Sub milostivirea Ta scăpăm Născătoare de Dumnezeu Fecioară.
Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în necaz, ci ne izbăveşte din nevoi, Una curată şi blagoslovită.

Conform vechii tradiţii, Sf. Evanghelist Luca a zugrăvit trei icoane ale Maicii Domnului. Văzându-le, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a spus: „Harul Celui ce S-a născut din Mine şi al Meu să fie cu sfintele icoane”. Una dintre aceste trei este cea pe care noi o cunoaştem ca icoana din Vladimir.

Icoana Preasfintei Stăpâne până în anul 450 s-a aflat la Ierusalim, iar apoi a fost dusă la Constantinopol. În prima parte a secolului XII sfânta icoană a fost trimisă de către Patriarhul Constantinopoului Luca în dar marelui cneaz Iurie Dolgoruki, întemeietorului oraşului Moscova şi aşezată de el în mănăstirea pentru fecioare din Vâşgorod. Satul Vâşgorod aparţinuse în trecut sfintei întocmai cu apostolii cneaghine Olga, iar din 1155 a devenit moştenirea fiului cneazului Iurie – Andrei Bogoliubski, care era foarte evlavios şi cucernic.

Mulţimea minunilor săvârşite de la icoană îi erau comunicate cneazului. Printre altele, cneazului i s-a povestit că sfânta icoană de câteva ori şi-a părăsit locul şi s-a aflat în aer; cneazul a înţeles din cele povestite că trebuie să schimbe locul icoanei.

Andrei Bogoliubski constituie o epocă întreagă din istoria poporului rus: crearea nucleului statal al ţării. Exista un principiu deosebit al vieţii de stat, în comparaţie cu cel de la sud, pe care cneazul Andrei l-a refuzat şi a plecat spre nord. Hotărând să se strămute din Vâşgorod în patria sa, moşiile Suzdalului, cneazul a luat cu sine, fără ştirea tatălui, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pe cale, înaintea ei neîncetat s-au slujit tedeumuri. Locuitorii oraşelor Vladimir şi Kleazma au întâmpinat icoana cu multă dragoste şi osârdie. Din Vladimir cneazul s-a îndreptat spre Rostov. Îndepărtându-se de Rostov zece verste, pe malul râului Kleazma caii s-au oprit şi nu voiau să meargă mai de parte. Au înhămat alţi cai, dar nici aceştia nu s-au urnit din loc. Uimit şi înspăimântat, cneazul a căzut înaintea icoanei Maicii Domnului şi s-a rugat cu lacrimi. Preasfânta Fecioară i s-a arătat în vis, având un sul în mână, poruncindu-i să lase icoana în Vladimir, iar în acest loc să zidească o biserică în cinstea Naşterii Ei.

Cneazul a aşezat icoana în Vladimir. Din acestă vreme – 1160 – sfânta icoană începu să se numească icoana Maicii Domnului din Vladimir.

În anul 1164 această icoană a fost purtată de cneazul Andrei în marşul împotriva bulgarilor de pe Volga. Înaintea luptei cneazul Andrei s-a mărturisit, s-a împărtăşit şi, rugându-se înaintea icoanei Maici Domnului, exclamă: „Tot omul ce nădăjduieşte în Tine, nu va pieri!” Şi toată oastea, urmând exemplul cneazului, a sărutat cu lacrimi sfânta icoană şi, chemând ajutorul Maicii Domnului, s-a dus la bătălie. Bulgarii au fost biruiţi. După victorie, încă pe câmpul de luptă, în faţa icoanei, s-a săvârşit un tedeum. În timpul slujbei în faţa tuturor ostaşilor s-a săvârşit o minune: de la icoană şi Crucea de Viaţă Făcătoare a strălucit lumină, care a luminat întreaga împrejurime. Fiindcă în aceeaşi zi împăratul bizantin Manuil a văzut lumină de la Crucea Domnului şi, întărit de acest semn, a biruit saraţinii, de comun acord cu cneazul Andrei Bogoliubski şi împăratul a fost instituită ziua de 1 august, sărbătoarea „Scoaterii Cinstitului Lemn a de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului”.
În anul 1175, în timpul răzmeriţei din Vladimir, cneazul Andrei Bogoliubski a fost omorât. Oraşul căzuse în mâinile tâlharilor. Atunci un preot cu numele Nicolai a purtat icoana pe străzile oraşului şi răscoala s-a potolit.

