„Mai intai de toate, tineti din rasputeri la dragostea dintre voi, pentru ca dragostea acopera multime de pacate” (I Petru 4,8)

Noi oamenii nu ajungem sa aflam ce inseamna adevarata iubire pentru semenii nostri pana nu-l iubim mai întai pe Dumnezeu. Numai în iubirea noastra pentru Dumnezeu descoperim şi ce este de fapt iubirea adevarata pentru aproapele. Am inceput sa inteleg acest lucru tarziu in viata si cu toate ca am vazut aceasta, inca imi vine greu de multe ori ca sa manifest aceasta dragoste crestineasca pentru ca cele omenesti sunt adanc inradacinate in viata noastra pe care o ducem in lume. Dumnezeu ne cere sa facem un lucru mai putin obisnuit, care necesita intelegere multa si osteneala din partea noastra. Iubirea aproapelui inseamna sa ne identificam cu cel de langa noi si cu suferintele sale, sa ne punem in situatia celui aflat la necaz, exact ca si cum noi am fi aceia care sufera. Este o reacţie de simpatie, de empatie, de identificare. Este ca si cum ne-am privi intr-o oglinda in care nu pe noi ne vedem, ci imaginea celuilalt, a aproapelui, imaginea dumnezeirii din om.

„Ori fara Iisus, relatia de iubire dintre oameni este incompleta, nedesavarsita, fiindcă doar prin umanitatea lui Iisus devenim și noi partasi ai  iubirii perfecte, desavarsite.”

Iată ce poate face iubirea! Dragostea creştină nu insistă asupra neîmplinirilor altuia, ci caută să le acopere. Fiecare avem lipsuri, fiecare putem deveni dezagreabili pentru unii dintre semenii noştri, prin anumite particularităţi ale noastre, fiecare ne putem întâlni în viaţă cu asemenea situaţii.Viaţa ar deveni insuportabilă, dacă am sta să luăm în seamă orice răbufnire de nemulţu­mire şi orice criză de irascibilitate, dacă am cere explicaţii şi scuze pentru orice ofensă. Până şi relaţiile noastre de fa­milie ar deveni imposibile. Iubirea acoperă păcatele, căutându-le şi găsindu-le scuze.În sufletul fiecăruia, chiar şi al celui mai mare păcătos, există o sămânţă de bine, răul în­suşi fiind, uneori, o consecinţă a denaturării acelui bine aflat în germen. Iubirea este înţelegătoare şi compătimitoare. Iubirii îi place să găsească oriunde şi oricând binele, crede în el, îl caută peste tot. Este un dar de la Dumnezeu care ne îndeamnă să ne purtăm cu blândeţe faţă de lipsurile altora, rămânând mereu exigenţi şi severi faţă de noi înşine. Nu este o formă de laşitate, ci acea iubire cerească, superioa­ră, care, în loc să se cufunde în beznă, caută faţa luminoa­să a omului. Iubirea îi iartă şi pe cei cu inima împietrită, le găseşte scuze celor ce îi osândesc pe alţii.Să nu ui­tăm că iubirea adevărată, care rămâne mereu neclintită, nu vine de la noi, ci de la El. Cu cât vom trăi mai aproape de izvor, cu atât mai mult şi mai statornic vom putea sorbi din apele lui.

sursa : http://altarulcredintei.md