Să gandim in fiecare clipa la Dumnezeu incat sa adormim cu gândul la Dumnezeu!

Un adevar desprins din realitatea trairilor noastre este ca atunci cand gandul nostru este tot timpul la Dumnezeul, El este mereu cu noi, simtim linistea si pacea pe care ne-o daruieste si nu ne mai incearca sentimente de frica sau griji fara sens, nu mai trecem prin framantari daunatoare mintii si sufletului. Iar rugaciunea rostita din adancul sufletului si in tot timpul este calea sigura de a fi mereu cu Dumnezeu. Indepartam in felul acesta gandurile apasatoare care ne pricinuiesc neliniste pentru ca ne tin departe de El.

foto : internet

„Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, oricât de neputincios, numai roagă-te mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.” ne invata parintele Arsenie Boca (Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraş, 2014, p. 205).

Un alt smerit duhovnic, parintele Proclu Nicau ne da sfaturi bune in acelasi sens, vorbind despre rugaciunea cea de toata clipa si efectul ei terapeutic pentru suflet si minte.

foto : internet

„Pot să mă rog toată ziua, toată noaptea, dacă mă culc şi adorm din împrăştiere, mă asemăn cu un păstor care are oi şi n-a închis uşa. Şi a intrat lupul şi le-a sfâşiat. Dacă noi căutăm să ne fure somnul din „Doamne Iisuse…”, pe acea măsură Bunul Dumnezeu ne ajută a birui patimile.

Gândurile sunt săgeţi diavoleşti şi, dacă noi nu stăm de vorbă cu ele, atunci Duhul Sfânt ne dă puteri tari. În timpul zilei adunăm ori lumină ori întuneric. În timpul zilei sunt unele goluri, şi în golurile acelea dacă zic „Doamne Iisuse…”, mă ajută Duhul Sfânt în timpul nopţii.”

surse: Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, p. 34 ; doxologia.ro

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în articole, Sfaturi duhovnicesti și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Phil Perkins • Photography

Photo ⋅ Pictures ⋅ Poetry

Blogul lui Roman

Blog cu tentă social - politică!

Poezii pentru sufletul meu

REVISTA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI * LITERATURĂ, ARTĂ ȘI CULTURĂ

Angelart Star

The beautiful picture of angels makes you happy.

Imaginary Coffee

Sometimes, we need fantasy!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Linistea mea

Atunci cand simti ca nu mai poti,nu renunta!Ia-ti un moment de liniste si apoi vei prinde puterea sa mergi mai departe.

Love Travelling Blog

Travel diaries providing inspiration for planning the perfect trip

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Sfântul Munte Athos

Pelerinaje la Athos, produse de la Athos, viața athonită, cuvintele părinților, fotografii, înregistrări, anunțuri

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

albastru de... mai departe (2)

albastru de... mai departe (2)

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Sfinţii Închisorilor

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Noua adresă: APOLOGETICUM.RO

Sfinte Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

%d blogeri au apreciat: