Nu cred să existe vreun creştin care să nu fi simţit măcar o dată în viaţă milostivirea Maicii Domnului revărsată asupra lui. Se cunosc multe cazuri în care oameni aflaţi în situaţii disperate (accidente, boli, incendii , întâmplări neprevăzute etc) au chemat numele ei şi au fost izbăviţi. Îmi amintesc o întâmplare petrecută într-o zi de primăvară cu puţin înainte de ’89 al cărei protagonist este o rudă a noastră care ne-a povestit cu de-amănuntul tot ce trăise şi simţise în acele momente. Atunci avioanele care nu mai prezentau siguranţă în transportul călătorilor erau adaptate cu scopul de a fi folosite în agricultură  – cenuşăreasa economiei – pentru pulverizarea pesticidelor. Într-o astfel de activitate era implicat şi I , specialist în tratarea plantelor împotriva bolilor şi dăunătorilor care, în acea zi memorabilă, a trebuit să însoţească pilotul avionului  pentru a stropi o cultură atacată de un parazit.

Zburând la mică altitudine, la un viraj pilotul n-a mai putut controla aparatul şi a lovit un copac. În urma impactului o aripă s-a rupt şi avionul a început să se balanseze nesigur gata să se prăbuşească. Fiind într-o zonă cu teren accidentat orice tentativă de aterizare devenise imposibilă.

“Eram sigur c-o să murim “- mărturiseşte el, deoarece făcuseră plinul şi aveau o încărcătură serioasă de pesticide la bord. “Cuprins de spaimă am strigat cât am putut: Maica Domnului! Nu ştiu cum de mi-a venit aşa căci eu eram mai mult ateu decât credincios!”

Pilotul a reuşit să iasă din zona periculoasă şi până la urmă a aterizat pe un câmp.

Asta ne demonstrează că atunci când avem puţină evlavie la Maica Domnului şi ne rugăm ei nădăjduind că vom fi ajutaţi nu rămânem ruşinaţi. Dar nu-i miluieşte numai pe cei credincioşi Maica Milostivirii. ”Dacă cel mai mare păcătos ar cădea în adâncul iadului împins de puterea diavolilor şi ar striga către tine, tu eşti gata să-l izbăveşti!” spune într-o rugăciune Sfântul Nicolae Velimirovici. Mulţi dintre creştini chiar dacă se află într-o situaţie dificilă şi n-au altă speranţă de a ieşi din impas ezită să se roage Maicii Domnului considerând că n-au cuvinte meşteşugite care să-i ajute să-şi exprime cât mai convingător cererea de aceea nici un încearcă. Nu trebuie să ai decât ” inimă înfrântă şi smerită” şi credinţa că odată ce ai apelat vei fi luat în seamă. Poate nu aşa cum ai gândit sau ai sperat ci, într-un mod la care un te aşteptai şi la un timp care depinde de starea ta de lăsare în mâinile Lui Dumnezeu.

Însuşi Mântuitorul ne spune : ”Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar aţi zice muntelui aceluia – Mută-te de aici în mare şi v-ar asculta.” Aşa este şi cu rugăciunea înaintea icoanei Maicii Domnului  – câteva cuvinte rostite din inimă ca de la copil la mama sa cu speranţa că oricât am fi de păcătoşi ea ne va ierta şi se va milostivi spre noi.  Ea nu caută în trecutul nostru să vadă când şi cum am greşit cu fapte sau vorbe care ar îndreptăţi-o să ne pedepsească ori să ne ignore.

O mamă se plâng că fiica (fiul) ei a pornit pe căi greşite; alta n-are cu ce să-şi hrănească pruncul; una se luptă cu o boală necruţătoare şi copilaşii ei trăiesc de pe acum drama orfanului. Un tânăr nu-şi poate găsi perechea, altul rătăceşte cu mintea în hăţişurile pseudo-ştiinţei care-l îndepărtează de Hristos. Toate ar putea fi doar amintiri neplăcute dacă Maica Domnului ar fi invocată în rugăciune cu sinceritate, zdrobire de inimă şi puţin respect. Acest respect se referă mai mult la modul cum ne raportăm la o anumită sărbătoare creştinească, la o zi de post sau la anumite ierurgii pe care sfânta noastră Biserică le pune la dispoziţia credincioşilor pentru ajutorul şi mântuirea lor.

Tudora Luca

sursa : http://www.lumeacredintei.com

Cristina David