandeasca starea de dinainte de pacat. In vechime, ingenuncherea in pridvorul bisericii era una din cele patru trepte de canonisire pentru pacatele grave.

Starea dreapta, verticala este si chipul bucuriei. In textul de la Faptele Apostolilor VII, 56 se spune ca Sfantul Arhidiacon Stefan inainte de a fi omorat cu pietre a zis: „Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu”. (Fapte, VII, 56) Facem mentiunea ca „a sedea” nu este acelasi lucru cu „a sta”. „A sedea” inseamna a te afla asezat pe ceva, in vreme ce „a sta”, se traduce prin a se tine in picioare, vertical. Din nefericire, sunt persoane care folosesc gresit cele doua verbe, si ajung sa spuna pleonastic sezi jos sau stai in picioare.

Textul de la Fapte, 55-56, ne descopera cum il primeste Hristos pe Stefan: stand de-a dreapta Tatalui, semn al bucuriei. Dar aceasta pozitie a lui Hristos exprima si faptul ca firea omeneasca pe care El a asumat-o a fost restaurata, este o pozitie a chipului veacului ce va sa vina.

Aceasta pozitie este adoptata si de noi in perioada dintre praznuirea Sfintelor Pasti si Cincizecime ca perioada pascala. Este perioada cand, datorita bucuriei ca Hristos a inviat, nu se mai ingenuncheaza.

Nu de putine ori ne-a fost dat sa vedem ca in cadrul slujbelor din biserica sunt momente cand persoanele ingenuncheaza si altele in care stau in pozitie verticala, in picioare. Alteori, in anumite perioade din cursul unui an bisericesc, observam ca nu se mai ingenuncheaza nici in momentele pe care le cunosteam a fi insotite de acest gest.

In incheiere , ca o concluzie : Pentru a implini regulile sfintei traditii din Biserica, ingenunchem doar la anumite momente ale sfintei liturghii. Insa…credinciosul care simte nevoia sa ingenuncheze (pozitia rugaciunii) in tot acest rastimp, o poate face nestingherit dupa cum ii dicteaza sufletul mai mult sau mai putin incarcat de pacate.  Daca suntem in genunchi sau in picioare, nu are relevanta in fata Domnului . Ce conteaza – cred eu – este sinceritatea caintei si a rugaciunii .

articol postat de Cristina David