Este gresit si fara de folos pentru suflet sa ne rugam Domnului cu superficialitate , recitand cuvinte pe care le rostim fara luare aminte . In acest fel, noi ne rugam doar pentru ca stim ca trebuie sa ne facem rugaciunea zilnic …si nu aducem Lui Dumnezeu in rugaciunea noastra din prea plinul inimii noastre, poate pentru ca adesea suntem zoriti de timpul intotdeauna prea scurt pentru a implini cum se cuvine si aceasta sfanta datorie. Ce intelegem prin „cum se cuvine?’ . „Când te rogi Domnului, Maicii lui Dumnezeu, sfinţilor, să nu uiţi niciodată că Domnul dă după inima celui ce cere („Dea ţie Domnul, după inima ta” – Psalmul 19, 4). După cum îţi este inima, aşa îţi va fi darul. Dacă te rogi sincer, cu credinţă, nefăţarnic, din toată inima, atunci ţi se va da dar de la Dumnezeu pe măsura credinţei tale, a „temperaturii” inimii.”
In urma cu cateva zile doar, citeam despre felul in care este de folos sufletului nostru ca sa ne rugam , anume de a ne afla in acea stare de comuniune totala si profunda cu Tatal , cand sufletul nostru se inalta cu speranta si credinta ca cele ce sunt cerute vor fi ascultate si implinite grabnic.
In acel articol care prelua spusele Sfantului Ioan de Kronstadt despre inima noastra la rugaciune, sfantul ne impartasea, din propria lui experienta ca : „Domnul caută cu bunăvoinţă la rugăciunea făcută cu dragoste şi cu îndrăznire.”
Ca să dobândim obișnuința de a rămâne cu Dumnezeu, Sfântul Nil Sinaitul ne sfătuiește să întrebuințăm neîncetata, „scurta, însă încordata rugăciune”. Dacă și atunci inima noastră rămâne rece, să împlinim sfatul Sfântului Ioan de Kronstadt, care spune: „Când bagi de seamă că inima ta e rece și te rogi fără dorința de a te ruga, fără tragere de inimă, oprește-te și înfierbânteaz-o printr-o oarecare cugetare vie ca, de pildă, mulțimea binefacerilor lui Dumnezeu și după aceea continuă să te rogi cu un simțământ cald, fără să te grăbești.
Dacă nu izbândești să-ți faci toate rugăciunile la timp, nu e mare pagubă; din rugăciune fierbinte și fără grabă vei primi folos neasemuit mai mare decât dacă ai fi citit toate rugăciunile, însă grabnic și fără simțire, căci socotesc mai bine să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, decât zeci de mii de cuvinte” (vezi I Corinteni 14, 19).
Dacă rugăciunea îndelungă, scrie Sfântul Ioan de Kronstadt, nu se potrivește cu aprinderea duhului, mai bine să o scurtăm, însă ea să fie fierbinte. Adu-ți aminte că un cuvânt al vameșului, spus dintr-o inimă fierbinte, l-a îndreptățit pe el. Dumnezeu ia aminte nu la multele noastre cuvinte, ci la starea inimii. Mai importantă decât orice este credința vie a inimii și căldura întru pocăința pentru păcate.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Călăuza rugătorului ortodox, traducere de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2015, pp. 30-31) sursa : doxologia
postare si adaugiri – Cristina David