Nejudecarea are urmări miraculoase

Nejudecarea are urmări miraculoase asupra păcătosului. Ea are atâta putere încât chiar cred că acele cuvinte: oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în ceruri, nu se referă doar la preoția sacramentală, ci și la tot omul sfințit de Duhul Sfânt.

Puterea celui care nu judecă este atât de mare, încât, cu adevărat, păcatele pe care le iartă el aproapelui, le iartă și Dumnezeu. Aceasta este comoara Duhului Sfânt despre care Sfântul Serafim de la Sarov spunea: „Agonisește duhul blândeții și în jurul tău se vor mântui mii”. Ceea ce înseamnã cã Dumnezeu, pentru rugăciunile unui astfel de om, care iartă pe toți, iartă păcatele păcătosului și îi dă chip de pocăință.

Ierom. Savatie Baștovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timișoara, 2002, p. 114

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Ieromonahul Savatie Bastovoi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Phil Perkins Photography

Photo ⋅ Pictures ⋅ Poetry

Blogul lui Roman

Blog cu tentă social - politică!

Poezii pentru sufletul meu

REVISTA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI * LITERATURĂ, ARTĂ ȘI CULTURĂ

Angelart Star

The beautiful picture of angels makes you happy.

Imaginary Coffee

Sometimes, we need fantasy!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Linistea mea

Atunci cand simti ca nu mai poti,nu renunta!Ia-ti un moment de liniste si apoi vei prinde puterea sa mergi mai departe.

Love Travelling Blog

Travel diaries providing inspiration for planning the perfect trip

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Sfântul Munte Athos

Pelerinaje la Athos, produse de la Athos, viața athonită, cuvintele părinților, fotografii, înregistrări, anunțuri

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

albastru de... mai departe (2)

albastru de... mai departe (2)

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Sfinţii Închisorilor

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Noua adresă: APOLOGETICUM.RO

Sfinte Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

%d blogeri au apreciat: