Intrebarea am aflat-o pe site-ul Doxologia , un site foarte folositor celor care cauta a patrunde in profunzimea unei vieti duhovnicesti autentice.
Raspunsul este dat prin cuvintele Cuviosului Paisie de la Muntele Athos si anume printr-o povestioara adevarata care are drept continut propriile sale trairi, prin care explica la modul cel mai concret si simplu necesitatea sufleteasca a credinciosilor de a avea evlavie la un anumit sfant.
Cred eu ca fiecare dintre noi ne regasim propriile trairi legate de o situatie sau alta, similare cu cea descrisa cu amanunte de Gheronda. Prin rugaciuni facute cu credinta si cu dragoste, adresate anume unui sfant, putem face, (cred eu), o legatura sufleteasca deosebita cu acel sfant. Mai sunt apoi acei sfinti pe care dorim sa ii consideram a fi sfintii patroni ai familiei, dorim a avea un sfant ocrotitor al casei noastre. Aşa cum fiecare biserica ortodoxa are un sfânt ocrotitor ca hram al ei şi al întregii comunităţi.
– Gheronda, de ce are cineva o deosebită evlavie la un Sfânt?
„Pentru ca cineva să aibă o deosebită evlavie la un Sfânt, trebuie ca Sfântul să-i fi vorbit înlăuntrul său într-un fel sau altul. Fiecare, din pricina unui anumit fapt, care i s-a întâmplat cu ajutorul unui Sfânt, are şi o deosebită dragoste faţă de acest Sfânt. Acest fapt poate fi ceva serios sau poate fi lipsit de importanţă. Iată eu, deoarece de mic mergeam la bisericuţa Sfintei Varvara, acolo la Koniţa, am mare evlavie la Sfânta Varvara. Sfânta m-a ajutat şi în armată, când, deşi eram fără carte, m-au luat la transmisiuni. M-a ajutat apoi şi la sanatoriu, după operaţia la plămâni. Atunci medicii mi-au spus că, de îndată ce se va curăţa plămânul, îmi vor scoate furtunaşele şi aparatul. Şi deşi trebuia să fie scoase la cinci zile după operaţie, iată că trecuseră douăzeci şi cinci de zile şi eu tot cu ele eram, din care pricină sufeream mult. Sâmbătă, pe 3 decembrie, îi aşteptam pe medici să mă slobozească de această mucenicie, dar, din păcate, nu au venit.
Duminică dimineaţă, când se prăznuia pomenirea Sfintei Varvara, mi-am spus: « Dacă era să mă ajute Sfânta Varvara, trebuie să fi făcut-o până acum. Medicii au plecat. Astăzi, Duminică, este imposibil să vină. Acum cine îmi va scoate furtunaşele? » Am spus şi vreo două cuvinte de nemulţumire: « Am aprins candela de atâtea ori la bisericuţa Sfintei. Ce plute am pus, cât untdelemn am dus! Am curăţat şi biserica şi am aranjat-o. Şi să nu-mi scoată două furtunaşe? » După aceea m-am gândit: « Se vede că am supărat-o pe Sfânta Varvara şi de aceea nu s-a îngrijit să mi le scoată ». Deodată am auzit zarvă. « Ce se întâmplă?, îmi spun. A păţit cineva ceva? ». « Vin medicii », mi-a zis cineva: « Nu ştiu ce l-a apucat pe director, că le-a spus medicilor dis-de-dimineaţă: Mergeţi şi scoateţi furtunele călugărului! ». Intră medicii în salon şi-mi zic: « Avem ordin să-ţi scoatem furtunaşele ».
Se vede treaba că nu i-a plăcut Sfintei Varvara că am spus acele cuvinte de nemulţumire. Uneori trebuie să şi cârteşti puţin. Dar mai bine să nu cârteşti. Dacă nu cârteşti, înseamnă că ai nobleţe. Vezi, un Sfânt uneori ne dă imediat ceea ce îi cerem, alteori însă ne dă mai târziu. Alteori îl ascultă pe cel care se roagă, pentru că se află într-o stare duhovnicească bună, iar altori pentru că plânge şi cârteşte ca un copil mic.”
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, vol. VI, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2013, pp. 99-100)
sursa : https://doxologia.ro
Cristina David
De luare aminte cele spuse de Sf Cuvios Paisie Aghioritul. Nu indraznesc sa spun altceva decat ca legatura tainica si sfintita cu un anume Sfant Suflet al Domnului se face in mod miraculos, suntem purtati anume, fara sa ne dam seama, pe o anume cale…..aceasta este indrumarea nevazuta, revelata……ne intalnim in mod miraculos cu un anume Sfant………pe viata…….Este insa – am simtit acest lucru fara de tagada – de mare folos si ruga intensa, din tot sufletul, din proprie pornire, cu un anume of in suflet, la un anume Sfant, intr-un anume moment al vietii, Sfantul raspunde in asa fel incat se creeaza si in acest mod o legatura sfintita – pe viata….
ApreciazăApreciază
Amin! Fiecare credincios afla calea cea buna , este indreptat fara doar si poate de Dunmnezeu spre a gasi acei sfinti care ii vor veni in ajutor si spre protectie in momente grele din viata. Crezand noi in minunile savarsite de sfinti (despre care am auzit sau citit) este de mare folos in probleme care ne framanta si le dorim rezolvarea , precum si in necazuri, sa ne rugam fierbinte, cu multa incredere la un sfant despre care stim ca a faptuit minuni in situatii asemanatoare. Raspunsul va veni atunci !Mare este puterea Lui Dumnezeu !
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Titlu sit.
ApreciazăApreciază
Va multumesc pentru apreciere si voi urmari cu interes blog-ul pe care l-ati deschis. Ma bucur sa va reintalnesc pe aceasta cale!
Un weekend binecuvantat va doresc !
ApreciazăApreciat de 1 persoană