In viata de zi cu zi ne confruntam cu aceasta intrebare : Cum sa ma rog sa obtin ceea ce as dori de la Domnul? intrebarea poate devini o  problema …pana renuntam a ne mai ruga. Nu de mult am avut un sentiment foarte neplacut atunci cand o prietena (incarcata cu multe probleme sufletesti dar si de natura financiara) mi-a spus deschis , la sfatul meu de a se ruga specific si cu credinta ca Dumnezeu stiind prin ce trece ii va asculta ruga si va gasi o cale , ca Dumnezeu nu se mai uita la ea, nu ii asculta rugaciunile si atunci, ce rost mai are sa se adreseze Lui? Aici ajung , din nefericire , multi oameni care desi crezand in existenta Lui Dumnezeu, dupa multe frecusuri cu viata…abandoneaza la ispitele ivite din partea aceluia care nu vrea ca sufletele noastre sa se mantuiasca.

Am gasit  , mai de mult , o rugaciune care pe mine m-a linistit mult ori de cate ori aveam unele ezitari in a ma ruga si nu imi gaseam cuvintele spre a ii spune Lui  ce ma framanta , caci doream sa ma apropiu de Dumnezeu si sa-i vorbesc cu sinceritate si caldura.  Cu aceasta rugaciune reusesc sa-mi adun gandurile si sa ma concentrez , o gasesc de mult folos in astfel de imprejurari cand inima este rece simintea imprastiata :

Vino,Doamne!

Vino, Doamne, si ajuta-ma sa ma cunosc, sa ma inteleg, sa ma iert.

Vino cu iubirea Ta la suprafata mea cea intinata si coboara-ma in Tine spalindu-ma si luminindu-ma.

Vino, Doamne, in gindurile mele cele rele si imblinzeste firea mea cea minioasa.

Mania mea nu este din launtrul meu.

Nerabdarea mea nu e din eternitatea Ta.

Sunt murdariile suprafetei.. Inlauntrul meu esti Tu, Doamne, iar Tu nu esti nici manie nici nerabdare.

Tu esti viata din mine iar daca eu traiesc Ti-o datorez Tie care esti in mine, in cel mai adinc coltisor din sufletul si trupul meu.

Raspunsul autorizat il primim de la Parintele Rafail Noica

„Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice. Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate – şi trebuie – să devină starea noastră constantă. Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi” Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…

(…) Uneori, spune şi Sfântul Pavel, [este câte] o rugăciune în care noi nu ştim ce să cerem sau pentru ce să ne rugăm şi Duhul Lui Dumnezeu ne ajută cu suspinuri negraite. Suspinuri pe care noi înşine nu ştim de ce [le avem]: ceva doare, de ceva avem nevoie… Făcătorul nostru ştie ce vrem!

Aşa cum mama cu pruncul nou născut ştie… M-am uimit de multe ori [când] tinerele de vârsta mea deveneau mame şi, cu pruncul în braţe – pruncul plângea, “zbiera”… Şi la un moment dat mama zice: “A, i-e foame, iertaţi-mă”. Pleacă şi hrăneşte pruncul, îl alăptează. După care, iar “zbiara” pruncul, şi mama: “Il doare ceva!” Şi-l întoarce pe faţă, pe dos, nu-stiu-ce, pana la urma, ii “ghioraia” stomacul – si… se potoleste pruncul. Şi pe după aia, iar zbiera pruncul. Şi zice mama: “A, vezi! Face capricii!” O, mămică, de unde ştii tu toate astea? Eu n-aud decat un prunc care zbiara! Dar poate c-o inteleg mai mult acum pe mama, ca de când m-am făcut duhovnic am devenit şi eu mamă într-un fel. Dar Dumnezeu dă intuiţie mamei sa inteleaga. Pruncul nu stie decat sa “să zbiere” când nu i-e bine. Si mama stie ce trebuie sa faca. N-are nevoie ca pruncul să facă un tratat de filozofie ca să ştie cum să acţioneze.

Dumnezeu care a făcut mama, Dumnezeu care “a inventat” mama, El este mai… Mama decat orisicine… Si suspinurile noastre negrăite, ba şi… nesuspinurile noastre, le aude Dumnezeu şi le adună în vistieriile Lui. Si ştie să ne răspundă! “Filocalia” este: Hai, să facem aceste suspinuri conştiente, să conştientizăm din ce in ce mai mult…

Fragment din conferinta de la Bucuresti din nov. 2002 a parintelui Rafail, “Pentru ce ne pregateste Filocalia“ Sursa: cuvantul-ortodox.ro