Multe minuni s-au făcut de la sfânta icoană. În anul 1135 catedrala unde se afla icoana Maicii Domnului din Vladimir a ars până în temelie, dar sfânta icoană a rămas neatinsă. În anul 1237 icoana făcătoare de minuni şi alte sfinţenii au suferit de la hoardele tătarilor: de pe ea a fost scos veşmântul preţios, însă icoana a rămas întreagă şi neschimabată. În anul 1395 Tamerlan cu hoardele de tătari a năvălit asupra pământului rusesc şi se apropia de Moscova. Poporul avea o singură nădejde: ajutorul lui Dumnezeu. Marele cneaz al Moscovei Vasilii a poruncit să fie adusă icoana Maicii Domnului din Vladimir la Moscova. Zece zile a durat calea icoanei spre Moscova. Pe marginile drumului stătea poporul îngenuncheat şi, întinzând mâinile spre icoană, cerea: „Maica Domnului, mântuieşte pământul nostru!” La Moscova icoana a fost întâmpinată cu o mare solemnitate. O procesiune formată din tot clerul moscovit, familia marelui cneaz, boierii şi toţi locuitorii Moscovei au ieşit din oraş în câmpia Kucikov şi, întâmpinând icoana, au însoţit-o până la catedrala Adormirii din Kremlin.

„Tor oraşul a ieşit să întâmpine icoana”, povesteşte letopiseţul. Mitropolitul şi marele cneaz, „bărbaţi şi femei, copii şi prunci, orfani şi văduve, de la mic la mare, cu cruci şi icoane, cu psalmi şi cântări duhovniceşti, dar mai cu seamă, cu lacrimi, că nu puteai afla om să nu plângă cu suspine neîncetate şi bocete”, zice letopiseţul.

Maica Domnului nu i-a lăsat pe cei ce nădăjduiau în Ea. În momentul întâmpinării sfintei icoane la Moscova Tamerlan dormea în cortul său. Deodată văzu în vis un munte înalt, de pe care coboarau spre el sfinţiţi ierarhi cu toiege de aur. De asupra lor, într-o măreţie negrăită, într-o strălucire puternică a razelor se afla o Femeie luminoasă. Nenumărate mulţimi de Îngeri erau în jurul Femeii şi ţineau în mâini săbii de foc. Ridicându-le în sus s-au năpustit asupra lui Tamerlan… El s-a deşteptat, tremurând de spaimă. Înţelepţii şi tălmacii chemaţi să tâlcuiască visul au zis că Femeia văzută de el în vis este Ocrotitoarea ruşilor, Maica Dumnezeului creştin şi puterea Ei este de neînvins. „Atunci noi nu mai avem ce face”, a exclamat Tamerlan şi a dat ordin oastei să se întoarcă înapoi. Şi tătarii, şi ruşii au fost profund uimiţi de acest eveniment. Iar letopiseţul, descriind cele întâmplate, adăugă: „Şi a fugit Tamerlan, alungat de puterea Preasfintei Fecioare!”.

Renumitul predicator, arhiepiscopul Inokentie al Hersonului, meditând la minunatul ajutor al Maicii Domnului, spunea: „E cu neputinţă să nu cădem până la pământ cu duh de mulţumire înaintea Maicii Domnului”. De aceea cu vrednicie şi cu dreptate să-i cântăm şi s-o lăudăm pe Ocrotitoarea noastră Cerească, pentru că întotdeauna, când ne aflam pe muchia prăpastiei şi pierdeam orice nădejde, afară de nădejdea la ajutorul cel de sus, Preasfânta Stăpână, Maica Domnului ne dăruieşte slăvita Sa apărare.

În prezent, cu multă părere de rău, această icoană, ca şi icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov se află în Galereia Tretiakov şi doar în anumite cazuri este expusă în biserica Sf. Nicolai din preajmă, spre închinare.