In vremea romanilor crucea era un  instrument de tortură, aducător de moarte. Dar, de când Hristos S-a răstignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă. De aceea, Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău…” (Vecernia duminicii, glas 7).

Creştinismul a făcut din cruce un obiect sfânt, dătător de viaţă. Acum, crucea este simbolul de căpătâi al creştinismului, reprezentând patima, moartea şi Invierea Domnului.

In acest minunat si datator de viata Semn al Sfintei Cruci, s-a petrecut convertirea imparatului roman Constantin la credinta crestina intr-un mod asemanator cu Saul, prigonitorul indarjit al celor ce-L urmau pe Hristos , pe drumul sau inspre Damasc unde mergea spre a pedepsi pe cei care formasera o comunitate crestina in capitala Siriei. Era imediat dupa uciderea diaconului Stefan , intaiul mucenic in Hristos. Pe drum, are loc marea lui convertire. Se apropia de acum de Damasc. Între timp, probabil comunitatea creştină de aici, se ruga pentru ca Dumnezeu să le dea curaj în faţa persecutorilor. La un moment dat, o lumină din cer, ca un fulger, îl învăluie, iar el cade la pământ. Din acea lumină aude un glas: „Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?„. Înfricoşat şi cu vocea tremurândă a întrebat: „Cine eşti, Doamne?„. Si Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care tu îl prigoneşti. Ridică-te şi mergi în cetate şi ţi se va spune ce să faci” (Fapte 9,4-6). In urma acestei intamplari extraordinare , adevarata minune dumnezeiasca , Saul, acest invatat al legii , evreu si roman in acelasi timp, devine un mare apostol al credintei in Hristos – supranumit  Apostolul neamurilor.

Tot astfel, convertirea lui Constantin a fost un act de o mare importanta caci pana in acel moment crestinii erau minoritari in imperiul roman, aristocratii romani continuand sa se inchine la idolii pagani. Aceasta convertire , dupa istoricul Eusebiu de Cezareea (in lucrarea sa Vita Constantini), „începe” odată cu celebra viziune pe care a avut-o imparatul înainte de bătălia de la Pons Milvius cu Maxenţiu (28 octombrie 312), precum şi cu rugăciunea sa adresată Dumnezeului creştinilor.

Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactantiu afirmă că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția in hoc signo vinces („prin acest semn vei învinge”).Noaptea, în vis, i s-a arătat Mantuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creștină s-a numit labarum.

Semnulluminos al Crucii pe cer ,primit de Constantin a fostlegat de persoanasa şi a fostconsiderat întotdeauna în conştiinţa Bisericii drept o chemare dumnezeiască, după modelul chemării Apostolului Pavel; din acestmotiv, împăratul a primitdenumirea de întocmai cu Apostolii şi „între împăraţi, apostol” al credinţei creştine.

Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20.000 de soldați împotriva celei a lui Maxențiu, de 150 000 de soldați, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta instinctu divinitatis („prin inspirație divină”).

Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit – cult cu origini orientale).

Deosebit de relevanta in acest sens este comportarea imparatului cu incepere de la acea data, caci el a devenit protectorul crestinilor din imperiul sau pe tot parcursul vietii sale , atitudinea sa crestina fiind incununata spre sfarsitul vietii sale de primirea botezului in Hristos Domnul.

Poate că nici un suveran din istoria bizantină nu merită mai mult recunoașterea apelativului „cel Mare” decât Constantin, deoarece el a luat două decizii care au modificat viitorul lumii civilizate: recunoaşterea creştinismului și transferul capitalei imperiale de la Roma la Constantinopol.

Troparul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai)

„Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împarăteasca cetate în mâinile Tale  a pus-o, pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.”

– http://ziarullumina.ro/sfantul-constantin-cel-mare-primul-imparat-crestin-112307.html

-http://www.crestinortodox.ro/sfintii-constantin-si-elena/sfantul-imparat-constantin-mare-istoria-bizantului-69658.html

postare – Cristina David