Ce are de învățat un frate de mănăstire?

Să nu îl cântărească pe Dumnezeu și să se păzească de judecată. Ai văzut un episod din viața unui om, nu ai văzut toată viața lui și nu știi ce se ascunde în spatele acelei „dureri”. Îngerii nu vorbesc de rău pe alți îngeri.

Cum ne putem păzi mintea de gânduri nepotrivite?

Mutând gândul, dând volumul la minimum, schimbând ritmul. Depinde, sunt fel de fel de metode, fiecare găseşte ritmul său potrivit. Ceea ce e folositor pentru cineva, poate fi povară pentru altul. Rugăciunea curăță mintea și inima.

În formările mele profesionale am învățat că sunt momente în viață când e nevoie să  lăsăm să curgă gândul fără să ne îndulcim cu el. Și fără să ne învinovățim. Sunt oameni care fac adevărate tulburări psihice pentru un mic gând de care se învinovățesc mai mult decât e nevoie. Sunt gânduri și gânduri. Tocmai de aceea e nevoie să nu lovim în noi cu bice pentru orice pornire.

Observăm și corectăm ce este de corectat, iar ce este pentru smerenie acceptăm, nu ne împotrivim voii lui Dumnezeu. Învăţăm lecţia şi mergem mai departe. Să nu bruscăm! Cum trece o barcă pe apă si eu o privesc, dar nu intru în ea, tot la fel și gândul. Eu aleg în ce barcă (gând) stau. Mintea este o apă, bărcile sunt gândurile, iar noi observatori pe mal. Fiți amabili cu gândurile! Ele trec dacă le dați pace și nu le dați valoare.

Cum se poate mântui omul în lume?

Omul este o taină, un unicat. Alergăm 24 din 24 de ore cu fel de fel de motive în spate. Pe drumul vieții se mai parchează, ne mai întoarcem la izvoare să ne adăpăm sufletele însetate. Vedeți dumneavoastră, tendința omului contemporan este de a se anestezia la tot pasul. Nu mai vrea să asculte tăcerea, nu își mai oferă momente de regăsire interioară, nu își mai ascultă glasul conștiinței. Pornește mereu ceva în fundal să uite, să nu audă strigătul interior. Adeseori are de toate și totuși nu are pace, nu are liniște. Le-a bifat pe toate și încă geme. Sufletului îi este foame și sete de Dumnezeu și omul nu aude, nu simte.

Gândul meu pe care îl așez la inima omului este de a asculta glasul interior, ce vrea Dumnezeu să îmi spună prin durerea, întâmplarea, omul acela. Apoi de a antrena mintea să vadă mereu ceea ce are, nu ceea ce îi lipsește pentru că altfel intră într-un labirint al minții de unde se rănește trăind mereu prin comparații. Fiecare este exact acolo unde trebuie să fie, are cât poate duce și îi este de folos și nimic nu este întâmplător în viața noastră! Dacă nu ne amăgim, nu ne poate dezamăgi nimic.

Omul se mântuiește în lume, la fel ca și cel din mănăstire, prin întâlniri dese cu Dumnezeu și cu omul în care se odihnește chipul lui Dumnezeu. Un părinte duhovnic care ne oferă nu numai dezlegare de păcate, ci și sfat, îndrumare, rugăciune, suport emoţional, poate reprezenta un început. Bucurând, iertând, iubind pe cel de lângă mine l-am bucurat pe Dumnezeu. Oamenii au nevoie de dovezi că sunt iubiți. Să nu ne bârfim mai mult decât ne rugăm. Nu cumva avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiți?

 Cum ne putem reîntoarce la Hristos?

Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepsește și împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topește tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie și lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.

Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Doamne. Sunt oameni grăbiți și Dumnezeu intervine și îi învață să se oprească și să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin și încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viața noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Așa că este nevoie să chemăm pe Doamne în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri amețitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim și să mulțumim pentru orice problemă! Rușinea și critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste.

Ce îi spuneți Bunului Dumnezeu atunci când vorbiți cu EL?

Îi mulțumesc pentru toate pe care le știu și nu le știu şi pentru tot ce mi se va mai îngădui să cunosc şi să bucur. Nu îi cer nimic pentru că știe El de ceea ce am nevoie, nu trebuie să-L învăț eu ce și cum. Mă las dansat pe melodia vieții. Doamne, fie voia Ta! Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu și eu! Când privești spre Hristos se găsesc soluții în orice.

Vă mulțumesc, părinte!

Mulțumesc pentru dragoste și vă doresc multă bucurie!

Dintre multele comentarii pe marginea acestui interviu m-am oprit asupra unuia anume, pentru ca atinge o coarda duhovniceasca foarte sensibila in sufletul meu .La pagina de deschidere a blogului acestuia va dati seama de ce. Pe Parintele Teofil Paraian ,foarte apropiat inimii mele , il consider cu toata evlavia cuvenita „bunicul meu duhovnicesc”.

„L-am” descoperit ” de curand pe parintele Hrisostom Filipescu si m-am bucurat mult pentru ca am regasit multe cuvinte pline de intelepciune,iubire, bucurie duhovniceasca care imi amintesc de parintele Teofil Paraian !Este intr-adevar un balsam pentru sufletele noastre…”

De mai mult timp am “facut cunostinta” cu tanarul ieromonah Hrisostom Filipescu prin scrierile sale in care am simtit multa delicatete sufleteasca dar si o anume intelepciune mai rar intalnita la varsta dansului. Aceasta intelepciune este un adevarat dar de la Dumnezeu , caci cuvintele sale sunt ca picaturile proaspete din roua diminetii care racoresc si hranesc sufletul insetat de iubire, bunatate, bucuria vietii , blandete ..intr-un cuvant de Hristos. Bunul Dumnezeu sa-i daruiasca in continuare acest har si dragoste de aproapele , aceasta bucurie a inimii ce numai de la El vine.
Planuiesc in curand, la vizitarea manastirilor Bucovinei si Neamtului ,sa ajung sa-l cunosc in persoana, daca Domnul asa randuieste.

Despre Schitul Tibucani , daca doriti sa aflati mai multe amanunte , informatii , urmariti link-ul acesta:  http://schitulsfmariamagdalena.blogspot.com/