Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni – Horodiştea, din judeţul Botoşani. 

Cuviosul părinte şi-a început viaţa mănăstirească în lavra Neamţului. De acolo, dorul de sfinţenie l-a adus în Ţara Sfântă, unde a trecut la cele veşnice în peştera din pustiul Hozevei.

Sfântul Ioan este unul dintre puţinii oameni sfinţi care au lăsat Bisericii poezii de o rară tandreţe şi căldură. Părintele Vasile Păvăleanu, profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a studiat această operă nepreţuită şi ne-a împărtăşit câteva din gândurile sale cu privire la viaţa şi scrierile Sfântului Ioan de la Neamţ: „Cămările cereşti cele gătite de la întemeierea lumii binecuvântaţilor Părintelui ceresc sunt pline de sfinţii Săi ridicaţi dintre toate neamurile pământului, care sunt un adevărat „nor de mărturii” şi adevărate stele lucitoare pe firmamentul Bisericii pentru ca cei din lume văzându-le, să preamărească pe Tatăl din ceruri. O asemenea stea luminoasă ridicată din neamul nostru românesc şi din trunchiul Bisericii străbune este Sfântul Ioan Iacob Românul sau Hozevitul, a cărui viaţă mai presus de materie uimeşte şi firea îngerilor, şi firea oamenilor, căci în trup fiind, a vieţuit ca unul fără de trup şi pe pământ trăind, a pregustat deja din slava Împărăţiei lui Dumnezeu. Sfinţenia vieţii sale transpare atât din modul duhovnicesc în care a trăit, cât şi din proslăvirea trupului său prin nestricăciune şi neputrezire, dar în egală măsură şi din scrierile sale, în special din poezii, care scot în evidenţă cu multă putere credinţa sa ortodoxă statornică şi tare, manifestată prin pocăinţă permanentă, prin dorul de cerul sfânt, printr-o preocupare şi nelinişte ontologică a sufletului său pentru mântuire, precum şi prin durerea ce-l frământă pentru necredinţa lumii de azi şi pentru ispitele născute din „moda lumii”. Frumuseţea literară, încărcătura duhovnicească, sensibilitatea sufletească, sonoritatea frazei, a rimei şi a ritmului, tematica versificată fac din poezia Sfântului Ioan o cântare şi o rugăciune, o teologie în cuvânt şi în trăire, o preamărire imnică a lui Dumnezeu şi o mustrare ziditoare pentru sine şi pentru lume. Toate aceste cuvinte aşezate în vers dulce, într-o simplitate şi candoare celestă arată simţămintele sfinte şi nobile ce-l animă, cum însuşi mărturiseşte:

„Dacă vrei să ştii vreodatăCe simţea inima mea, Cetitorule iubite, De la versuri vei afla!” (Scântei din inimă).”

Poeziile Sfântului Ioan îl aşază pe autor între marii poeţi creştini, spune părintele Păvăleanu, „căci nu sunt cu nimic mai prejos decât versurile lui Eminescu, Coşbuc, Voiculescu, Ioan Alexandru, Traian Dorz, Radu Gyr sau alţii; dimpotrivă, poezia sa are un mesaj aparte, deoarece este poezia unui sfânt, nu a unui geniu, pe lângă inspiraţia artistică proprie poetului, se adaugă inspiraţia divină. Aceste poezii religioase sunt inspirate atât din Sfânta Scriptură, ea însăşi inspirată de Dumnezeu, din prezenţa Sfântului Ioan la Mormântul Domnului şi la celelalte locuri sfinte, stropite fiind cu lacrimile pocăinţei şi dogorite în focul dragostei de Dumnezeu”. În continuare, vă aducem înainte câteva din cele mai grăitoare versuri ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ, ce fără doar şi poate vor rămâne pentru noi şi pentru generaţiile ce vor urma o autentică hrană duhovnicească.

cititi in continuare : http://ziarullumina.ro/scantei-din-inima-sfantului-ioan-iacob-6990.html

NOTA : Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20 iunie 1992, a hotărât canonizarea Cuviosului Ioan şi pomenirea lui în rândul sfinţilor Bisericii noastre, cu numele de Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul, statornicindu-se ziua de 5 august drept zi de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan, iar numele lui a fost înscris în sinaxar şi în calendarul bisericesc al Patriarhiei Române.

Totodată, s-a hotărât să i se tipărească slujba şi viaţa, iar chipul să-i fie zugrăvit în biserici, alături de ceilalţi sfinţi ai neamului românesc. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Cuvios Ioan s-a făcut în ziua de 5 august 1992, la Mănăstirea Neamţ, în cadrul Sfintei Liturghii, săvârşită de un sobor de ierarhi, ieromonahi, preoţi şi ierodiaconi, sub protia IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa obştii mănăstirii şi a unui mare număr de credincioşi. Cu acest prilej s-a exprimat dorinţa ca moaştele Sfântului Cuvios Ioan să fie aduse la Mănăstirea Neamţ, în care s-a format  şi de unde a plecat spre Locurile Sfinte, unde şi-a desăvârşit nevoinţele duhovniceşti (Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul, în „Biserica Ortodoxă Română“, an CX (1992), nr. 7-10, pp. 181-185).

articol postat de Cristina David